Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum se realizează numirea procurorilor de rang înalt în ţările europene

Numirea procurorilor și alte modificări ale legilor justiției au provocat nemulțumiri printre ambasadorii străini de la București. Însă, între amendamentele românești și legislația europeană există foarte multe asemănări.

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 30.12.2017 - 17:03

Numirea procurorilor-şefi este unul dintre subiectele care a stat la baza „îngrijorărilor” exprimate de mai multe ambasade la Bucureşti, după schimbărilor aduse Legilor justiţiei, însă, la nivel european, există similitudini între amendamentele româneşti şi legile deja existente în alte state.

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei au solicitat - înainte ca Florin Iordache să transmită ministrului de Externe textul tradus al propunerilor - ca factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.

Într-un studiu elaborat în anul 2004 de către Direcţia de Integrare Europeană, Euroatlantică şi Programe din cadrul Ministerului Justiţiei prezintă, în linii mari, statutul procurorilor în diverse state europene.

Potrivit documentului publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei, în Danemarca, procurorul general este numit, dar şi eliberat din funcţie de către ministrul Justiţiei, cel care are autoritate şi asupra parchetelor şi, implicit, asupra activităţii procurorilor. Sursa citată mai precizează că este responsabil pentru întreg sistemul judiciar, pentru poliţie şi parchete, organizarea instanţelor, penitenciare şi serviciile de probaţiune.

„Ministrul Justiţiei supraveghează activitatea parchetelor, inclusiv pe cea a Procurorului General şi poate dispune asupra retragerii unor sarcini ale procurorilor, potrivit prevederilor Legii privind administrarea justiţiei. În baza aceloraşi prevederi, Ministrul Justiţiei poate da instrucţiuni în legătură cu un anumit caz, inclusiv privind hotărârea începere sau neîncepere a urmăririi penale. Deciziile procurorilor pot fi contestate la procurorul general sau, când acesta din urmă nu este imparţial, direct la Ministrul Justiţiei. Deciziile procurorului general pot fi contestate la Ministrul Justiţiei”, mai spune studiul.

În Finlanda, legislaţia acestui stat spune că procurorul general, dar şi adjunctul acestuia sunt învestiţi de către Preşedintele Republicii, la propunerea Guvernului, iar procurorii statului sunt numiţi de către Guvern, la propunerea şefului Parchetului General. Constituţia statului finlandez prevede că procurorul general este cel care conduce parchetele şi îşi desfăşoară activitatea independent de Guvern şi de Ministerul Justiţiei, însă instituţia din urmă administrează resursele financiare ale parchetelor.

„Parchetul General este subordonat Ministerului Justiţiei. Acţiunea penală împotriva Procurorului General sau a adjunctului acestuia se exercită de către Ministrul Justiţiei sau de Avocatul Poporului. Procurorul General poate da instrucţiuni cu caracter general procurorilor. Procurorul General poate lua un caz de la un procuror subordonat, dar nu poate interveni direct în soluţionarea unui caz de către un procuror ierarhic inferior”, mai precizează studiul.

Constituţia Suediei precizează, aşa cum se arată în documentul din 2004 al Ministerului Justiţiei, că şeful Parchetului General este numit de către Guvern, „pe baza competenţelor profesionale şi este inamovibil”. De asemenea, magistraţii din cadrul acestei unităţi de parchet sunt numiţi de către procurorul general, iar numirea conducătorilor parchetelor regionale revine Guvernului, însă la propunerea celui dintâi.

„Pentru îndeplinirea funcţiilor sale, fiecare procuror este independent. Procurorul general şi conducătorii parchetelor regionale au dreptul de a revizui decizia unui procuror privitoare la oportunitatea de a începe urmărirea penală. Parchetele se află sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Ministerul Justiţiei formulează recomandări cu caracter general şi defineşte priorităţile în materia luptei împotriva criminalităţii. Nu poate interveni în deciziile luate de către procurori”, mai arată documentul despre relaţia dintre dintre parchete şi Minister din Suedia.

În Germania, Legea privind organizarea instanţelor (Gerichtverfassungsgesetz), Legea privind statutul magistraţilor (Richtergesetz) şi Codul de procedură penală arată că procurorii din cadrul Parchetului Federal sunt numiţi de către preşedintele federal, la propunerea Ministrului Federal al Justiţiei, cu confirmarea Parlamentului (Bundesrat).

„Procurorii de la nivelul landurilor sunt numiţi de către Ministrul de Justiţie al landului respectiv, moţiunile procurorilor generali fiind hotărâtoare pentru aceste numiri. Parchetul General Federal nu conduce activitatea parchetelor de la nivelul landurilor, acestea funcţionând sub autoritatea Ministerelor de Justiţie de la nivelul landurilor. Procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiţiei (la nivel federal, Ministrul Federal al Justiţiei, iar la nivel de land, Ministrul de Justiţie al landului respectiv). Parchetele sunt organe imparţiale”, se mai arată în sursa citată.

În Olanda, procurorul general de pe lângă Curtea Supremă este numit pe viaţă, iar membrii Comitetului Procurorilor Generali, procurorii de pe lângă curţile de apel şi procurorii districtuali, dar şi procurorii Parchetului Naţional sunt numiţi prin Decret Regal. Parchetul din Olanda este subordonat Ministerului Justiţiei.

„Ministrul Justiţiei poate da procurorilor instrucţiuni în exercitarea atribuţiilor acestora, inclusiv referitor la cazuri individuale. Ministrul Justiţiei poate cere Parlamentului oprirea investigaţiilor, după consultarea Comitetului Procurorilor Generali”, precizează studiul.

În Franţa, numirea procurorilor din afara ierarhiei se face prin decret al Preşedintelui Republicii, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorii sunt numiţi în urma absolvirii Şcolii Naţionale de Magistratură. Documentul mai precizează că judecătorii şi procurorii fac parte din corpul magistraţilor şi li se aplică reguli comune privind cariera, iar Ministerul Public se află sub autoritatea Ministerului Justiţiei. Totodată, ministrul Justiţiei este cel care exercită, în Franţa, puterea disciplinară asupra magistraţilor de parchet. Potrivit Constituţiei franceze, „magistraţii din cadrul parchetului se află sub conducerea şi controlul şefilor lor ierarhici şi sub autoritatea Ministrului Justiţiei.”

În ceea ce priveşte statul belgian, revocarea şi numirea procurorilor îi revine Regelui, la propunerea Consiliului Superior Judiciar. De asemenea, în Belgia, independenţa procurorilor este relativă, potrivit Constituţiei, procurorii fiind în acelaşi timp reprezentanţi ai puterii executive şi membri ai puterii judiciare. Documentarea din 2004 a Ministerului Justiţiei din România arată că instituţia belgiană omoloagă poate adresa instrucţiuni cu caracter general procurorilor generali în vederea coordonării diferitelor instrumente de politică penală sau pentru a ordona începerea urmăririi penale în anumite cazuri. Ministrul Justiţiei nu poate însă solicita încetarea cercetărilor.

„Colegiul procurorilor generali are obligaţia de a-l informa pe Ministrul Justiţiei şi de a-şi da avizul referitor la orice problemă care are legătură cu activitatea Ministerului Public. Colegiul întocmeşte anual un raport către Ministrul Justiţiei privind evaluarea politicii penale a anului precedent şi priorităţile pentru anul viitor. Raportul se comunică de către Ministru Camerelor Parlamentului”, se mai stipulează în document.

Mai departe, Constituţia Italiei prevede faptul că procurorii sunt magistraţi de carieră şi că aceştia fac parte din acelaşi corp ca şi judecătorii, trecerea lor de la o poziţie la alta fiind posibilă. Mai mult, în Italia, parchetele fac parte din sistemul judiciar şi nu din puterea executivă, ideea de control ierarhic fiind considerată în contradicţie cu cea de independenţă judiciară.

„Procurorii îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea Ministerului Justiţiei. Ministrul Justiţiei poate intenta o acţiune împotriva unui magistrat, dar instituţia care îl sancţionează este Consiliul Naţional al Magistraturii”, prevede studiul.

În Polonia, situaţia este un pic diferită, în sensul că Ministrul Justiţiei cumulează funcţia de procur general şi este numit de Parlament, la propunerea Preşedintelui, iar adjuncţii acestuia sunt numiţi de către premier, la propunerea Ministrului Justiţiei.

„Ministrul Justiţiei îi numeşte pe ceilalţi procurori (în cazul procurorilor militari, la propunerea Ministrului Apărării). Ministrul Justiţiei are şi competenţa de a promova procurorii. În îndeplinirea atribuţiilor sale, procurorul este independent şi imparţial, dar, potrivit organizării ierarhice, este obligat să urmeze ordinele şi instrucţiunile superiorului său. Funcţia de Procuror General este exercitată de Ministrul Justiţiei. Parchetul Naţional face parte din Ministerul Justiţiei şi este superior tuturor celorlalte parchete. Procurorii superiori pot ordona începerea sau încetarea cercetărilor. Ministrul Justiţiei face şi el parte din această ierarhie. Cu toate acestea, el nu poate ordona încetarea urmăririi penale”, precizează documentul privind procedura din Polonia.

Un alt studiu privind independenţa şi responsabilitatea procurorilor al Reţelei Europeane a Consiliilor Judiciare (RECJ), publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), arată că procurorii ar trebui să aibă, de asemenea, în comun cu judecătorii, nevoia responsabilităţii publice. Documentul este rezultatul unui proiect realizat în perioada 2015-2016.

„În mai multe state, conducerea serviciilor procuraturii ţine de apanajul Ministerului Justiţiei. În altele, Ministerul Justiţiei poate avea numai un rol general de coordonare, iar conducerea acestor servicii este asigurată de procurorul general, în timp ce deciziile mai puţin importante pot fi luate de şefii parchetelor. Practicile descrise în primul exemplu pot presupune anumite riscuri privind independenţa, pe când cele din al doilea exemplu pot reprezenta o garantare a independeţei. Cu cât numărul deciziilor luate de serviciile procuraturii este mai mare, cu atât este mai mare şi gradul de independenţă a acestora”, arată documentul publicat pe site-ul CSM.

Acelaşi document mai precizează faptul că decizia privind numirea şefului serviciilor procuraturii reprezintă un interes special şi poate fi chiar mai sensibilă decât în cazul judecătorilor.

„Structura ierarhică a procuraturii poate fi expusă unei ameninţări mai mari în relaţie cu influenţele în numirea procurorului general, deoarece, din această funcţie, se poate exercita o anumită autoritate asupra întregului corp al procurorilor. În mod similar cu situaţia judecătorilor (preşedintele Înaltei Curţi), dacă guvernele au un anumit nivel de control asupra numirii procurorului general, este important ca metoda de selecţie să se bucure de încrederea şi respectul publicului larg, precum şi al membrilor sistemului judiciar şi al specialiştilor în drept şi să evite implicaţiile politice”, arată sursa citată.

Totodată, privind selecţia, numirea şi revocarea procurorilor şi a personalului care deţine funcţii de conducere la nivelul parchetelor se precizează: „Acest sub-indicator reflectă măsura în care numirea procurorilor şi a personalului cu funcţii de conducere la nivelul parchetelor este decisă fără nicio ingerinţă externă, intrând în responsabilitatea procurorului general sau a altui organism independent”.

De asemenea, studiul RECJ mai spune că în ţările în care există o structură ierarhică a serviciilor procuraturii, activitatea procurorilor este organizată şi funcţionează sub direcţia unei structuri centrale.

„De exemplu, în România, procurorii numiţi de preşedintele statului se bucură de stabilitate, şi îşi pot derula activitatea în conformitate cu principiile legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Ministerul Public este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; de asemenea, parchetele sunt independente în relaţie cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu alte autorităţi publice”, arată sursa citată.

Florin Iordache a transmis joi ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, textul tradus al celor trei legi privind domeniul Justiţiei care au fost adoptate recent în Parlament, precum şi un rezumat cu amendamentele depuse la pachetul de legi. În paralel, ambasadorii Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei şi-au exprimat îngrijorările cu privire la modificările legilor justiţiei.

Comentarii

loading...