12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăBarna: Voi merge mâine la o încă o rundă de consultări la...

Barna: Voi merge mâine la o încă o rundă de consultări la Cotroceni

Barna a precizat că există consens în interiorul USR pentru patru condiţii şi anume adoptarea legii alegerii primarilor în două tururi de scrutin, a iniţiativei “Fără penali în funcţii publice”, desfiinţarea legii recursului compensatoriu şi consultarea Parlamentului pentru desemnarea comisarului european din partea României.

“Voi merge mâine la încă o rundă de consultări la Palatul Cotroceni. Până la sfârşitul acestei zile voi avea o discuţie cu liderii USR din teritoriu pentru a stabili condiţiile în care am putea să acordăm un vot de învestitură unui cabinet de tranziţie. Alianţa USR PLUS a spus constant că va intra la guvernare doar după alegerile parlamentare. Poziţia noastră rămâne fermă: în actualul context politic orice formulă guvernamentală ar fi instabilă, incapabilă să facă reformele necesare şi ar depinde de PSD care va deveni arbitrul oricărei strategii. Putem însă să acordăm votul de învestitură unui cabinet care îşi asumă o durată de viaţă limitată pentru pregătirea alegerilor. Voi propune colegilor mei să cerem mâine la Cotroceni un calendar clar pentru anticipate”, a scris Barna pe Facebook.

El a adăugat că există deja “un consens pentru câteva condiţii” fără de care USR nu va da vot de învestitură noului Cabinet.

“Exista deja în USR şi în Alianţă un consens pentru câteva condiţii ce ţin de valori, fără de care USR nu va da vot de învestitură. Noi le-am susţinut deja de multă vreme şi pot fi rezolvate foarte rapid prin procedură parlamentară, care trebuie să aibă loc înainte de orice alt vot. E o probă de funcţionare şi responsabilitate a majorităţii care ar urma să voteze guvernul şi o dovadă minimală de bună credinţă privind direcţia ţării în perioada următoare. Abia după îndeplinirea lor vom putea vorbi despre noul guvern şi celelalte obiective ce trebuie să se regăsească în mandatul său. Cele patru condiţii sunt: Adoptarea legii privind alegerile pentru primari în două tururi – esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi recuperarea democraţiei la nivel local. Votarea iniţiativei “Fără Penali în funcţii publice” pentru care au semnat peste un milion de români. Consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziţia de Comisar European ce revine României. Desfiinţarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20.000 de infractori dintre care mulţi au comis noi fapte de violenţă. Toate aceste lucruri se pot întâmpla într-o zi de muncă la Parlament”, a mai scris Barna.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă