13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăComisia Iordache pregăteşte secretizarea completă a dosarelor în faza de urmărire penală

Comisia Iordache pregăteşte secretizarea completă a dosarelor în faza de urmărire penală

Comisia specială pentru Legile justiţiei se va reuni, joi, pentru a începe dezbaterile privind modificarea Codurilor Penal şi de procedură Penală, scopul fiind transpunerea Directivei PE referitoare la prezumţia de nevinovăţie, unele amendamente vizând direct presa şi comunicarea publică.

Astfel, această Directivă prevede că statele membre “se asigură” că persoanele suspectate şi acuzate “beneficiază” de prezumţia de nevinovăţie până la dovedirea vinovăţiei conform legii.

Directiva se aplică “persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, în toate fazele procedurilor penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni până când hotărârea prin care se stabileşte că persoana respectivă a comis infracţiunea în cauză rămâne definitivă”.

În acest sens, PSD şi ALDE au propus introducerea unui articol care interzice efectiv orice „comunicare publică” referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară, încălcarea acestei „obligaţii” fiind considerată infracţiune.

Textul amendamentului propus de PSD şi ALDE la Codul de procedură Penală are următorul conţinut: “În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorită̆ți publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune şi se pedepseşte, potrivit legii penale”.

Directiva PE invocată însă prevede că „statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate pentru ca autorităţile publice, atunci când comunică informaţii mass-mediei, să nu se refere la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate atât timp cât nu s-a dovedit conform legii că sunt vinovate. În acest scop, statele membre ar trebui să informeze autorităţile publice cu privire la importanţa respectării prezumţiei de nevinovăţie atunci când furnizează sau dezvăluie informaţii către massmedia. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern care protejează libertatea presei şi a altor mijloace de comunicare în masă”.

De asemenea, textul directivei nu este atât de restrictiv precum doresc PSD şi ALDE care prin formularea propusă, prin absurd, ar fi împiedicat, de exemplu, distribuţia de către poliţie a imaginilor cu suspecta de crimă de la metroul din Bucureşti. 

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă