15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăCazanciuc prezintă marile acuzații din moțiunea de cenzură: criza economiei și criza...

Cazanciuc prezintă marile acuzații din moțiunea de cenzură: criza economiei și criza pandemiei

Robert Cazanciuc, președintele Senatului, a prezentat, duminică, într-o conferință de presă, un document pe care l-a denumit “Cartea neagră a guvernării liberale”.

“Guvernul PNL a scăpat total situaţia de sub control. Datele ultimelor săptămâni arată că au eşuat în gestionarea pandemiei. Numărul cazurilor confirmate a crescut într-un ritm alarmant. Au eşuat în relansarea economiei, planul de relansare economică a rămas tot la stadiul de proiect, nimic concret. Au eşuat în îndeplinirea promisiunilor făcute faţă de români. Dublarea alocaţiilor – nu, probabil în scurt timp nici mărirea pensiilor. Sunt rezultatele unei guvernări interesate doar de alegeri şi de câştig rapid pentru clientela de partid”, a susținut senatorul Robert Cazanciuc în conferința de presă desfășurată la sediul PSD.

“Stimabililor liberali, aţi transformat ameninţarea Covid care zguduie o lume întreagă în oportunităţi de afaceri pentru băieţii deştepţi ai PNL, fără jenă, fără emoţie”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Senatorul PSD a precizat că acestea vor fi principalele acuzații pe care PSD le va include în moțiunea de cenzură contra Guvernului Orban. Moțiunea ar urma să fie depusă pe la mijlocul lunii august.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, anunțase anterior că se așteaptă ca moțiunea de cenzură să fie susținută de toate partidele, cu excepția USR care “nu s-a hotărât dacă este la guvernare sau în opoziție” și cu excepția PMP care “este la guvernare”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă