18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăPoliticăCulisele negocierilor pentru moțiunea de cenzură. Cum și-a păstrat PSD majoritatea...

Culisele negocierilor pentru moțiunea de cenzură. Cum și-a păstrat PSD majoritatea parlamentară

Moțiunea de cenzură inițiată de PNL împotriva Guvernului Dăncilă a picat. Pentru demiterea echipei de la Palatul Victoria au votat 166 de parlamentari, împotrivă fiind doar patru. Parlamentarii PSD, ALDE și UDMR nu au participat la vot. Pentru demiterea Guvernului erau necesare 233 de voturi.

Dezbaterea moțiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului s-a desfășurat, ieri,  în condițiile în care șansele demersului erau reduse. Partidele care au semnat moțiunea – PNL, USR, PMP – au, în total, 152 de parlamentari (92 PNL, 41 USR, 20 PMP). În favoarea moțiunii de cenzură s-a pronunțat și fostul premier Victor Ponta, a cărui formațiune, Pro-România, are 10 parlamentari. Pentru aprobarea moțiunii de cenzură erau însă necesare 233 de voturi. PSD și ALDE, partidele care formează Guvernul, au 248 de voturi. PNL a încercat să obțină voturi suplimentare din partea UDMR și a potențialilor nemulțumiți din PSD. Acest plan a fost contracarat de Liviu Dragnea, care a blocat, prin diverse contraoferte, orice posibilitate de fisură în PSD sau printre aliații acestuia.

Înainte de ședința plenului,  liderii UDMR (30 de parlamentari) au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură. Potrivit unor surse parlamentare, PSD a promis UDMR drepturi suplimentare pentru minoritățile naționale. PSD a acceptat introducerea în lege a unor prevederi noi care extind folosirea limbii materne a minorităților în administrația publică. Liderii UDMR au negat existența unei astfel de înțelgeri, dar raportul final al Codului Administrativ, elaborat de o comisie specială condusă de Marcel Ciolacu (PSD) contrazice declarațiile oficiale ale UDMR.

 

Strategia PSD

 

Potrivit documentului, în unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile locale au obligația să asigure în raporturile cu aceștia folosirea limbii minorității naționale respective. După acest articol, s-a introdus un amendament potrivit căruia autoritățile locale, prin hotărârea organelor lor deliberative sau, după, caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating ponderea de 20%. Cu alte cuvinte, în premieră,  consiliile locale sau județene pot decide să asigure folosirea limbii materne și atunci când procentul este mai mic de 20%.

Fără a discuta corectitudinea prevederii în sine, existe semne de întrebare privind introducerea acestor amendamente PSD-ALDE-UDMR, fără o dezbatere publică reală, pentru un interes politic al social-democraților.

Atunci când au inițiat demersul, liberalii sperau, de asemenea, în sprijinul grupării Tudose din PSD, care ar avea în jur de 20-30 de parlamentari. Această sciziune ar fi fost posibilă în condițiile în care, inițial, Liviu Dragnea a amânat audierea lui Gabriel Vlase pentru șefia SIE. Vlase face parte din tabăra Tudose. Însă în PSD nu s-au produs sciziuni, Gabriel Vlase conducând ședința dedicată moțiunii de cenzură după promisiunea lui Liviu Dragnea că va fi numit șef al SIE în sesiunea extraordinară. În plus, pentru a evita emoțiile, Liviu Dragnea le-a interzis parlamentarilor PSD să se ridice din bănci și să voteze. ”La vot secret puteau fi surprize. Însă nimeni din partid nu își asumă riscul să se ridice și să se ducă să voteze, riscând să fie exclus din PSD”, comentau, pe hol, parlamentarii PSD.

Având majoritatea în Parlament, social-democrații s-au asigurat că nu vor fi deranjați de protestatari pe holurile Parlamentului. PSD a avut 70 de invitați la moțiunea de cenzură, care au luat loc în balcoanele Parlamentului. În schimb, USR nu a avut dreptul sa aibă invitați.

 

 

Atacuri între Putere și Opoziție

Cu un rezultat previzibil, ambele tabere au încercat să puncteze la capitolul imagine. Liberalii au adus mai multe cutii cu semnături în favoarea Pilonului II de pensii pe care scrie „Luptăm până la capăt” și le-au pus în locul urnei de votare. USR-iștii au împărțit trandafiri albi doamnelor din PSD și ALDE și scrisori cu motive pentru care să voteze moțiunea. Premierul Viorica Dăncilă a spus, în plenul Parlamentului, că întreaga moţiune este o înşiruire de falsuri, ea acuzând opoziţia că mistifică realitatea pentru propriile jocuri politice. Viorica Dăncilă a făcut mai multe greşeli în timpul discursului şi a vorbit despre Banca Monetară, în loc de Banca Mondială. Dăncilă a dat mai multe exemple de ”minciuni” ale Opoziției, condamnând ”zvonistica” privind Pilonul II de pensii, și ”așa-zisele evoluții negative din economie”.  Guvernul nu este responsabil de evoluţiile inflaţiei, aceasta fiind în ”grija şi răspunderea BNR”.  ”România a devenit tigrul Europei”, a plusat premierul. Ea a criticat și ”propaganda” referitoare la transferul CAS, dezmințind ”erodarea puterii de cumpărare”. După discursul acesteia, parlamentarii Puterii au părăsit sala.

 

Acuzațiile Opoziției

 

La începutul discursului Vioricăi Dăncilă de la moţiunea de cenzură, parlamentarii Opoziţiei au aşezat pe podiumul din spatele tribunei mai multe cutii care aveau afişat acelaşi mesaj: ”Luptăm pentru România”, dar şi o diplomă pe care scria: ”Premiul Secera şi Ciocanul pentru Liviu Dragnea”. Cutiile au fost, ulterior, îndepărtate de staff-ul de la Camera Deputaţilor. În timpul discursului premierului, parlamentarii liberali au desfăşurat un banner imens cu mesajul ”Luptăm până la capăt pentru România”, iar parlamentarii Opoziţiei au strigat de mai multe ori ”Demisia”, în timp ce parlamentarii Puterii au aplaudat. Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a afirmat, în plenul reunit, că niciodată o moţiune de cenzură nu a avut o miză mai mare decât acum, pentru că astăzi poate fi salvată România sau poate fi instaurată Republica Teleorman la cheremul unei persoane şi i-a spus Vioricăi Dăncilă că nimic nu o va slava de la a plăti pentru complicitatea la fărădelege. Turcan a făcut apel la parlamentarii Puterii să apere România şi i-a avertizat că niciun guvern nu a câştigat în faţa propriului popor. Dan Barna (USR) a afirmat că avem un premier care ne face de râs în fața lumii și că Dragnea a fost condamnat pentru că și-a însușit din banii copiilor din Teleorman, după care și-a cerut scuze infractorilor, nu copiilor.

 

 

Proteste în fața Parlamentului

Peste 1.500 de oameni au protestat în fața Parlamentului împotriva PSD. Oamenii au avut banderole, tricouri şi steaguri cu mesajul #fărăpenali. Aceştia scandează ”Demisia”, ”Cuib de hoţi şi de mafioţi”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, ”PSD, ciuma roşie”. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi liderul USR, Dan Barna, au venit la protestul împotriva Guvernului organizat în faţa Palatului Parlamentului. Cei doi au discutat cu oamenii, iar reprezentanţii USR au împărţit flori protestatarilor.

În acelaşi timp, aproximativ 50 de persoane cu pancarte cu mesajul ”Jos statul paralel, vrem justiţie, nu poliţie politică” s-au aflat la colţul Parcului Izvor, la aproximativ 150 de metri de cei care manifestează împotriva Guvernului.

Jandarmeria a montat garduri, iar circulaţia pe bulevardul Naţiunile Unite a fost blocată.  

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă