7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăALDE: Am asistat la o propagandă a taberei PNL, împotriva României

ALDE: Am asistat la o propagandă a taberei PNL, împotriva României

“Ieri, în Parlamentul European, s-a putut observa modul de raportare al reprezentanţilor României cu privire la interesele ţării noastre, la cele ale românilor. Am asistat la o antiteză între cei care au ales să ducă o propagandă puternică împotriva României, tabăra PNL, iar pe de altă parte cei care au propus varianta dialogului pentru a explica măsurile adoptate, coaliţia de guvernare.
Rar mi-a fost dat să văd oameni politici cu o asemenea apetenţă pentru demonizarea propriei ţări. Bătăliile politice se duc în ţară, nu trebuie să externalizăm aceste conflicte la Bruxelles, doar pentru a beneficia de un capital electoral”, se arată în comunicatul de presă al deputatului Marian Cucşa, vicepreşedinte ALDE, remis agenţiei Mediafax.

Vicepreşedintele ALDE susţine că există o preocupare a formaţiunii legată de percepţia care s-a creat la nivelul Comisiei Europene şi la nivelul Parlamentului European, “pentru că este o percepţie care nu e conformă cu realitatea. De aceea, numai printr-un dialog direct vom putea să lămurim lucrurile şi să înlăturăm aceste preocupări. Trebuie să se facă o distincţie clară între manipulările venite din partea PNL – USR şi datele oficiale de la nivelul României”.

“Ce vedem din partea unor aşa-zişi reprezentanţi ai României la Bruxelles este un comportament josnic care arată caracterul mărunt al celor care fac opoziţie. (…) Prietenii de ieri ai lui Băsescu, azi ai lui Iohannis şi PNL-ului au pornit o nouă campanie de denigrare a ţării noastre pentru câştiguri politice mărunte. (…)Prin vocea europarlamentarului Norica Nicolai, ALDE a apărat în mod constant interesele României, fără a accepta vreun moment ştirbirea imaginii ţării noastre. Coaliţia de guvernare PSD – ALDE a avut un dialog deschis cu oficialii europeni pentru a explica modul în care noile legi ale justiţiei promovează libertăţile cetăţenilor, stoparea abuzurilor şi o independenţă reală a justiţiei. Ce am urmărit de la bun început a fost să înlăturăm manipulările lansate de duşmanii interni ai României. Aşa se susţin interesele României în Uniunea Europeană, nu prin acţiuni împotriva propriului stat”, mai transmite Marian Cucşa.

Ministrul Justiţiei a declarat, miercuri seară, că nu e mulţumit de dezbaterea din PE privind legile justiţiei, precizând că “s-a discutat într-o manieră absolută politicianistă”.Întrebat de ce nu a fost lăsat să ia cuvântul, Tudorel Toader a spus că “nu s-a dorit aflarea adevărului”.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă