8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăPoliticăApel civic la Klaus Iohannis asupra independenţei Justiţiei

Apel civic la Klaus Iohannis asupra independenţei Justiţiei

Asociaţiile îi cer şefului statului să folosească toate mijloacele, astfel încât ”România să nu devină un proiect blocat, eşuat din punctul de vedere al statului de drept, capturat de reţele infracţionale”.

Semnatarii mesajului solicită şefului statului să ceară un punct de vedere Comisiei de la Veneţia în problema modificării Legilor Justiţiei.

APEL CIVIC. Preşedintele, singurul mediator

Nouăsprezece asociaţii şi comunităţi online, printre care şi ”Vă vedem din Sibiu”, care a organizat cel mai mare protest de tip sit-in în faţa sediului PSD Sibiu, au transmis duminică un mesaj, în care vorbesc despre rolul de mediator al şefului statului.

”Sunteţi, conform Constituţiei, singurul mediator chemat să acţioneze atunci când intervine o criză în funcţionarea autorităţilor publice. Mai mult, art. 80 alin. 2 din Constituţie ne spune că sunteţi chemat să vă exercitaţi funcţia de mediator nu numai atunci când există un blocaj sau un dezechilibru între puterile statului, ci şi între stat şi societate.

APEL CIVIC. Strada reclamă acelaşi abuz ca în februarie 2017

Aţi exercitat această funcţie de mediator în urmă cu un an, când Guvernul se pregătea să legifereze în materie penală. Aţi înţeles atunci mesajul străzii, care reclama că puterea politică încerca să submineze lupta anticorupţie.

Cumulate, mesajul dumneavoastră şi cel al străzii au avut suficientă forţă pentru a opri abuzul de la acel moment”, se arată în mesaj.

Semnatarii acestuia afirmă că, în prezent, strada reclamă din nou acelaşi abuz asupra Justiţiei, dar la o scară mai largă.

Atunci era un articol de lege, acum e mult mai mult

”Dacă atunci era vorba despre modificarea unui singur articol de lege, acum este vorba despre periclitarea independenţei procurorilor şi despre subordonarea puterii judecătoreşti de către cea politică. Este o situaţie de o gravitate fără precedent, sesizată ca atare de numeroase instituţii independente ale statului, instituţii europene, organizaţii profesionale din sistemul judiciar şi parteneri din UE şi NATO. Alături de cetăţenii şi organizaţiile care protestează în stradă, acestea au cerut oprirea modificărilor legilor justiţiei”, se mai arată în textul postat pe Facebook.

De asemenea, semnatarii consideră că există ”un conflict atât între autorităţile statului, cât şi între stat şi societate”.

”Apelăm la dumneavoastră pentru a folosi toate instrumentele pe care Constituţia vi le pune la dispoziţie şi ca la un mediator care poate dezamorsa conflictul, astfel încât România să nu devină un proiect blocat, eşuat din punctul de vedere al statului de drept, capturat de reţele infracţionale”, mai scriu semnatarii documentului.

APEL CIVIC. Cereţi Comisiei de la Veneţia un punct de vedere

Aceştia cer şefului statului să ceară Comisiei de la Veneţia ”un punct de vedere care să clarifice compatibilitatea cu standardele fundamentale ale statului de drept ale modificărilor aduse celor trei legi ale justiţiei adoptate de Parlamentul României în luna decembrie 2017”.

Reprezentanţii comunităţii, amintesc de ultimul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în care Comisia Europeană solicită autorităţilor din România să ceară o opinie Comisiei de la Veneţia în legătură cu modificări ale legilor justiţiei.

”A permite acestor legi să intre în vigoare este echivalent cu a admite ieşirea din cadrul dreptului european şi, implicit, din cadrul celui mai important tratat internaţional asumat de România, adică tratatul de aderare la UE.

“Credem în destinul european al României”

Domnule preşedinte, credem, ca şi dumneavoastră, în destinul european al României. Suntem convinşi că aceste legi maligne ne scot din cadrele juridice şi istorice ale acestui destin.

Niciodată funcţia dumneavoastră de mediator nu a fost atât de vitală (în sensul cel mai puternic al cuvântului) decât acum. Credem că, folosind instrumentele constituţionale pe care le aveţi la dispoziţie, puteţi contribui decisiv la stingerea conflictului şi la salvgardarea destinului european al României”, se arată în finalul mesajului.

Acesta este semnat de #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică ProFest, Asociaţia Oradea Civică, Comunitatea ”Vă vedem din Sibiu”, Corupţia Ucide, Grupul civic #Insist, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara, Rezist Constanţa, Rezist în Bacău, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, Rezist Râmnicu Vâlcea, #REZISTENŢA, România Vie, Ştafeta Steagului Uniunii Europene şi Cuza Vrea Dreptate.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă