15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăBarna: Ce se întâmplă în ultimele săptămâni - eşecul unui sistem

Barna: Ce se întâmplă în ultimele săptămâni – eşecul unui sistem

“Ceea ce se întâmplă în ultimele săptămâni în România nu este un accident nefericit într-un oraş sau altul, nu este un funcţionar neglijent care nu ia întotdeauna în serios un apel telefonic de urgenţă sau un angajat al unui spital care neglijează un pacient periculos, este eşecul unui sistem şi arată că de fapt România, ca stat, nu mai funcţionează şi este nevoie de o schimbare”, a declarat Barna, într-o conferinţă de presă.

El a început o campanie de strângere de semnături în Moldova, regiune pe care o consideră “cea mai izolată de România”.

“Am început cu Moldova pentru că este regiunea rămasă cea mai izolată de România. Moldova are nevoie de infrastructură, are nevoie de legături, de legarea cu România, aici vorbesc de autostrăzi, de autostrada Moldovei, de drumurile de legătură, de centurile atât de necesare multor oraşe. România are nevoie de un triunghi, infrastructură, educaţie şi sănătate. Dacă nu luăm în serios aceste domenii, dacă nu începem să lucrăm la ele, nu vom avea un viitor nici peste cinci, nici peste zece ani. Acesta este mesajul pe care îl asum eu, candidat al Alianţei USR PLUS – România trebuie să fie o ţară în care românii să fie mândri şi să-şi dorească să trăiască”, a spus Barna.

Liderul USR a mai afirmat că România trebuie să redevină o ţară în care cei plecaţi în diaspora să dorească să se întoarcă.

“Unii au plecat de disperare, alţii au plecat pentru că nu mai aveau încredere că în România merită şi poţi să îşi creşti copiii, că România îţi mai oferă o şansă dacă eşti un om cinstit, dacă eşti un om competent, dacă eşti un om care poate să facă o carieră. Eşecul politic al celor 30 de ani a lovit Moldova mai mult decât alte regiuni. Aproape 300.000 de oameni au plecat exact din această regiune, mulţi dintre ei de disperare şi nevoia de a crea un cadru prin care aceştia să se poată întoarce, să poată reveni, este una fundamentală. Am fost de dimineaţă în Bârlad, în zona centrală şi în Vaslui, am întâlnit foarte mulţi români din diaspora veniţi acasă să îşi vadă părinţii sau veniţi să îşi vadă copiii pe care îi ţin aici la bunici şi foarte mulţi mi-au spus exact lucrul acesta. Aşteaptă de la noi o schimbare care să îi facă să se întoarcă alături de familie, pentru că nu sunt fericiţi în străinătate”, a adăugat Barna.

Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă