10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăCum vrea PSD să scurteze dezbaterile pe buget

Cum vrea PSD să scurteze dezbaterile pe buget

PSD, ALDE și UDMR au modificat, săptămâna trecută, Regulamentul Camerei Deputaților pentru a limita posibilitatea Opoziției de a-și susține amendamentele la legile Justiției. Planul PSD a reușit, majoritatea parlamentară votând două legi în aceeași zi (organizarea judiciară și organizarea CSM), după ce, în urmă cu două săptămâni,  deputații petrecuseră o întreagă zi doar pentru adoptarea pe articole la legea privind statutul judecătorilor și procurilor, fără a ajunge la votul final.

Acum, PSD vrea să aplice același Regulament și la ședințele comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care vor discuta săptămâna viitoare bugetul de stat pentru 2018 în plen. Planul PSD poate fi pus în aplicare chiar dacă fiecare Cameră a Parlamentului are propriul Regulament, și, în plus, există un Regulament al ședințelor comune.

O recunoaște chiar inițiatorul proiectului de modificare, Florin Iordache (PSD) care spune că noul Regulament se va aplica și în cazul bugetului de stat pentru ca dezbaterile să nu se lungească prin discutarea a mii de amendamente.

 Portița găsită de PSD

Întrebat dacă va iniţia şi modificarea regulamentului şedinţelor comune, deoarece proiectul de buget se discută în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, Iordache a spus că nu este nevoie. ”Nu cred că este necesar, pentru că regulamentul şedinţelor comune se completează cu regulamentul uneia din Camere. Deci, dacă avem o prevedere în regulamentul uneia din Camere, fără îndoială se aplică şi la plenul reunit”, a susţinut deputatul PSD. Articolul din Regulamentul ședințelor comune care lasă o portiță PSD prevede că ”dispoziţiile prezentului regulament se completează cu prevederile aplicabile din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi din Regulamentul Senatului”.

Impunerea Regulamentului Camerei Deputaților ar veni, totuși, în contradicție cu Regulamentul ședințelor comune care prevede că, în cazul bugetului, se discută întâi amendamentele admise și, ulterior, cele respinse. Însă, interpretarea acestor prevederi este la mâna PSD, care are majoritate alături de ALDE și UDMR.

Dacă PSD își va impune această interpretare, ar reduce posibilitatea Opoziției de a-și susține amendamentele în plen.  Noul Regulament al Camerei Deputaților prevede că, după încheierea timpului de dezbatere, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. ”Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaţilor prezenţi, celelalte amendamente se consideră respinse”, se arată în document.

Amendamentele Opoziției

Cele trei partide din Opoziție au depus, în total, aproape 4.000 de amendamente la proiectul de buget pe anul 2018.

Astfel, PMP a depus 3.318 amendamente. Parlamentarii PMP au cerut alocarea de resurse consistente pentru continuarea lucrărilor la centura Bucureştiului, consolidarea clădirilor cu grad seismic ridicat, continuarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei, programe şi acţiuni pentru diaspora, precum şi pentru implementarea programului „O ambulanţă pentru fiecare localitate”, dar şi pentru construirea a 1.400 de grădiniţe şi creşe în principalele localităţi din România. 

PNL a depus peste 350 de amendamente la proiectul de buget pe 2018, printre care se numără eliminarea supraaccizei la carburanţi, mărirea pensiilor cu 9% şi eliminarea OUG pentru TVA split.

USR a depus 270 de amendamente la Legea bugetului pe 2018, propunând să meargă mai mulţi bani către investiţii concrete în infrastructură, sănătate şi educaţie, iar fondurile pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) să fie reduse, numind acest program „pixul lui Dragnea“.

Noua strategie a PSD a fost deja testată în cadrul dezbaterilor din Comisiile de buget-finanțe, care au aprobat proiectul de buget care va fi discutat de plen. Comisiile parlamentare reunite pentru buget-finanţe au decis să dezbată doar amendamentele admise la proiectul de buget de către comisiile avizatoare şi să le respingă pe cele deja respinse de către aceste comisii.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă