13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăPoliticăComisia Europeană – extrem de interesată de alegerile din România

Comisia Europeană – extrem de interesată de alegerile din România

Comisia Europeană a solicitat mai multe rapoarte asupra alegerilor din România, din data de 26 mai, iar aceste rapoarte au început deja să fie trimise de la București, a anunțat, luni dimineață, Angela Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

“Primul raport l-am trimis la miezul nopții. Al doilea l-am trimis la ora 7 dimineața. Al treilea raport, consolidat, îl vom trimite la ora 12”, a precizat Angela Cristea.

Ea a făcut aceste declarații în cadrul conferinței “Fake news – o anatomie a mistificării sociale”, care se desfășoară, luni, la București.

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene a susținut că și pe timpul pregătirii alegerilor din România s-au înregistrat atacuri de tip fake news, însă “acele campanii nu au avut efectul scontat”.

Cu privire la sursa acestor campanii de dezinformare, Angela Cristea a dezvăluit că o mare atenție se acordă Rusiei, întrucât “multe campanii de fake news profesioniste de acolo vin”.

“Am identificat în mod clar entități, atât statale cât și non-statale, care se află în spatele acestui fenomen”, a spus șefa Reprezentanței Comisiei Europene.

Potrivit acesteia, unele știri false s-au referit chiar la structurile Comisiei Europene.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei,...

Coliban, tun la final de mandat. Primăria Brașov, disperată să dea peste un mil. euro pe un imobil în litigiu

Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban (USR), se grăbește să încheie o afacere imobiliară profitabilă pentru controversata femeie de afaceri Carmen Palade, ale căror firme...
Ultima oră
Pe aceeași temă