10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăCandidat USR: Reprezint altceva decât cultură

Candidat USR: Reprezint altceva decât cultură

“Dacă mă votaţi, mă votaţi pentru că reprezint altceva decât cutuma. Sigur, cei care au deja mandat din partea filialelor să voteze un anumit candidat, da, trebuie să le respecte mandatul şi să facă aşa cum au decis filialele. Cei care nu aveţi mandat sau care sunteţi nehotărâţi sau care acum vedeţi în mine un om interesant şi capabil, e greu într-un sfert de oră să vin şi să recuperez handicapul pe care-l am faţă de oameni cu notorietate, dar dacă veţi vota, veţi vota cu inima şi pentru USR. Asta e cel mai important. Să nu uitaţi că asta e ideea – nu să ne băgăm în faţă să ocupăm o funcţie şi eventual să nu mai eliberăm scaunul, ci să pregătim întotdeauna pe cei care vin din spate. Dacă va fi să candidez la alegerile prezidenţiale din partea USR, vreau un singur mandat, nu mai mult, pentru că aşa mi se pare normal. Oamenii când sunt într-o funcţie se învechesc şi nu e bine”, a spus Dinulescu.

El a menţionat tiparul ca preşedintele partidului trebuie să fie şi candidat la preşedinţie.

“Eu nu sunt un om cu notorietate, cum sunt colegii mei parlamentari, eu vin din urmă, aşa cum mulţi dintre voi sunteţi (…) oameni care nu sunteţi publici (…) Am mai spus-o şi la întâlnirea aceea înregistrată care s-a întâmplat joi că, din punctul meu de vedere, candidatura nostră, a celor celor patru care suntem acum, în faţa voastră, nu e despre Dinulescu, despre Barna, despre Goţiu, despre Stanca, e despre voi şi despre cum veţi reuşi să scăpaţi de anumite obiceiuri, anumite tipare care s-au împământenit în România. De pildă, tiparul că preşedintele partidului trebuie să fie şi candidat la preşedinţie. Nu e un atac în niciun fel la Dan Barna”, a mai spus Dinulescu.

El a făcut referire la câţiva membrii tineri ai USR.

“Ăştia sunt oamenii noştri, ăştia sunt copiii noştri, pe ei trebuie să-i scoatem în faţă. Până la urmă despre asta e vorba (…) Candidatura mea aici e pentru cei care vin din urmă şi despre cei care vin din urmă, pentru majoritatea voastră. Ştiu despre mine că sunt spontan şi reactiv, nu sunt genul care să iau o palmă şi să întorc şi celalălalt obraz. Dacă veţi considera că sunt bun să vă reprezint la alegerile prezidenţiale şi dacă voi ajunge preşedintele României o să fiu la fel de reactiv, la fel de implicat şi la fel de spontan ca în viaţa de zi cu zi. (…) Mi-aş fi dorit ca această campanie internă (…) să fie mult mai mediatizată decât a fost, pentru că trebuie să ne adresăm electoratului întregii ţări. (…) Votaţi cu inima!”, a adăugat Dinulescu. 

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă