Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Daniel Dragomir: "Statul paralel și abuzurile din România au început să fie cunoscute la Bruxelles"

EU Today a publicat un raport privind sistemul justiției din România care analizează motivele pentru care reformele judiciare și penale nu au fost incă îndeplinite. Mâine, fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, va ține o conferință de presă pe această temă.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 23.01.2018 - 11:44

"Maine 24 ianuarie 2018, incepand cu orele 10, la Clubul de presa din Bruxelles, voi participa alaturi de doua personalitati de marca, Willy Fautre si David Clark, la o masa rotunda cu privire la situatia actuala a justitiei din Romania. A venit vremea ca vocea noastra sa se faca auzita.

Voi prezenta Clubului de presa si invitatilor din cadrul institutiilor europene adevarata fata a statului paralel din Romania si a abuzurilor si ilegalitatilor comise impotriva romanilor. Conferinta va fi transmisa live (inclusiv pe contul meu de Facebook) si voi pune la dispozitie pe site-ul Initiativei civice Romania 3.0 toate detaliile tehnice pentru presa din Romania.

Va fi un bun prilej sa revad prieteni dragi din institutiile europene si de securitate ale UE si sa discut direct cu mass media de la Bruxelles. Un program incarcat. Va voi tine la curent zilele urmatoare", scrie Dragomir pe contul său de Facebook.

"Va astept alaturi de mine miercuri.
Se apropie momentul bataliei finale cu statul paralel. Prin share masiv, prin implicarea, prin determinarea de care dati dovada, lumea intreaga va vedea si va judeca idealurile noastre ca natiune libera si dreapta.
Fara securisti! Fara procurori vanduti! Fara abuzuri!
Pentru o Romanie libera!", își încheie fostul cadru SRI postarea pe Facebook.

Totodată, Daniel Dragomir a postat pe pagina romania30.ro o știre preluată de pe Eu Today în care sunt prezentate concluziile raportului pe justiție.

"Statul paralel și abuzurile din România au început să fie cunoscute la Bruxelles. Astăzi, 22 ianuarie 2018, portalul de știri EU Today a publicat un raport privind sistemul justiției din România care analizează motivele pentru care reformele judiciare și penale, care au fost solicitate României înainte de aderarea la UE, nu au fost incă îndeplinite.

Raportul se intitulează sugestiv: sistemul de justiție  din România-corupt, politizat, nereformat.

Aici suntem. Asta este realitatea românească după 10 ani de conducere ai statului paralel: corupție, politizare și lipsa reformei. Aici ne-au adus Coldea SRL, PFA Kovesi și uneltele lor.

Raportul prezintă studii de caz pentru a ilustra natura politizată a sistemului justiției din România.

Raportul concluzionează că:

România nu și-a respectat obligațiile privind reforma judiciară;
România nu a reușit să demonstreze o separare a puterilor între executiv, agențiile de aplicare a legii și sistemul judiciar;
România a fost criticată pentru tratamentul suspecților înaintea și în timpul procesului de arest;
România a făcut obiectul unor hotărâri negative ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la condițiile în închisorile sale și tratamentul deținuților săi.
Raportul complet poate fi descărcat de la eutoday.net.

Autorul raportului, Gary Cartwright, este editorul EU Today. El a fost membru al personalului Parlamentului European din perioada 2004-2014, iar din 2004 până la aderarea României, în ianuarie 2007, a lucrat la Raportul Moscovici, oferind recomandări de vot deputaților din Marea Britanie în fața comisiilor și în plen.", își încheie Daniel Dragomir postarea de pe site-ul romania30.ro

Comentarii

loading...