10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăPoliticăAgenţi ruşi, inculpaţi pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat

Agenţi ruşi, inculpaţi pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat

Inculpaţii, toţi membri ai serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), sunt acuzaţi că ”au conspirat în mod intenţionat (…) pentru a obţine acces neautorizat în calculatoarele unor persoane sau entităţi americane implicate în alegerile prezidenţiale americane, a fura documente din aceste calculatoare şi a organiza publicarea acestor documente pentru a se amesteca în alegeri”, indică actul de inculpare.

Anunţul Departamentului Justiţiei intervine cu trei zile înaintea întâlnirii pe care preşedintele american Donald Trump o va avea cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Helsinki, şi la care cei doi ar urma să abordeze şi acuzaţiile de ingerinţă a Rusiei.

Inculpările celor 12 ruşi au fost cerute de procurorul special Robert Mueller, care anchetează presupusa imixtiune rusă în alegerile câştigate de candidatul republican Donald Trump.

Moscova este acuzată că a orchestrat operaţiunile de piraterie informatică prin care au fost sustrase şi publicate mii de emailuri ale unor responsabili ai Partidului Democrat, bruind astfel mesajul candidatei Hillary Clinton.

Treisprezece cetăţeni ruşi şi trei firme din această ţară au fost deja inculpaţi de procurorul special, care i-a acuzat că au întreprins pe reţelele sociale o campanie de destabilizare a candidatei democrate înaintea scrutinului. Kremlinul a respins toate acuzaţiile.

Cele mai citite

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă