5.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăPoliticăCCR a respins cele patru sesizări privind anularea alegerilor prezidențiale

CCR a respins cele patru sesizări privind anularea alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională s-a reunit într-o ședință adminstrativă, joi seara, pentru a decide dacă cele patru sesizări depuse joi, pentru anularea prezidențialelor după desecretizarea documentelor CSAT, sunt admisibile. Potrivit unors surse, CCR a decis să respingă sesizările pe motiv că termenul legal de depunere a fost depășit, potrivit Antena 3.

Cele patru sesizări depuse astăzi nu au fost înregistrate ca sesizari, pe motiv că termenul legal de depunere a fost depășit (în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 10 decembrie 2024, ora 24.00, conform art 133, HG 1061/2024), au declarat surse de la CCR, pentru Antena 3 CNN.

Astfel, sesizările nu au intrat pe circuitul jurisdicțional, nu au fost repartizate către un judecator pentru întocmirea unui raport și nu vor fi dezbatute într-o ședință de judecată.

Sesizarile au fost înregistrate ca „petiții” si depunătorii vor primi un răspuns în termenul legal, adică, în 30 de zile calendaristice.

Mai multe sesizări au fost făcute, joi, la Curtea Constituțională prin care se cere acesteia anularea primului tur de scrutin de la alegerile prezidențiale și repetarea alegerilor, în lumina informațiilor desecretizate și publicate de Administrația Prezidențială, conform cărora alegerile au fost influențate de o campanie de influență coordonată de un actor statal. Până acum, cei care au făcut astfel de sesizări sunt publicația Calea Europeană, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române și Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Economia Chinei a crescut cu 5% în 2024, atingând ţinta guvernului

China a înregistrat o creștere economică de 5% în 2024, atingând ținta stabilită de guvern. Performanța s-a datorat în principal exporturilor solide și măsurilor...

Impactul AI în sectorul financiar: Băncile ar putea reduce 200.000 de locuri de muncă

Peste 200.000 de locuri de muncă din sectorul bancar la nivel global ar putea dispărea în următorii 3-5 ani, pe măsură ce inteligența artificială...

Erling Haaland a semnat până în 2034 cu Manchester City! Salariu record și obiective mărețe

Erling Haaland a semnat un nou contract cu Manchester City, valabil până în 2034, devenind cel mai bine plătit jucător din istoria Premier League. Erling...
Ultima oră
Pe aceeași temă