8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăTarcea, ÎCCJ: "Am cerut aviz pentru declasificarea protocoalelor Parchetului General şi SRI"

Tarcea, ÎCCJ: “Am cerut aviz pentru declasificarea protocoalelor Parchetului General şi SRI”

“Am cerut aviz pentru declasificare şi Parchetului General şi SRI. Nu se poate declasifica fără aceste avize. Nu ştiu care este istoria încheierii lui, eu însămi am aflat relativ recent de existenţa lui, dar am încercat să găsesc un argument logic care să-l justifice. E o interpretare greşită că avizele de interceptare date de Curte nu au avut un temei legal. Temeiul legal era decizia CEDO, care face parte din dreptul intern şi care interzicea ca avizele să fie date de procurori, aşa cum prevedea Legea 51. Problema era că, în lipsa unei norme interne, nu există o procedură. Dar repet, asta e interpretarea mea, în care chiar cred”, a declarat, pentru Mediafxa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ÎCCJ ar avea două protocoale cu SRI, judecătorul a precizat: “Nu este adevărat. Este doar unul. Încheiat între ÎCCJ, PG şi SRI în 2009. Nu am găsit un al doilea. Dacă există, nu este arhivat la Curte”.

Anterior, preşedintele ÎCCJ a spus că protocolul ÎCCJ-SRI – Parchetul General a fost încheiat în anul 2009. Cristina Tarcea a precizat că, cel mai probabil, actul a fost încheiat după o decizie a CEDO din anul 2007, privind încălcarea dreptului la viaţă privată după realizarea unor interceptări pe siguranţă naţională dispus de procurori.

 

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă