15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăCioloş: Va fi nevoie să modificăm Constituţia ca să definim clar rolul...

Cioloş: Va fi nevoie să modificăm Constituţia ca să definim clar rolul preşedintelui

“Ieri s-a întâmplat un lucru esenţial. Începem să oprim agonia. Pentru că pe oamenii aceştia care au spus că or să ducă România spre prosperitate i-am luat cu încetişorul şi vedeţi unde ne-au adus. (…) De ieri încolo avem posibilitatea să construim lucrurile aşa cum vrem să le construim. Noi am spus de câţiva ani că nu merge cu aranjamente, cu peticeală, cu termen scurt, că trebuie să ne proiectăm pe termen lung şi de asta am spus că noi suntem gata să ne asumăm guvernarea de mâine, dacă e nevoie, dar pentru asta avem nevoie de dvs, de toţi şi trebuie să vă aducem la urne ca să spuneţi în ce direcţie trebuie să o ia ţara. De asta am spus că avem nevoie de alegeri anticipate”, a afirmat Dacian Cioloş vineri seară, în discursul ţinut la un miting electoral în Piaţa Mică din Sibiu.
 
Liderul PLUS a adăugat că, după ce Guvernul a căzut în urma moţiunii de cenzură, preşedintele nu are “instrumentele constituţionale” necesare pentru a declanşa procedura alegerilor anticipate, iar în acest context Cioloş susţine că este nevoie de modificarea Constituţiei pentru redefinirea rolului şefului statului.
 
“Va fi nevoie să modificăm Constituţia ca să definim clar rolul preşedintelui în rândul instituţiilor care conduc România şi trebuie să redăm încrederea oamenilor în instituţiile care arbitrează puterile în stat, pentru că şi ele s-au infectat de politic. (…) Va trebui să venim cu un alt mod de a aborda lucrurile. (…) Nu mai merge cu cec-uri în alb date unor oameni care se conectează la resursele statului şi direcţia pe care o dau ţării nu are nimic de a face cu ceea ce oamenii aşteaptă de la noi”, a mai spus Cioloş.
 
Dacian Ciolş a spus că este nevoie de investiţii în educaţie, în sănătate, subliniind că nu este suficientă majorarea salariilor personalului medical, dar şi de un parteneriat între putere şi antreprenori.

Cele mai citite

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă