23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăCiolacu spune că nu poartă mască pentru că are deviaţie de sept

Ciolacu spune că nu poartă mască pentru că are deviaţie de sept

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că motivul pentru care nu a purtat mască de protecție luni, în plenul Camerei Deputaţilor, este faptul că are deviaţie de sept.

“Am vrut să transmit că am o suferinţă la nas şi o să lămurim lucrurile. Am o deviaţie de sept depistată în urma unui control medical efectuat cu ocazia leşinului. Am făcut şi acest control medical”, a justificat, marţi, Marcel Ciolacu, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Cu o zi înainte, luni, chiar premierul Ludovic Orban, care conduce Comitetul Național pentru Situații de Urgență, i-a atras atenția, în Parlament, lui Marcel Ciolacu.

“Domnule preşedinte Ciolacu, domnule lider al PSD, respectaţi regulile! Regula este ca în spaţii închise să purtăm mască. Cum aţi vrea ca românii să respecte regulile pe care le stabilim, în condiţiile în care lideri importanţi din Parlament nu respectă aceste reguli?”, s-a întrebat Ludovic Orban.

După cum se știe, pe timpul stării de alertă, aflată acum în vigoare în România, purtarea măștii de protecție este obligatorie în spații publice închise.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă