15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăDăncilă: Guvernul nu e blocat

Dăncilă: Guvernul nu e blocat

“Am vorbit cu domnul preşedinte şi mi-a spus că legat de cele trei propuneri pe care le-am făcut pentru portofoliile ALDE îmi va da un răspuns într-un timp scurt. Nu mi-a spus nici că acceptă, nici că nu acceptă. Mi-a spus că într-un interval de timp scurt va veni cu un răspuns. Aşteptăm în timpul relativ scurt”, a afirmat Dăncilă, la Parlament.

Întrebată dacă Guvernul este blocat, Dăncilă a răspuns: “Nu este blocat Guvernul, Guvernul funcţionează. Vedem, şedinţa de Guvern o avem ori miercuri, ori joi, deci sperăm ca până atunci să avem un răspuns”.

Premierul Viorica Dăncilă se află luni în Parlament, având întâlniri cu grupul deputaţilor PSD, grupul senatorilor social-democraţi, precum şi cu grupul minorităţilor naţionale.

Vinerea trecută, preşedintele a semnat decretul prin care se ia act de demisia Graţielei Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, ministrul Mediului, a lui Anton Anton, ministrul Energiei, şi a lui Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, şi prin care se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului pentru cei trei. Aceştia, membri ai ALDE, au demisionat după ce formaţiunea a ieşit de la guvernare. În locul lor erau propuşi interimari astfel: la Energie – ministrul Economiei, Niculae Bădălău, la Mediu – ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi la Relaţia cu Parlamentul – ministrul pentru Mediul de afaceri, antreprenoriat şi comerţ, Radu Oprea.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Ce priorități va avea Firea ca primar general: școli, transport, termoficare și spitale

Gabriela Firea, cea care este, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, a transmis un mesaj în care anunță ce...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă