12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăBarna: USR va contesta la CCR modificările aduse Legii referendumului

Barna: USR va contesta la CCR modificările aduse Legii referendumului

“Am discutat cu colegii jurişti motivele (atacării la CCR – n.r.), ele sunt de ordin tehnic, nivelul de imprecizie a legii raportat la cerinţele Constituţiei este foarte mare. Este o lege destul de neclară din punctul de vedere al calităţi redactare”, a afirmat Barna, la Parlament, adăugând că USR va invoca argumente legate de temeiul legii în sesizarea la Curtea Constituţională.

El a spus că PSD foloseşte pretextul iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei în chestiunea familiei pentru a-i tăia din prerogative preşedintelui.

“Se foloseşte pretextul iniţiativei cetăţenilor privind modificarea Constituţiei în chestiunea reglementării familiei pentru a modifica legea referendumului, care era o lege foarte corectă din punctul nostru de vedere şi pentru a mai tăia din atribuţiile preşedintelui. Unul din mecanismele pe care de un an şi jumătate le serveşte PSD este acela de a slăbi toate celelalte instituţii în speranţa că prin Guvern şi Parlament se va putea merge spre modul (…) din Polonia şi Ungaria. Practic, prin această lege, preşedintele pierde o seamă de atribuţii în chestiunea referendumului, este un atac la statul de drept folosindu-se chestiunea referendumului pentru familie”, a adăugat Barna.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de modificare a Legii referendumului, aprobând actul normativ în forma în care a fost trimis la promulgare. S-au înregistrat 195 voturi pentru raportul Comisiei juridice de respingere a cererii de reexaminare a Legii referendumului, 71 voturi împotriva şi 6 abţineri.

Potrivit legii trimise la promulgare, referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca această dată să fie adusă la cunoştinţa publică de către Guvern. Prin acest proiect de lege, preşedintele României este scos, practic, din procedura organizării unui referendum de revizuire a Constituţiei, deoarece, până acum, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un astfel de referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite Parlamentului la reexaminare.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă