16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăCererea lui Iohannis pentru reexaminarea legii privind CSM a fost respinsă şi...

Cererea lui Iohannis pentru reexaminarea legii privind CSM a fost respinsă şi de Senat

În plenul Senatului au fost 83 de voturi “pentru” şi 32 “împotrivă”, senatorii adoptând actul normativ în forma trimisă la promulgare în 30 martie.

Senatul este for decizional pe acest proiect.

Cu o zi în urmă, cererea de reexaminare a legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost respinsă de plenul Camerei Deputaţilor.

Luni, Comisia juridică a Camerei a respins luni cererea de reexaminare a legii, cu nouă voturi “pentru” şi 15 “împotrivă”.

Preşedintele Klaus Iohannis, a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, considerând că actul normativ vizează intervenţii substanţiale, care afectează funcţionarea CSM şi că include norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente, prevederi neclare sau necorelate între ele şi chiar “paralelisme legislative”.

“Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, consideră şeful statului.

Pe data de 11 mai 2018, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. În 5 iunie, Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui.

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă