Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Codrin Ştefănescu: Trebuie să reintroducem normalitatea în România

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, vineri, că social-democraţii au "un plan pe puncte", precizând că trebuie "reintrodusă normalitatea" în România.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

Actualizat: 22.06.2018 - 20:31

"Avem un plan pe puncte. Ştim exact ce avem de făcut. Începând de luni, începem să comunicăm public ceea ce facem. Este foarte mare aşteptarea de la noi din partea celor care ne-au votat şi a celor care ne susţin. În aceste ore, începând de ieri şi până astăzi, am primit cu toţii foarte multe mesaje. (...) Mesajul este unitar: 'Nu cedaţi, nu daţi un milimetru înapoi, mergeţi până la capăt, noi suntem mult mai mulţi cei care vă susţinem decât cei foarte, foarte puţini care vă critică şi sunt extrem de radicali şi de violenţi'", a afirmat Ştefănescu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, citează Agerpres.

Întrebat ce înseamnă că PSD va merge "până la capăt", el a precizat: "Până la capăt înseamnă că trebuie să reintroducem normalitatea în România, trebuie să explicăm încă o dată românilor că (...) nişte persoane se joacă cu bugetul de stat, cu subordonaţii, cu instituţiile pe care le conduc, că nu instituţiile sunt ţinta PSD şi a alianţei, ci nişte persoane. În instituţiile acestea, 98-99% dintre oameni sunt foarte normali şi îşi fac treaba şi datoria, dar au nişte şefi care au stat, de-a lungul timpului, la tot felul de mese rotunde şi au ajuns la concluzia că, împreună, ei (...) pot subjuga România şi să decidă. De exemplu, să decidă cine poate să fie prim-ministru şi cine poate să fie decapat, care sunt listele cu oameni care trebuie promovaţi, cine trăieşte şi cine moare".

De asemenea, chestionat dacă PSD îl va suspenda din funcţie pe preşedintele Klaus Iohannis, Codrin Ştefănescu a spus că este foarte importantă decizia pe care o va lua şeful statului în privinţa hotărârii CCR care o vizează pe şefa DNA.

"Este foarte important să vedem decizia pe care o ia şi Iohannis, (...) adică respectă Constituţia sau nu o respectă? Dacă nu o respectă, în momentul ăla ştim exact (...) ce avem de făcut, vom ieşi în secunda numărul doi în spaţiul public şi o să anunţăm întreg poporul român ce facem. (...) Avem speranţa că săptămâna viitoare domnul Iohannis se va pronunţa", a arătat Ştefănescu.

El a precizat că în CExN nu s-a discutat despre eventuala suspendare din funcţie a şefului statului.

"N-a avut nicio legătură întâlnirea de astăzi cu suspendarea, cu discuţiile despre SIE sau alte chestii. A fost legată discuţia doar de lovitura pe care am primit-o noi, ca partid, încă o dată. S-a discutat despre presiunile care au existat pentru a se produce această lovitură, s-a discutat despre faptul că de data aceasta, fără să facem doi paşi înainte şi jumătate de pas înapoi, trebuie să mergem foarte rapid până la capăt. Avem susţinerea populară în sensul ăsta, le place sau nu le place celor care ne critică", a adăugat Codrin Ştefănescu.

Comentarii

loading...