8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBudăi, despre legea privind reglementarea pensiilor speciale: Există şi urmează să fie...

Budăi, despre legea privind reglementarea pensiilor speciale: Există şi urmează să fie depusă în Parlament 

Ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat marţi, despre legea privind reglementarea pensiilor speciale, că există şi că urmează să fie depusă în Parlament, siguranţă nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă până la 31 decembrie.

”Începând de ieri (luni – n.r.) am început început dezbaterile într-o comisie tripartită, ca să îi spunem aşa. Am avut în prima parte a zilei vizita specialiştilor Băncii Mondiale, avem după-amiază şi spre seară discuţii cu specialiştii de la Comisia Europeană. Continuăm aceste discuţii pe toată perioada acestei săptămâni. Urmează să mai solicităm nişte date de la ministerele implicate cu aceste legi, apoi să avem ultima analiză şi un studiu de impact”, a spus ministrul Muncii.

El a precizat este că ”din discuţiile avute cu Comisia, nu suntem legaţi atât de tare de termenul de 31 decembrie, cât suntem legaţi de a discuta transparent”. 

Marius Budăi a arătat că ”este mai important să ajungem la un acord final, decât să ne grăbim”.

”Legea există. E posibil să nu fie aprobată sau publicată în Monitorul Oficial. Legea va fi cât de redepe depusă în Parlament. (…) Cu siguranţă nu va fi pusă în pericol implementarea PNRR dacă nu va fi depusă până la 31 decembrie, pentru că noi vorbim de cererea de finanţare 3”, a spus Budăi. El a menţionat că pensiile militare sunt incluse în lege. ”Am demonstrat că pensiile militare au trecut deja prin două reforme. Îndeplinim toate condiţiile din PNRR”, a spus el.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă