13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCîțu se va vaccina sâmbătă. Premierul are ca obiectiv 10,4 mil. de...

Cîțu se va vaccina sâmbătă. Premierul are ca obiectiv 10,4 mil. de persoane vaccinate în septembrie

„Sâmbătă mă voi vaccina şi va fi public”, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, finalul şedinţei de Guvern.

Cîţu a mai spus că vaccinarea anti-COVID “merge bine” până acum, subliniind că obiectivul său este de a avea, la nivelul lunii septembrie, 10,4 milioane de persoane vaccinate.

„Ieri m-am asigurat că vom mai lua încă 8 milioane de vaccinuri. În septembrie, obiectivul meu este de a avea 10.400.000 de persoane vaccinate, ceea ce înseamnă aproape 70% din ceea ce ne-am dorit şi să putem să scăpăm de pandemie. Deci, pentru mine, vaccinarea este o prioritate, merge bine până acum, va merge şi mai bine de acum şi veţi vedea. Partea de cheltuieli şi de cine suportă se va rezolva”, a declarat șeful guvernului.

Premierul a subliniat în context că, din datele pe care le deţine, în România, în acest moment, “lumea vrea să se vaccineze” anti-COVID, dând asigurări că există suficient personal medical care să asigure derularea în bune condiţii a campaniei de vaccinare.

“Primesc şi de la spitale private şi de la companii private tot felul de oferte pentru a pune la dispoziţie gratuit centre de vaccinare sau personal. Deci nu este o problemă. Din ce am văzut eu şi văd şi interesul pentru etapa a doua, în România, în acest moment, lumea vrea să se vaccineze, ceea ce e un lucru foarte bun şi de aceea am şi făcut acest efort. Vom face un efort bugetar, nu mi se pare deloc mare, pentru a lua cele 8 milioane de doze în plus, să ne asigurăm că în septembrie vom avea 10,4 milioane de oameni vaccinaţi”, a spus Cîţu.

 

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă