11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăCum arată un grup infracțional organizat

Cum arată un grup infracțional organizat

Printre modificările propuse se numără și schimbarea definiției grupului infracţional organizat. „Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului”, se arată în documentul menţionat.

Una dintre propuneri vizează abrogarea infracţiunii de neglijenţă în serviciu deoarece, potrivit documentului, este dificilă diferenţierea între abatere disciplinară şi faptă penală.

Modificările introduc o nouă cale de revizuire, respectiv atunci când hotărârea de condamnare nu este semnată de judecătorul care a participat la soluționarea cauzei. Dispoziţiile legii ar urma să se aplice şi hotărârilor pronunţate până la intrarea acesteia în vigoare. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a atacat la ICCJ decizia de condamnare în dosarul „Referendumul” (doi ani cu suspendare), invocând faptul că la redactarea hotărârii nu au participat două judecătoare, care se pensionaseră între timp. Atunci, contestația sa a fost respinsă. Dragnea susține că nu este vorba de un articol cu dedicație, ci de aplicarea unei decizii CEDO care a dat dreptate unui cetățean sloven. ”Îmi mai dă cineva anii pierduţi, ceea ce am pierdut din cauza acestui proces politic?”, a comentat Liviu Dragnea.

 

Definiția mărturiei mincinoase

 

Nu se consideră infracțiune refuzul de a face declarații prin care persoana se autoincriminează și nici simpla divergență de mărturii într-un proces, dacă nu există alte probe directe care să arate caracterul mincinos al mărturiei. Acest articol l-ar putea viza pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care este judecat pentru mărturie mincinoasă.

Un deținut va putea fi eliberat condiționat după ce a executat jumătate din pedeapsă, în cazul închisorii care nu depășește zece ani. Potrivit actualului Cod Penal, un deținut poate fi eliberat condiționat dacă a executat două treimi din pedeapsă. Confiscarea extinsă nu se va mai aplica bunurilor dobândite înainte de 2012, prevedere care l-ar putea salva pe omul de afaceri Dan Voiculescu.

Emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu constituie infracţiunea de ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală. Dacă până acum denunţul unei fapte de dare de mită sau trafic de influenţă putea fi făcut oricând înlăturând răspunderea penală, acum, dacă acesta nu se produce în termen de 6 luni de la săvârşirea faptei, răspunde penal. 

Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării, restul consemnărilor rezultate din mandatul de supraveghere tehnică urmând a fi distruse în termen de 30 de zile.

„Prin aceste trei iniţiative nu facem decât să normalizăm o viaţă în România, o viaţă care trebuie gestionată de nişte reguli clare. Nicio lege nu este făcută cu dedicație”, a declarat Florin Iordache. Dezbaterile vor începe pe 2 mai.   

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă