4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCe se vrea cu mitingul diasporei?

Ce se vrea cu mitingul diasporei?

După toată zarva consumată cu „milionul” de protestatari din diaspora așteptat pentru 10 mai în București, după defilarea cu plăcuțe obscene și apologia limbajului injurios făcută tocmai din centrul de greutate al intelectualității umaniste, multe din obiectivele acestei mișcări rămân bine camuflate. Se pot identifica însă unele destul de evidente.

În prima instanță, cred că s-a intenționat băgarea în priză a diasporei în vederea următoarelor alegeri. Europarlamentarele și, mai ales, prezidențialele din 2019 sunt ocazii pentru a mai echilibra balanța opțiunilor politice din țară. Diaspora nu prea se înghesuie să voteze, este adevărat, dar poate fi un factor bun de presiune pentru votul și opțiunile celor din țară care au secția de votare la câteva sute de metri distanță. Era greu de reîncălzit un scenariu gen „diaspora nu este lăsată să voteze” cu care a câștigat Iohannis în 2014 așa că mobilizarea trebuie să se facă mai din vreme. Acest miting este o bună ocazie pentru așa ceva (diaspora e acum în centrul atenției, pe umărul sau plâng deja toți deontologii, i se ridică ode, i se construiește imaginea de martir și erou salvator) și de aici Opoziția actuală și președintele Iohannis dar și contracandiatul sau Cioloș pot culege niște voturi importante dacă întrețin din vreme sentimentul de cetate-mamă asediată. Presupun că exercițiul de mobilizare va fi completat la fel de eficient cu unul de victimizare, fie întreținut de „insultele” la adresa diasporei (lăsați în grijă televiziunilor cu trese să scoată în evidență asta), fie de interacțiunea cu jandarmii de vineri 10 august.

În al doilea rând, s-a dorit compromiterea actualei Puteri. O formă de compromitere este și limbajul injurios propagat cu voluptate (M..e PSD!) dar asta nu face decât să delimiteze foarte clar taberele: talibanii #rezist vor jubila iar fanii PSD se vor strânge și mai bine în jurul partidului. O compromitere mai eficientă ar fi însă demonstrarea impotenței administrative, lipsa de coerentă în reacții, slăbiciunea Puterii iar aici avem atât demobilizarea unei părți din votanții PSD cât și un impuls suplimentar oferit votanților Dreptei în caz de reusită. O reacție necorespunzătoare a jandarmilor, blocarea Palatului Victoria (ca să citez din clasicul Mălin Bot-demonstranții ar urma să intre în Guvern sub pretextul că depun o petiție și să nu mai iasă de acolo) transmisă live de toate televiziunile de știri împreună cu declarațiile înflăcărate ale revoluționarilor ar reprezenta o notă foarte proastă pentru Guvern și șeful său acuzat oricum de incompetență de adversari. Poate și din această cauză a protestat Președintele când Premierul și-a anunțat intrarea în vacanță-un Premier neputincios, ușor ridicol, balbâindu-se în momentul în care sediul Guvernului e ocupat de revoluționarii din diaspora ar fi o imagine din care opoziția ar profita la maximum. Iar dacă jandarmeria acționează în forță, opera de victimizare e gata, avem o putere represivă care bagă pumnul în gură segmentului cel mai valoros al societății, românii superspecializati care au plecat la muncă în străinătate, care susțin din remiteri economia și care au fost alungați de fapt de corupția din țară. Așa că a rămas o linie destul de subțire pe care Jandarmeria să facă balet pe 10 august pentru ca mitingul să nu fie speculat electoral de către cei ce l-au gândit.

În al treilea rând, derivat într-o oarecara măsură din punctul 1, avem dorința de a genera polarizare socială cât mai accentuată, una care să meargă în crescendo până la viitoarele alegeri. Nu e un secret pentru nimeni că în anii în care campania electorală a fost liniștită PSD-ul a scos maximum de beneficii electorale iar în anii când gradul de participare la vot a fost foarte ridicat Dreapta a avut câștig de cauza (vezi 2014). Electoratul PSD e mai disciplinat, nu are nevoie de vânturarea unor teme sensibile pentru a se prezenta la urne pe când electoratul Dreptei este mult mai indolent, trebuie convins cu o retorică gen alb-negru, buni-răi („jos comunismul”, „la țepe în Piața Victoriei, „să trăiți bine”). Aparent, jignirile, limbajul obscen propagat cu ocazia mitingului diasporei mai mult îndepărtează electoratul Dreptei decât îl mobilizează avand in vedere ca vorbim de persoane cu anumit standard cultural. Lucrurile s-ar putea schimba dacă s-ar răspunde la fel de vulgar din partea liderilor Stangii, determinand replierea celor care s-au delimitat initial in tabara anti-PSD de mesajul placutelor de inmatriculare. Pana acum psd-istii s-au abtinut insa cu destul eroism, la M..e PSD s-a răspuns doar cu Johannis M…e (minte).

Cele mai citite

Cozi uriașe la vulcanizări, chiar și noaptea. Șoferii așteaptă ore întregi pentru schimbarea cauciucurilor

Prima zăpadă și teama de amenzi i-au adus pe șoferi în număr mare la vulcanizări, unde s-au format cozi de sute de metri. La...

Bosch anunță concedieri masive: 5.500 de posturi vor fi eliminate la nivel global

Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori pentru industria auto europeană, a dezvăluit planuri de reducere a 5.500 de locuri de muncă la nivel...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă