Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cioloş: România are nevoie de un pact în interiorul opoziţiei

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, susţine că România are nevoie de un pact în interiorul opoziţiei care să clarifice cât de curând ce îşi doreşte de la viitoarele alegeri, spunând că „avem un moment astral, o ocazie unică pentru România”.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 19.06.2019 - 21:48

„Un bun procent electoral te onorează, dar adevărul e că nu vorbim despre o creştere politică, ci mai degrabă despre numărul impresionant al celor care te mandatează să lucrezi pentru ei. Diferenţa dintre ce credem noi ca politicieni si ce doreşte societatea de la noi poate fi decisivă pentru eşecul unui proiect politic, dacă nu suntem atenţi şi cu picioarele pe pământ. Avem un moment astral, o ocazie unică pentru România. Modul de a face politică aşa cum a fost înţeles de vechea clasă politică poate fi schimbat complet şi înlocuit cu unul în care cetăţeanul să fie elementul central al guvernării. Pentru asta e nevoie să alegem cât de curând ce ne dorim”, a scris Dacian Cioloş pe pagina lui de Facebook.

Liderul PLUS afirmă că e nevoie de linişte şi de proiecte în România.

„Am avut un preşedinte implicat şi o opoziţie vie şi determinată în ultimii ani. E timpul să discutăm ce vrem de acum încolo, cum trebuie să arate viitoarea guvernare, pentru a ne asigura că reforma statului şi cea administrativă se întâmplă şi care sunt proiectele pe care le dorim pentru România”, scrie el.

Dacian Cioloş menţionează că a intrat în politică cu gândul de a se dedica 100% unui proiect nou.

„Etapa europarlamentarelor a fost un succes şi ca rezultat electoral, dar şi ca negocieri europene. Acum e timpul să ne dedicăm politicii interne. România are nevoie de un PACT în interiorul opoziţiei care să clarifice cât de curând ce ne dorim de la viitoarele alegeri. Guvernarea pe care ne-o dorim trebuie gândită încă de acum şi forţele politice care se pretind responsabile ar trebui să înceapă discuţiile. Devine periculos să producem o fragmentare şi o nelinişte între forţele de opoziţie doar pentru că nu ştim ce ne dorim. Orice greşeală va fi plătită scump în termeni de performanţă guvernamentală şi vom contribui din plin la dezamăgirea electoratului care ne va vota”, încheie Cioloş.

 

Comentarii

loading...