Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

ALDE respinge teoria lui Dragnea privind spargerea alianţei cu PSD

Vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, a declarat că nu există probleme în colaborarea PSD-ALDE, coaliţia fiind una solidă, în contextul în care Liviu Dragnea a spus că are informaţii că preşedintele Klaus Iohannis vrea să îl convingă pe Călin Popescu Tăriceanu să

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

06.08.2018 - 10:34

"Noi ne vedem de treaba noastră, ca de obicei. A spus-o şi preşedintele săptămâna trecută că exclude orice astfel de speculaţie pe tema aceasta. Noi ne vedem de treabă şi sperăm să avem rezultate aşa cum aşteaptă şi cei care ne-au votat. Coaliţia are treaba de făcută. Coaliţia este solidă. Nu avem probleme", a afirmat vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea, luni pentru Mediafax.

Întrebat de Mediafax cum ar vedea o reîntoarce spre PNL sau o colaborare cu liberalii şi dacă exclude sau nu o astfel de variantă, Gerea a răspuns: "Cât timp PNL are alte valori nu se poate discuta de niciun fel de altă abordare. Este complicat să ne dăm mâna chiar şi cu proiecte aşa cum ar trebui, proiecte naţionale, de interes national în Parlament, pentru că e totul un politicianism. Sunt lucruri ieftine. Nu putem să discutăm în mod normal nici măcar, cum să spun, au fost nişte modificări la Codul rutier, deci lucruri neutre şi nu le mai putem discuta în altă notă decât politicianistă sau ei nu le discută decât într-o notă politicianistă. Trebuie să schimbe un pic viziunea şi abordarea, pentru că nu se poate aşa".

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat, duminică seară, că la discuţia dintre preşedintele Klaus Iohannis şi liberali, şeful statului le-ar fi spus că el va conduce PNL, dându-le sarcina de a se ocupa de alte partide şi precizând că de negocierile cu ALDE se va ocupa el personal.

"I-a chemat la Cotroceni. Au ieşit pe surse multe informaţii despre discuţia de acolo. Le-a spus din acel moment că el va conduce PNL, nici Orban, nici ceilalţi. A dat sarcină să atragă alte partide şi le-a spus – «mie lăsaţi-mi personal ALDE, că negociez cu ei să iasă din coaliţie»", a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, duminică seară la Antena 3.

Preşedintele social-democraţilor a spus că informaţiile le are de la cineva care a participat la discuţie.

"În sensul că să-i convingă pe cei de la ALDE şi pe domnul Tăriceanu să iasă din coaliţie. Sunt convins că domnul Tăriceanu nu-şi va distruge cariera politică. A mai refuzat o dată. Am aflat de la cineva de acolo, de la discuţie", a completat Dragnea.

Comentarii

loading...