10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăAmbasada Germaniei la București, palmă morală pentru Tudorel Toader și PSD

Ambasada Germaniei la București, palmă morală pentru Tudorel Toader și PSD

“În Germania, urmărirea penală a abuzului în serviciu este reglementată prin intermediul mai multor paragrafe din legi fiscale, din dreptul disciplinar şi din Codul penal. Pedepsele ajung de la amenzi modeste până la măsuri disciplinare şi chiar pedepse considerabile cu privare de libertate”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Germaniei la Bucureşti, citat de Agerpres.

Mai mulți demnitari români, printre care Tudorel Toader și deputații PSD din Comisia Iordache, au susținut zilele trecute că abuzul în serviciu nu este pedepsit în Germania și alte state europene, oferind acest fapt ca motiv pentru modificarea statutului infracțiunii în cadrul Codului Penal.

Pe 28 iunie, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a transmis că “importante ţări partenere” fac apel la România să ia în considerare “potenţialul impact negativ al amendamentelor la legislaţia penală”.

SUA au susţinut această poziţie alături de Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia.

“Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români să continue pe această cale”, se preciza într-un comunicat de presă al reprezentanţei diplomatice.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă