10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăCulisele ședinței în care Neacșu și Țuțuianu au fost excluși din PSD....

Culisele ședinței în care Neacșu și Țuțuianu au fost excluși din PSD. Avertismentele învinșilor

Decizia de excludere a lui Marian Neacșu și a lui Adrian Țuțuianu a fost luată de Comitetul Executiv Național cu 53 de voturi pentru și nouă împotrivă. Pentru excluderea celor doi erau necesare două tremi din voturi. Marian Neacșu a declarat că va contesta votul CEX prin care a fost exclus din PSD, vorbind despre o „execuție publică fără niciun sens”.

În cadrul reuniunii PSD, Neacșu a fost acuzat că a negociat cu Opoziția, pentru a sprijini o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Neacșu a spus că este „absolut o minciună” acuzația că a negociat cu opoziția pentru a vota împotriva guvernului. „Nu am discutat niciun moment și am avut niciodată intenția de a vota împotriva guvernului nostru. Am fost și vom rămâne …  nu vom mai rămâne soldați credincioși ai partidului. Nu o să luptăm împotriva partidului nostru niciodată”, a mai spus acesta. În schimb, liderul PSD Liviu Dragnea a susținut că au existat lideri din Opoziție care au vorbit despre negocieri cu Marian Neacșu despre susținerea moțiunii de cenzură.

 Și Adrian Țuțuianu a anunțat că va contesta excluderea la Comisia de etică a PSD și în instanță. Adrian Țuțuianu a fost acuzat că și-a criticat colegii de partid în stenogramele publicate de presă. Potrivit înregistrărilor publicate de presă, Țuțuianu caracteriza PSD drept ”un partid de maimuțe” care îl urmează orbește pe Dragnea și ironiza mai mulți miniștri PSD, în frunte cu Dănuț Andrușcă, taxat drept ”idiot”. ”Din păcate, ulterior au apărut unele înregistrări de la niște ședinte conduse de Adian Țuțuianu – condamn înregistrările – acele afirmații au supărat cea mai mare parte a membrilor de partid. Am avut o discuție de 6-7 ore ieri și toți au fost foarte supărați că după acel CEX o parte din colegi au continuat să acționeze împotriva acestui partid. Astăzi foarte mulți colegi i-au reproșat acele afirmații”, a explicat Liviu Dragnea.

 

Amenințarea lui Tudose

Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan a fost cel mai vocal din liderii PSD care au cerut excluderea din partid a vicepreşedintelui Adrian Ţuţuianu şi a secretarului general Marian Neacşu la ședința Comitetului Executiv Național al PSD. Sancționarea celor doi a fost cerută și de alți lideri social-democrați. După ce Neacșu a afirmat că nu a purtat nicio negociere cu Opoziția, au luat cuvântul alți lideri PSD. Potrivit unor surse din PSD, printre cei care le-au luat apărarea lui Neacșu și Țuțuianu s-a numărat fostul premier Mihai Tudose, care l-a avertizat pe Liviu Dragnea că riscă să fractureze partidul dacă îi exclude pe cei doi. De altfel, după ședință, unul din adversarii lui Dragnea, Marcel Ciolacu, a afirmat că este posibil ca parlamentarii acestei grupări să nu mai voteze proiectele PSD.

 Adrian Țuțuianu și Marian Neașcu s-au numărat printre semnatarii unei scrisori prin care cereau demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și a Camerei Deputaților. Liderul partidului, Liviu Dragnea, a declarat la intrarea în şedinţă că şedinţa va fi una „neplăcută, dar necesară”, insistând că nu va mai permite că unii colegi să uneltească împotriva propriului guvern. Întrebat dacă va face propuneri de excluderi din partid, Dragnea  a răspuns: ”O să propunem mai mulţi, ca să închidem toată această perioadă în care unii colegi au uneltit, negociat pentru ca Guvernul PSD să pice”.

Grupul disidenților din PSD este mai numeros, dar Dragnea a ales strategia de a-i propune pentru sancțiuni doar pe doi dintre adversarii săi, despre care în partid se crede că au depășit limitele. Potrivit statutului PSD, pentru exluderi sunt necesare două treimi din voturile membrilor.  Din acest motiv, Dragnea a evitat să propună excluderea vicepremierului Paul Stănescu, un personaj foarte popular în partid. În schimb, Paul Stănescu ar putea să piardă Ministerul Dezvoltării și postul de vicepremier la remanierea guvernamentală programată pentru sfârșitul săptămânii.

 

De ce nu a fost exclusă Firea

De asemenea, Dragnea a evitat să propună excluderea Gabrielei Firea din partid. Primarul Capitalei nu a participat la ședința conducerii PSD, fiind plecată într-o delegație la Madrid. O eventuală excluderea a Gabrielei Firea ar fi o operațiune delicată, pentru că ea își poate păstra funcția de primar general al Capitalei și în calitate de inependent. Potrivit legii, primarii își pierd mandatul doar dacă demisionează din partidul pe listele căruia au fost aleși.

În timp ce ședința era în desfășurare, Firea a trimis o scrisoare către colegii din PSD. Firea susține că nu se mai poate continua sub teroarea excluderilor și arată că și dacă va fi schimbată de Liviu Dragnea din funcțiile de conducere ea va rămâne în PSD ca simplu membru. ”Cei puși în discuție azi pentru excludere s-au numărat printre cei mai activi colegi, printre cei care au adus rezultate excelente pentru partid. Au avut poziții critice, dar n-au sabotat cu nimic guvernarea, dimpotrivă, au votat toate proiectele și s-au luptat, uneori eroic, cu adversarii noștri”, susține Gabriela Firea. ”PSD este condus în acest moment de un om preocupat doar de propria situație politică, juridică, economică, și ale cărui ieșiri bizare, departe de a fi ale unui bărbat de stat, denotă disperare și încrâncenare”, menționeză Firea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a discutat în biroul său din Parlament, luni dimineaţă, cu peste zece lideri de organizaţii social-democrate, înaintea şedinţei de Comitet Executiv Naţional. Și duminică Dragnea a avut o întâlnire cu liderii de filiale, pentru a pregăti ședința conducerii PSD.

 

Ce conțin valizele aduse de președintele PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a venit, ieri, la şedinţa CEx al PSD, cu două valize – una cu ”gogoşi de la Rise Project” şi una cu ”dosare” despre FDRG şi Klaus Iohannis. Întrebat de jurnalişti, Dragnea a spus că valiza despre care a scris Rise Project este ”o gogoaşă”, nu are legătură cu el şi că ”e o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnilor Lazăr”.

”Prima valiză este cu gogoşi de la Rise Project. Sunt aici proaspete. A doua valiză, ştiţi că eu sunt din Teleorman şi ca orice localnic din Teleorman, am găsit în fundul curţii o valiză cu documente care nu au ajuns la DNA. Şi hai să vedem ce este: dosarul cu achiziţia frauduloasă a imobilului Raiffeisen. Dosarul cu retrocedări către Forumul Democrat German a bunurilor grupului etnic german. Dosarul cu promovarea procurorilor care i-au închis dosare (lui Iohannis, n.r.). Dosarul cu declaraţii mincinoase despre banii încasaţi din chirii. Cash. Dosarul cu închirierea căminului de batrani de la forumul Democratic german.

Dosarul cu presiuni asupra unui judecător CCR. Hopa, mai avem nişte stickuri. Aceste două valize vi le las”, a spus liderul PSD, enumerând documentele care îl vizează pe Klaus Iohannis. Mai mult, şeful PSD le-a arătat şi câteva stick-uri pe care ar fi susţinut că sunt dovezi tot în ceea ce priveşte modul cum a ajuns preşedintele ţării să aibă şase case. Însă, pe stick-uri se aflau poze ironice în care apare Klaus Iohannis.

Întrebat în continuare de documentele privind Tel Drum, Liviu Dragnea le-a replicat jurnaliştilor: ”Nu vă interesează golăniile făcute de unii procurori cu preşedintele României”.

”E o prostie, e o disperare, probabil ca să acopere şi scandalul în jurul domnilor Lazăr. Numai că acest scandal nu poate fi îngropat”, a susţinut liderul PSD.

O valiză cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum, la care procurorii DNA n-au avut acces în timpul percheziţiilor, a fost găsită în zona rurală din Teleorman, a anunţat, sâmbătă seară, Rise Project, într-o postare pe Facebook, intitulată #Teleormanleaks. Valiza ar conţine mii de documente, numere de telefon, emailuri, fotografii şi clipuri video de la evenimentele companiei.

În noiembrie 2017, Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul Tel Drum, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

ANAF a publicat noile reglementări pentru închiriere sau subînchiriere a bunurilor mobile și imobile

ANAF a publicat miercuri Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile. Potrivit sursei citate, contribuabilii care obțin venituri...

Evenimente de amploare la Washington pentru sărbătorirea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

România va sărbători, la Washington, 20 de ani de la aderarea la NATO printr-un concert extraordinar care va avea loc la celebrul Andrew W....

Evită cele mai comune greșeli în deparazitarea internă a câinilor!

Sfaturile utile pentru o deparazitare cât mai eficientă a animalelor de companie Deparazitarea internă este o parte esențială a îngrijirii câinilor - aceasta contribuie la...
Ultima oră
Pe aceeași temă