Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

ALDE ar putea pierde numeroși dintre deputații partidului

Deputatul ALDE Ică Calotă, preşedintele ALDE Teleorman, a declarat, miercuri, că aproximativ 12 deputaţi ai formaţiunii vor părăsi partidul într-o săptămână.

Share

Rl online 0 comentarii

19.02.2020 - 17:27

"Un lucru este clar, nu mai avem grup parlamentar. În momentul de faţă, în ALDE eu nu mai rămân. Dar unde şi spre ce zări voi pleca, nu aş putea să vă spun încă. Suntem un grup de parlamentari care vom pleca spre nişte destinaţii. În maxim o săptămână, zece zile, voi anunţa către ce voi merge. Suntem 23 de parlamentari, dintre care minim 12 şi maxim 16 parlamentari vom pleca din ALDE", a afirmat Calotă, pentru AGERPRES.

El a explicat că una dintre nemulţumirile sale este că, neavând grup parlamentar, ALDE nu va mai avea reprezentanţi în secţiile de votare.

"Ori, a intra în alegerile parlamentare fără oameni în secţiile de votare, credeţi-mă, ştiu ce înseamnă. O altă nemulţumire este că, după ce ALDE a votat împotriva guvernului Dăncilă şi a votat guvernul Orban, preşedintele ALDE se îndreaptă înapoi spre PSD şi Pro România. De ce am mai făcut mişcarea asta cu ungerea PNL, dacă acum încercăm să ne întoarcem unde am fost? Eu nu o să pot să mai fac vreodată o alianţă cu PSD. Mi-a ajuns una. Am fost 25 de ani în PNL şi aproape 6 ani în ALDE. Noi am fi dispuşi să mergem în PNL", a mai spus Calotă.

Deputatul Andrei Gerea a anunţat miercuri că demisionează din ALDE pentru a se dedica proiectului politic "Prin noi înşine", proiect pe care ar fi vrut, iniţial, să îl dezvolte alături de Călin Popescu-Tăriceanu.

"Este un proiect politic de dreapta", a declarat Gerea pentru AGERPRES, infirmând o înscriere a sa în PNL.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...