28 C
Bucharest
Sunday, 24 September 2023
HomePoliticăDan Barna, ales vicepreședinte al partidului european ALDE

Dan Barna, ales vicepreședinte al partidului european ALDE

Vicepreşedintele USR Dan Barna a fost ales vicepreşedinte al partidului european ALDE şi va avea un mandat de doi ani în conducerea formaţiunii, a anunţat Uniunea Salvaţi România.

Potrivit unui comunicat transmis de USR, delegaţi din peste 60 de partide, reuniţi la Congresul ALDE de la Stockholm, au apreciat experienţa lui Dan Barna şi implicarea acestuia în promovarea liberalismului în Uniunea Europeană şi vecinătatea acesteia.

“Valorile liberale ne asigură în continuare calea spre dezvoltare şi proiecte de succes precum PNRR şi vor reprezenta fundaţia solidă pentru combaterea populismului şi a extremismului. Mulţumesc colegilor din familia europeană liberală pentru susţinere. Vom începe să lucrăm împreună pentru alegerile din 2024. Vom reuşi împreună”, a declarat Dan Barna, citat în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, preşedintele USR, Cătălin Drulă, liderul delegaţiei prezente la Stockholm, a apreciat că, după alegerea lui Dan Barna ca vicepreşedinte ALDE, “USR are o voce europeană şi mai puternică”.

Din delegaţia aflată la Congresul ALDE mai fac parte parlamentarii Diana Buzoianu, Ionuţ Moşteanu, Cristina Prună, Cristian Seidler, europarlamentarul USR Vlad Botoş, preşedintele USR Bucureşti Vlad Voiculescu şi primari USR, printre care Elena Lasconi, Radu Mihaiu, Clotilde Armand şi Raul Urdă.

“Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa este formată din 60 de partide liberale din întreaga Europă şi este reprezentată în instituţiile Uniunii Europene cu 65 de deputaţi şi cinci membri ai Comisiei Europene”, se mai menţionează în comunicatul USR.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Milionarul Loto din Iași a fost înmormântat. A avut o avere, dar n-a scăpat de blestemul câștigătorilor

Despre viața sa s-ar putea scrie un roman de succes. Cazacu are un om de afaceri prosper când a câștigat la Loto. După...

Pescobar, prietenul lui George Simion, sfidează din nou. Baronul racilor se laudă cu un burger cu foiță de aur

Amenzi în valoare de 140.000 de lei au fost date de comisarii de la Protecţia Consumatorilor după mai multe controale făcute la Taverna...

România, lovită de furtuni violente și ploi torențiale. Datele meteorologilor despre vremea capricioasă din următoarele zile

Duminică, 24 septembrie, temperatura scade semnificativ în regiunile de vest și nord-vest, în timp ce în celelalte zone condițiile meteorologice vor rămâne caniculare....
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies