8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăCând se va organiza mitingul de susţinere a premierului Viorica Dăncilă

Când se va organiza mitingul de susţinere a premierului Viorica Dăncilă

PSD va organiza pe 9 iunie un miting de amploare pentru susţinerea Guvernului Dăncilă, a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele social-democraţilor vasluieni, Dumitru Buzatu.

“În urma discuţiilor cu membrii de partid, a fost stabilită data de 9 iunie pentru organizarea unui miting de susţinere a Guvernului”, a precizat Buzatu.

Potrivit acestuia, la miting vor participa delegaţii cu membri şi simpatizanţi ai partidului din toate judeţele ţării, dar sunt aşteptaţi toţi cetăţenii care au încredere în guvernarea PSD-ALDE. 

 

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, susţine că preşedintele Klaus Iohannis, dar şi liderii Pro România şi PNL, Victor Ponta şi Ludovic Orban, vizează, prin acţiunile lor, răsturnarea Guvernului, astfel că filiala pe care o conduce va mobiliza 2.000 – 3.000 de persoane pentru mitingul de la Bucureşti.

„Există o acţiune concertată a preşedintelui Iohannis, a lui Victor Ponta şi a lui Ludovic Orban care vizează subminarea majorităţii parlamentare şi răsturnarea Guvernului. Acesta este motivul pentru care PSD a decis organizarea unui miting la Bucureşti, deoarece agenda celor menţionaţi nu coincide deloc cu cea a populaţiei şi să vedem cum va răspunde populaţia. Vom vedea cu ocazia mitingului dacă o mare parte a populaţiei va răspunde chemării noastre. Foarte mulţi susţinători ai noştri sunt dispuşi să meargă pe cont propriu, într-un cadru organizat, la Bucureşti, şi după estimările noastre putem trimite de la Vaslui 2.000-3.000 de persoane la miting, cu autocare, maşini persoanale, microbuze”, a spus Buzatu.

Potrivit acestuia, există un sentiment de frustare al oamenilor în legătură cu evenimentele petrecute în ultima vreme, fiind de părere că opinia publică nu ar fi favorabilă acţiunilor care vizează căderea Guvernului.

 

“Este nevoie de un miting de susţinere a premierului Viorica Dăncilă deoarece PSD nu poate accepta atacurile concertate ale opoziţiei şi ale preşedintelui Iohannis”

 

Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, consideră că este nevoie de un miting de susţinere a Vioricăi Dăncilă la Bucureşti, deoarece membrii partidului nu pot fi de acord cu atacurile concertate ale preşedintelui Iohannis şi opoziţiei la adresa premierului. Zegtea propune şi un miting local, la Baia Mare.

„Este nevoie de un miting de susţinere a premierului Viorica Dăncilă deoarece PSD nu poate accepta atacurile concertate ale opoziţiei şi ale preşedintelui Iohannis, mai ales că măsurile luate de Guvern sunt în beneficiul populaţiei. Data de 9 iunie pentru un miting la Bucureşti nu este o dată finală, dar este cea mai potrivită pentru organizaţiile judeţene. Urmează să discutăm cum se va organiza deplasarea la Bucureşti, în condiţiile în care noi, la Maramureş, suntem destul de departe, şi de aceea noi propunem şi organizarea unui miting local la Baia Mare, în aceeaşi zi. Sunt judeţe mai apropiate care vor putea trimite mai mulţi oameni”, a spus Zetea.

Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, consideră că mitingul PSD de susţinere a premierului Dăncilă îşi găseşte justificare ţinând cont de acţiunile PNL al cărui scop este dărâmarea Guvernului prin metode care nu sunt electorale şi democratice.

„În ultimele luni am discutat despre oportunitatea organizării unui mitig prin care membrii şi susţinătorii PSD să îşi arate sprijinul pentru guvernare. Va fi un eveniment normal la care vor participa foarte mulţi membri de partid dar şi români care doresc să sprijine acest Guvern. Cel mai probabil va avea loc în Bucureşti şi aşteptăm decizia conducerii PSD. Un astfel de miting îşi găseşte justificare ţinând cont de acţiunile nedemocratice ale liderului PNL şi de încălcarea gravă a Constituţiei de către preşedintele Iohannis. Singurul scop al PNL este de a dărâma Guvernul Dăncilă prin metode care nu sunt electorale şi democratice”, a spus Nasra.

Acesta a subliniat că acţiunea lui Ludovic Orban a fost corelată cu cererile succesive formulate de preşedintele Klaus Iohannis de demisie a premierului Viorica Dăncilă, astfel că şeful statului şi-a pierdut rolul de mediator şi şi-a asumat unul de instigator.

„Aşa cum o parte dintre români au simţit nevoia să iasă în stradă pentru anumite evenimente şi decizii politice, aşa o altă parte a românilor simt nevoia să iasă în stradă tot pentru evenimente şi decizii politice. Cred că acţiunea preşedintelui PNL, de a depune plângere penală împotriva premierului, cu scopul răsturnării Guvernului, a generat stări ostile din partea publicului nostru”, a mai spus preşedintele PSD Cluj.

Şeful PSD Iaşi a declarat luni că va participa la mitingul programat în iunie 2018. “Sigur că susţin şi că voi participa. Dar, în primul rând, este vorba despre un miting pentru susţinerea familiei tradiţionale. Mai multe nu pot să vă spun, pentru că sunt acum la o biserică”, a declarat luni, corespondentului MEDIAFAX, Maricel Popa, şeful PSD Iaşi.

Partidul Social Democrat va anunţa marţi data mitingului de susţinere a premierului Viorica Dăncilă, ce mai probabil acesta urmând să fie în data de 9 iunie, aşa cu, vor mai mulţi lideri PSD, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că, dacă guvernarea va fi preluată în mod nelegitim, atunci PSD va utiliza “toate mijloacele legale, constituţionale, publice, sociale pentru ca votul cetăţenilor din decembrie 2016 să fie respectat”, inclusiv un miting de susţinere a premierului.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, în mod repetat, demisia premierului Dăncilă, însă şeful Executivului a anunţat că are susţinere din partea majorităţii parlamentare şi nu va onora cererea.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă