6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăCiucă: România are în pregătire a treia cerere de plată din PNRR

Ciucă: România are în pregătire a treia cerere de plată din PNRR

Premierul Nicolae Ciucă a condus marți Reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a anunțat că România are în pregătire a treia cerere de plată Plan.

”Avem un dialog foarte bun cu reprezentanții Comisiei Europene pentru clarificarea modului în care am îndeplinit țintele și jaloanele incluse în cea de-a doua cerere de plată din PNRR, transmisă în luna decembrie a anului trecut. Acest proces va fi urmat de validarea partenerilor europeni și de încasarea, de către România, a fondurilor aferente acestei cereri de plată, necesare proiectelor noastre de dezvoltare”, a afirmat premierul la începutul reuniunii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, peste 5 miliarde de euro dintre cele 6,3 miliarde euro primite deja anul trecut din PNRR – prefinanțare și prima tranșă au fost deja contractate. Autostrada Moldovei, A7, un sector important din Autostrada Transilvania, calea ferată între Caransebeș-Arad-Timișoara sau între Lugoj și Deva, contractele de eficiență energetică încheiate de Ministerul Dezvoltării au deja finanțarea asigurată și vor fi lansate apelurile de proiecte pentru producerea în România de baterii și alte resurse de producere a energiei verzi.

Discuțiile din cadrul reuniunii a vizat analizarea unei serii de jaloane și ținte care necesită clarificări în procesul de validare cu Comisia Europeană între care proiectul legii pensiilor speciale, al legii guvernanței companiilor de stat, definitivarea procedurilor guvernanței în sectorul energetic pentru numirea membrilor CA.

Până la depunerea cererii de plată numărul 3, vor trebui clarificate și aspectele legate de reducerea granturilor, ca urmare a creșterii economice înregistrate de România, ajustarea  RePowerEU și validarea închiderii jaloanelor și țintelor aferente trimestrelor 3 și 4 din 2022.

După primele două cereri de plată înaintate Comisiei Europene anul trecut, România are acum în pregătire cea de-a 3-a cerere de plată, care are ca termen de depunere sfârșitul lunii martie 2023. Aceasta are o valoare totală de 3,243 mld. euro (2,147 mld. euro sprijin financiar nerambursabil și 1,095 mld. euro sprijin sub formă de împrumut). Un număr de 77 de jaloane și ținte aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022 fac obiectul celei de-a 3-a cereri de plată. 

În discuțiile de marți s-au atins și aspecte legate de documentul de lucru privind modificarea PNRR, în contextul în care reprezentanții Comisiei Europene, inclusiv cu ocazia misiunii de monitorizare  din 7-11 noiembrie 2022, au reconfirmat faptul că cererea de plată nr. 3 ar trebui depusă doar după modificarea PNRR conform propunerii de modificare a Regulamentului (UE) nr. 241/2021, solicitare pe care Comisia a transmis-o tuturor statelor membre. 

USR: 22 de jaloane pe care România le avea de îndeplinit în PNRR în 2022 sunt în întârziere

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă