6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăAmbasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat la MAE

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat la MAE

Kuzmin o discuţie la nivel de secretar de stat, în contextul declaraţiilor de purtătorului de cuvânt al MAE rus, în legătură cu Strategia Naţională de Apărare a României.

Potrivit MAE, secretarul de stat pentru Afaceri strategice, Dan Neculăescu, a comunicat ambasadorului Kuzmin faptul că menţionarea Federaţiei Ruse în Strategia Naţională de Apărare a României nu ar trebui să constituie un motiv de surprindere, acesta fiind efectul comportamentului cunoscut al părţii ruse în regiune din ultimii ani.

“Acest comportament este evaluat ca destabilizator, inclusiv în cadrul poziţiilor comune adoptate la nivelul NATO şi Uniunii Europene”, precizează MAE.

Conform sursei citate, partea română a arătat că “ar fi apreciat ca preocuparea purtătorului de cuvânt al MAE rus pentru stabilitatea regională la Marea Neagră să fie însoţită şi de o evaluare corectă a măsurilor cu caracter strict defensiv decise la nivel aliat, acestea fiind adoptate de către NATO tocmai ca urmare a conduitei menţionate a Federaţiei Ruse”.

Neculăescu a precizat că Noua Strategie Naţională de Apărare reflectă statutul României de stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, angajat ferm în sensul consolidării democraţiei, stabilităţii, păcii şi securităţii internaţionale, în conformitate cu sistemul internaţional bazat pe norme.

Din acest punct de vedere, “documentul programatic este expresia politicii predictibile a României de ataşament faţă de valorile euro-atlantice şi dreptul internaţional”.

MAE reafirmă, în acest context, că “un dialog pragmatic, bazat pe respect reciproc, poate avea loc în condiţiile în care partea rusă manifestă un angajament real în acest sens”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă TASS, a declarat că noua versiune a Strategiei Naţionale de Apărare a României, în care Rusia figurează ca o ameninţare la securitatea republicii, va fi folosită pentru creşterea prezenţei NATO şi a SUA în regiunea Mării Negre.

Includerea Rusiei printre sursele problemelor globale nu este ceva nou, a spus ea. “În Occident, acest truc este adeseori folosit pentru a ocoli recunoaşterea propriilor defecte, greşeli şi probleme”, iar “faptul că Bucureştiul foloseşte metoda plagiatului nu confirmă decât – aşa cum ni se pare – un deficit de gândire independentă în rândul politicienilor români”, a afirmat Zaharova.

“Este evident că noua versiune a Strategiei române va fi folosită pentru creşterea prezenţei militare a NATO şi SUA în regiunea Mării Negre. Astfel, Bucureştiul în loc să devină ‘furnizor de stabilitate’ îşi va aduce contribuţia la creşterea în continuare a tensiunilor în regiune şi a lipsei de încredere”, a afirmat Zaharova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. Valery Kuzmin crede că planurile SUA și ale Franței de aducere de trupe în România duc la creșterea tensiunilor – News from Europe Valery Kuzmin crede că planurile SUA și ale Franței de aducere de trupe în România duc la creșterea tensiunilor – News from Europe

    […] interesele legitime ale ţării şi nu avem în minte niciunul dintre acele planuri”, a subliniat Valery Kuzmin, avertizându-i însă pe „naţionaliştii radicali” din Ucraina că Moscova nu va tolera […]