19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăBreaking news! S-au terminat audierile miniștrilor propuși în Guvernul Orban

Breaking news! S-au terminat audierile miniștrilor propuși în Guvernul Orban

Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să aibă loc luni, de la ora 14,00, în plenul reunit al Parlamentului.

Au primit vot favorabil în comisiile parlamentare:

* Marcel Vela – propus pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Senatorul Marcel Vela a declarat la audieri că se impune o reformă care să reaşeze în serviciul public structurile MAI, prin depolitizare, reprofesionalizare şi transparentizare, afirmând că “drepturile cetăţeanului sunt în faţa intereselor statului”. Potrivit acestuia, documentele privind intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018 vor fi desecretizate.

* Nicolae Ciucă – propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Apărării Naţionale

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a apreciat că “experimentele” în domeniul legislaţiei privind salarizarea şi pensiile militarilor trebuie oprite, susţinând că acestea afectează moralul şi starea de spirit în instituţiile cu responsabilităţi în domeniul securităţii naţionale.

* Ioan Marcel Boloş – propus pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene

La audieri, acesta a subliniat că riscul de dezangajare a României în alocarea fondurilor europene creşte de la an la an. “În perioada mandatului Guvernului Orban, partea de angajamente care ţin de Acordul de Parteneriat, pe de o parte, dar şi documentele programelor operaţionale, pe de altă parte, sunt o prioritate, pentru ca începând cu anul 2021 să nu mai avem întârzierile de 2, 3, 4 ani când accesăm fondurile europene. Dar nu numai atât – impactul este absolut negativ asupra perioadei de timp de implementare a proiectelor. Intrăm în criză de timp de fiecare dată şi vedem cum riscul de dezangajare nu ne iartă. De la an la an, valoarea riscului de dezangajare creşte şi se periclitează fondurile care sunt alocate României”, a afirmat ministrul propus pentru Fonduri Europene.

* Victor Costache – propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Sănătăţii

Acesta a susţinut că prima criză din domeniul Sănătăţii care trebuie gestionată este cea a rezidenţilor. Totodată, Costache a spus că este “un fake news” informaţia potrivit căreia în programul de guvernare al PNL este prevăzută închiderea unor spitale. “A fost doar un fake news, nu este prevăzut, cel puţin pe parcursul mandatului meu şi nici în programul de guvernare al PNL, de a se închide vreun spital public din România. Comasarea este un mod de organizare”, a arătat Costache.

* Bogdan Gheorghiu – propus pentru funcţia de ministru al Culturii

Acesta a afirmat că obiectivele ministeriatului său sunt pe termen scurt şi mediu, în condiţiile în care guvernul PNL este unul de tranziţie. Totodată, el a punctat că Partidul Naţional Liberal înţelege protejarea şi promovarea patrimoniului ca pe o formă de dezvoltare socială şi economică.

* Monica Anisie – propusă pentru a ocupa funcţia de ministru al Educaţiei

Anisie a declarat în cadrul audierilor că doreşte eliminarea “culturii plagiatului” şi dezvoltarea programelor de masterat didactic. Ea a precizat că programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislaţia anterioară ordinului de ministru dat de Daniel Breaz care prevede ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Naţională.

* Bogdan Aurescu – propus la Ministerul Afacerilor Externe

La audieri, senatorul PSD Titus Corlăţean a acuzat PNL că a plagiat programul de guvernare al social-democraţilor în ceea ce priveşte relaţia dintre România şi Federaţia Rusă, în replică Aurescu vorbind despre nevoia de “predictibilitate” în politica externă, indiferent de “culoarea politică”. ”Până la urmă, în politica externă a României trebuie să existe consens naţional, indiferent de culoarea politică a guvernelor care se succed. Trebuie să existe continuitate şi predictibilitate”, a spus Aurescu.

* Cătălin Predoiu – propus pentru Ministerul Justiţiei

Predoiu a declarat în timpul audierilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului că de zece ani se duce o “luptă crâncenă” în jurul Justiţiei, iar România are în faţă perspectiva de a rămâne singura ţară din UE cu MCV, ceea ce ar fi o “catastrofă”. El a apreciat că Secţia specială de anchetare a magistraţilor este “o soluţie proastă a unei probleme reale”, subliniind însă că nu trebuie ignorat ceea ce s-a greşit în Justiţie.

* Lucian Bode – propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor

În comisii, el a anunţat că anul acesta nu se va organiza licitaţia pentru licenţele 5G. Potrivit acestuia, toate contractele de achiziţie încheiate de TAROM, în special cele pentru aeronavele în sistem leasing, vor fi analizate, în condiţiile în care noul guvern îşi propune să reducă pierderile înregistrate de această companie în ultimii ani.

* Virgil Popescu – propus pentru funcţia de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

El a spus la audieri că vor fi păstrate voucherele de vacanţă pentru bugetari şi are un proiect şi pentru mediul privat, astfel încât companiile să-şi deducă suma de 1.450 de lei din impozitul pe profit. Noul guvern va continua programul Start-Up Nation, dar va modifica criteriile de evaluare, astfel încât să se pună accent pe inovare, tehnologii noi şi performanţă antreprenorială, a mai anunţat Popescu.

* Nechita Adrian Oros – propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Ministrul propus la Agricultură a arătat că îşi va începe mandatul prin efectuarea unui audit în toate structurile instituţiei, după care se vor lua “decizii fundamentate”, care pot viza redimensionarea aparatului central al MADR, schimbarea şefilor de agenţii din subordine, dar şi formarea Camerelor agricole judeţene.

* Costel Alexe – propus pentru funcţia de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor

”Trebuie să terminăm cu tăierile ilegale de păduri din România şi ne-am asumat că vom elabora Planul Naţional pentru Combaterea Tăierilor Ilegale, un document strategic la nivelul Guvernului care va spune stop acestui fenomen”, a afirmat Alexe. El s-a declarat împotriva unor activităţi în arii protejate, Delta Dunării sau în păduri.

* Ionuţ Stroe – propus pentru a ocupa funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului

Deputatul PNL a declarat la audieri că îşi propune o nouă Lege a Sportului şi deblocarea Legii Tineretului, aflată de un an în Parlament.

Aviz negativ au primit în comisii:

* Florin Cîţu – propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Finanţelor Publice

El a precizat în comisii că bugetul pentru 2020 va avea la bază schiţa de la Ministerul Finanţelor Publice, dar va avea accente liberale, respectiv mai mulţi bani pentru investiţii. În ceea ce priveşte votul negativ din comisii, acesta a arătat că este unul politic, subliniind că, practic, nu s-a luat nicio decizie, în condiţiile în care au fost 19 voturi ”pentru” şi tot atâtea “împotrivă”.

* Ion Ştefan – propus pentru Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei

Acesta a declarat că prima măsură pe care o va lua în mandatul său va fi asigurarea plăţii tuturor facturilor pe PNDL 1 şi PNDL 2.

* Violeta Alexandru – propusă la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Ministrul propus al Muncii a afirmat în faţa comisiilor reunite din Parlament că intenţionează să elimine supra-impozitarea contractelor de muncă part-time şi a subliniat că nu se pune problema tăierii de pensii şi salarii. ”Vom menţine punctul de pensie conform prevederilor legale, cu mărirea corespunzătoare de la 1 septembrie 2020”, a mai spus ea.

La finalul audierilor, social-democraţii i-au cerut premierului desemnat, Ludovic Orban, să îi înlocuiască de urgenţă pe miniştrii propuşi care au primit avize negative din partea comisiilor de specialitate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că până acum candidaţii pentru funcţia de ministru care nu au primit aviz favorabil în comisiile parlamentare au fost schimbaţi de către premierul desemnat.

În replică, premierul desemnat, Ludovic Orban, a spus că nu îi va retrage pe miniştrii propuşi care au primit aviz negativ.

“Sunt extrem de mulţumit de prestaţia candidaţilor PNL. S-au prezentat la înălţime. Trebuie să readuc aminte că nu a mai existat de mult un asemenea proces de audiere a candidaţilor pentru funcţia de ministru, audieri care să dureze trei ore, audieri pe parcursul cărora să se pună zeci de întrebări”, a arătat el.

Liderul PNL s-a declarat convins că guvernul său va trece de votul de învestire, care va avea loc luni în Parlament. El a precizat că are asigurate peste 233 de voturi, dar că negocierile vor fi continuate până luni pentru a convinge cât mai mulţi parlamentari să voteze noul executiv şi pentru a preveni “eventuale absenţe sau dezertări”.

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Coreea de Nord l-a primit pe șeful spionajului rus

O delegație a Biroului de Informații Externe al Rusiei a vizitat capitala nord-coreeană Phenian între luni și miercuri și a discutat despre stimularea cooperării...
Ultima oră
Pe aceeași temă