13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăAviz negativ pentru ministrul propus al Justiţiei, Cătălin Predoiu

Aviz negativ pentru ministrul propus al Justiţiei, Cătălin Predoiu

Lui Predoiu i s-a spus că joacă într-un “teatru absurd”, în condiţiile în care partidul care l-a desemnat nu îşi doreşte învestirea Guvernului.

După audierile de marţi după-amiază, Cătălin Predoiu a primit aviz negativ, cu 38 de voturi “împotrivă”, 27 de voturi “pentru” şi 12 abţineri.

În timpul dezbaterilor, fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc (PSD) i-a spus ministrului propus al Justiţiei că este “nevoit” să joace un “teatru al absurdului”, în contextul în care partidul care l-a propus pe Cătălin Predoiu nu îşi doreşte ca propriul guvern să fie învestit.

La rândul său, un alt fost ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, a precizat, în timpul audierii, că decizia CCR “l-a obligat pe fostul premier desemnat să îşi depună mandatul” şi că acesta nu şi-a depus mandatul din cauza expirării termenului de două săptămâni în care Parlamentul ar fi treburi să dezbată învestirea Guvernului.

Corlăţean a anunţat “o veste proastă” şi anume că “vechile obiceiuri” din sistemul judidiciar revin.

“Vechile obiceiuri din sistemul judiciar la nivelul unor care desfăşoară anchete revin. (…) Bombardament de informaţii transmise către presă în ideea că până ancheta se finalizează oamenii care sunt subiect devin vinovaţi cu acte în regulă în conştiinţa publică. Ca principiu, revin vechile obiceiuri”, a spus Corlăţean.

În acest context, senatorul social-democrat l-a întrebat pe ministrul desemnat al Justiţiei dacă intenţionează să îşi exercite competenţa în a sfătui pe cei care fac anchete “nu să stopeze combaterea corupţiei”, ci ca ancheta penală “să se desfăşare respectând regulile procedurale” şi “clauzele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”.

“Eu am emis deja o recomandare către Ministerul Public în care subliniez gravitatea faptelor comise cu mare violenţă, pericolul prezentat de către grupurile de crimă organizată şi am recomandat ca Ministerul Public să îşi îndrepte atenţia asupra acestui fenomen periculos. E un exemplu de exercitare al acestei autorităţi. (…) Comunicarea a fost şi rămâne o chestiune vulnerabilă pentru Ministerul Public, pentru CSM, pentru justiţie în general. Există o disproporţie, un handicap, e o nedreptate creată chiar de lege la adresa sistemului judiciar: magistraţii au obligaţia de rezervă, de a se abţine de la comentarii, de a prezenta date (..) E bine ca magistratura să îşi găsească un sistem, o modalitate şi de ce nu? o dexteritate în a utiliza instrumente de comunicare publică respectând şi obligaţia de rezervă pentru că e foarte simplu să pui la îndoială într-o seară pe patru canale media temeinicia unui act procedural. Atunci cel care priveşte doar o opinie rămâne cu acea opinie, devine convingere. Sunt de acord cu ce spuneţi: comunicarea este una dintre provocările magistraturii într-o lume din ce în ce mai mediatizată”, a afirmat ministrul desemnat al Justiţiei.

Predoiu a spus că “poate ar fi bine de făcut o statistică” cu privire la cazuri care au fost prezentate drept “erori judiciare” sau eşecuri ale magistraturii şi care în final nu au fost aşa cum şi invers, respectiv în ceea ce priveşte cazurile celor anchetaţi, ar trebui făcută statistica.

Cele mai citite

Forțele ruse ar putea ataca infrastructura de transport a Ucrainei

Forțele ruse își pot schimba atenția în săptămânile următoare către infrastructura de transport a Ucrainei, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în raportul...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă