11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăDăncilă, atac la Iohannis: "Nu trebuie să ne folosim de o tragedie...

Dăncilă, atac la Iohannis: “Nu trebuie să ne folosim de o tragedie în campania electorală”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, la Ploieşti, că nu trebuie folosită o tragedie ca temă de campanie electorală, făcând referire la afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis, care a cerut demisia şefului DIICOT şi a spus că primul ministru trebuie să se ocupe de probleme curente, nu de turnee electorale.

“Dacă îmi amintesc eu bine, când a fost cazul Caracal, de care domnul preşedinte şi-a amintit după trei luni, dânsul era în vacanţă, eu m-am întors în Bucureşti şi am luat primele măsuri. Deci, eu cred că nu trebuie să folosim o tragedie ca o temă de campanie electorală. Aceste lucruri se pot discuta, s-au luat măsurile, trebuie să se mai ia măsuri, iar dacă dânsul vrea să ia măsuri pe Ministerul Afacerilor Interne, cred că în primul rând să numească un ministru al MAI. Şi ştiţi că în acest sens am trimis chiar o scrisoare către domnul preşedinte”, a spus Dăncilă.

Primul ministru a adăugat că i “se pare un discurs de campanie electorală” şi nu vrea “să comentez mai mult”.

Întrebată dacă este mulţumită de şeful DIICOT, Dăncilă a spus că dacă ea ar fi cerut demisia acestuia, ar fi fost “un scandal foarte mare”.

“De fiecare dată am spus că pe Justiţie trebuie o analiză în domeniul Justiţiei. Dacă eu făceam acea afirmaţie pe care a făcut-o domnul preşedinte aseară (luni srara n.r.), să cer demisia cuiva, cred că era un scandal foarte mare acum. Eu cred că nu trebuie să intervenim în Justiţie (…). Este foarte uşor să ieşi public să ceri demisia cuiva”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Primul ministru a mai spus că a observat că preşedintele face “turnee”.

“Eu am văzut că domnul preşedinte face turnee, mai nou face turnee cu avioane private, chiar în interiorul ţării, după câte am văzut eu. Eu nu am făcut turnee, am explicat foarte clar, de fiecare dată când am plecat într-o ţară, am plecat pentru promovarea României, pentru promovarea oportunităţilor economice şi de fiecare dată am semnat un acord de cooperare, am semnat cooperarea între ministere, am impulsionat relaţiile bilaterale”, a susţinut Dăncilă.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă