11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăDăncilă: Nu am reuşit să conlucrez cu Administraţia Prezidenţială

Dăncilă: Nu am reuşit să conlucrez cu Administraţia Prezidenţială

Ea a spus că preşedintele Klaus Iohannis a “intrat în logica de campanie”, astfel că se aşteaptă ca blocajele să fie mult mai multe.

Viorica Dăncilă a declarat că Iohannis ar fi trebuit să fie preşedintele tuturor românilor şi că personal nu a putut conlucra cu acesta şi nici cu Administraţia Prezidenţială.

“Am încercat să lucrez cu toate instituţiile. Din păcate, nu prea am reuşit. Nu au reuşit să conlucrez cu Administraţia Prezidenţială, cu domnul preşedinte Iohannis. De fiecare dată am văzut că de toate relele era vinovat Guvernul şi că acest guvern trebuie să plece. M-as fi aşteptat de la domnul preşedinte să fie preşedintele tuturor românilor şi să dea dovadă de acea imparţialitate pe care trebuie să o aibă fiecare preşedinte al României. Eu cred că pe proiecte importante pentru ţară ar trebui să existe această cooperare şi acest consens, atât cu Administraţia Prezidenţială, cu Parlamentul României, cu partidele politice. Să nu uităm că a fost nevoie de consens atunci când PSD a dus România în Uniunea Europeană sau a dus România în NATO. Fără acest consens pe proiecte importante cred că nu putem face paşii importanţi înainte”, a spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă a mai spus că se aşteaptă ca în perioada următoare să existe blocaje.

“Pe de altă parte este foarte important că s-a intrat în logica de campanie şi domnul preşedinte deja şi-a anunţat candidatura. Deci mă aştept în următoarea perioadă la această luptă politică, se apropie alegerile şi mă aştept ca aceste blocaje să fie mult mai multe”, a mai declarat premierul.

Întrebată dacă ştie ce a vrut să spună preşedintele Klaus Iohannis atunci când s-a referit la ”posibilitatea disoluţiei PSD până în toamnă”, Viorica Dăncilă a declarat că nu are idee şi a făcut unele referiri la pactul semnat la Cotroceni de partidele politice, mai puţin PSD.

“Nu am idee despre ce vrea să spună. Dar vreau să fac referire la acel pact pe care l-au semnat partidele şi domnul preşedinte era foarte supărat că PSD nu a semnat. Acel pact era un proiect care propunea anumite măsuri şi, în acelaşi timp, creşterea rolului României în Europa. Noi nu am spus că nu suntem de acord cu ce este în pact, ba mai mult tot ce era pe justiţie, dacă ne amintim, chiar ne-am propus înfiinţarea unei comisii astfel încât să putem să avem referendum înainte de alegerile prezidenţiale şi să realizăm modificarea Constituţiei astfel încât să transpunem ce s-a votat la referendum. Dar noi ne-am gândit că trebuie să consolidăm poziţie României în Uniunea Europeană şi am venit cu câteva amendamente care nouă ni se par importante. Atunci când vorbeşti de un pact însemană că ai consensul tuturor forţelor politice. Este un pact al României. Mai ales că acest pact vine din partea preşedintelui României. În condiţiile în care acest pact a apărut fără o discuţie prealabilă, fără a discuta despre ideile sau propunerile altor partide, nouă ni s-a părut că abordarea nu este corectă”, a mai declarat premierul.

Viorica Dăncilă a prezentat şi propunerile PSD.

“Printre propunerile cu care noi am venit sunt cele referitoare la dublul standard, sunt cele referitoare la participarea României, la luarea deciziilor, la masa la care se iau deciziile, deci sunt lucruri foarte importante care ar creşte valoarea României la nivel european. Am văzut că domnul preşedinte nici măcar nu a dat un semnal că ar agrea sau nu ar agrea aceste lucruri, în rest nu a ezitat ca să acuze din nou PSD sau să facă din nou referire la acea disoluţie a PSD”, a mai spus Dăncilă.

Viorica Dăncilă, care este şi preşedinte interimar al PSD, a declarata că îi garantează şefului statului că PSD se va întări.

“Eu îi garantez domnului preşedinte că PSD se va întări şi eu cred că, dacă a pierdut o luptă, nu a pierdut războiul”, a mai spus liderul social- democraţilor.

Cele mai citite

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă