15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăDragnea despre ministrul desemnat al Educaţiei, Valentin Popa

Dragnea despre ministrul desemnat al Educaţiei, Valentin Popa

“Eu sper să fie un exemplu bun prin ceea ce va face ca ministru al Educaţiei dacă mâine va obţine votul întregul Cabinet”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare PSD şi ALDE.

Întrebat cum comentează greşelile gramaticale făcute de Popa semnalate în presă, Dragnea a spus: “Eu am văzut tot în presă o susţinere din partea a 45 de rectori din România, am înţeles 45 din 48. Pentru mine asta este foarte important. Am văzut această declaraţie de susţinere şi chiar câteva intervenţii ale unor oameni care lucrează la vârful Educaţiei româneşti şi care au încredere în această propunere şi atunci de ce să nu ţinem cont şi de părerea lor?”.

Potrivit liderului PSD, “în Comitetul Executiv Naţional se votează”, dincolo de discuţiile din şedinţă, iar Valentin Popa a fost validat de acest for de conducere al partidului.

Întrebat dacă are emoţii în ceea ce priveşte votul de învestire a noului Guvern, liderul PSD a precizat ironic că “tot timpul este emoţionat”. “Tot timpul sunt emoţionat. Tot timpul, când colegi merg la audieri, am foarte mari emoţii şi atunci aşteptăm cu înfrigurare să se termine audierile de mâine şi bineînţeles votul”, a adăugat Liviu Dragnea.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...
Ultima oră
Pe aceeași temă