20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăComisia parlamentară pentru Alegerile din 2009: "Amploarea acțiunilor a schimbat rezultatul"

Comisia parlamentară pentru Alegerile din 2009: “Amploarea acțiunilor a schimbat rezultatul”

Comisia parlamentară specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009 s-a reunit marţi într-o şedinţă în care a fost analizat raportul final pe această temă. Potrivit documentului obţinut de ŞTIRIPESURSE.RO, parlamentarii din comisie au decretat că “amploarea acţiunilor a fost de natură de a SCHIMBA rezultatul alegerilor”.

“CONCLUZII

Comisia a constatat acțiuni concrete ale instituției prezidențiale reprezentate de Traian Băsescu și ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu.
Aceste acțiuni ale celor două instituții au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu și bine pus la punct, acțiunile fiind premeditate.
În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidențiale, reprezentanții celor două instituții au acționat în forță, cu rea credință, în total dispreț față de lege.
Pe cale de consecință, ținând cont de faptul că:

– diferența dintre cei doi candidați a fost doar de 70.321, care reprezintă aproximativ 0,68% din voturile valabil exprimate și,

– acțiunile de natură a determina fraudarea alegerilor fiind în favoarea candidatului Traian Băsescu.

Concluzionăm că amploarea acțiunilor a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor.

  

POSIBILE INFRACȚIUNI

 

1. Constituirea unui grup infracțional organizat (prevăzută în VCP la Art. 323: Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni și în NCP la Art. 367: Constituirea unui grup infracţional organizat) în vederea comiterii de infracțiuni electorale,
 

Astfel:

Președintele României – Traian Băsescu, împreună cu primul ministru  al Guvernului – Emil Boc și cu ceilalți membri ai Guvernului României: Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu și Sorina Luminița Plăcintă, s-au asociat în vederea comiterii de infracțiuni care să aibă drept consecință favorizarea comiterii de infracțiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu.

 

2. Falsul intelectual (infracțiune prevăzută în VCP la Art. 289 și în NCP la Art. 321)
 

Cu prilejul emiterii de către președintele României a decretului nr.1358/2009, acesta a inserat date nereale:

–          Afirmația că domnul Dan Nica, viceprim-ministru, Ministrul Administrației și Internelor ar fi fost demis, este falsă și contrazisă chiar de decretul nr.1357;

–          Afirmația că domnul Dan Nica, viceprim-ministru, Ministrul Administrației și Internelor ar fi fost demis este falsă, deoarece în momentul emiterii decretului nr.1358, decretul nr.1357 nu exista publicat.

Uzul de fals (infracțiune prevăzută în VCP la Art. 291 și în NCP la Art. 323)
Abuzul în serviciu (infracțiune prevăzută în VCP la Art. 248: Abuzul în serviciu contra intereselor publice și în NCP la Art. 297: Abuzul în serviciu), cu prilejul adoptării de către guvern a HG nr. 1097, 1100, 1102, 1105, 1108, 1110, 1113, 1116, 1118, 1121, 1124, 1127, 1130, 1132, 1135, 1137, 1139, 1141, 1144, 1146 publicate în Monitorul Oficial nr.651/01.10.2009 cu încălcarea prevederilor art.108 alin.4 din Constituție și a procedurii adoptării acestora.”, se arată în raportul comisiei.

Comisia de anchetă va adopta raportul final pe care îl va prezenta Birourilor Permanente Reunite pentru a fi supus spre dezbatere în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului pentru ca acesta să adopte o hotărâre care va reflecta conținutul raportului parțial. Comisia de anchetă va pune raportul final precum și documentele care au stat la baza întocmirii acestuia, la dispoziția Instituției Prezidențiale, Guvernului României, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, pentru ca aceste instituții să poată adopta măsurile necesare, potrivit competențelor ce le revin.

Cele mai citite

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă