10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăAdrian Severin: Timmermans ne-a dat lecţii. E o neruşinare

Adrian Severin: Timmermans ne-a dat lecţii. E o neruşinare

“Frans Timmermans ne-a dat lecţii astăzi. E o neruşinare”, a susținut Adrian Severin, joi seară, în direct la postul România Tv.

Adrian Severin a precizat, pe de altă parte, că “e nevoie de o reformă în justiţie”.

Severin a fost condamnat la închisoare pentru corupţie și a făcut, joi, câteva dezvăluiri despre situația din penitenciare.

“Am găsit în locul pe care l-am petrecut foarte mulţi deţinuţi politici. Au fost condamnaţi prin probe îndoielnice, nu erori judiciare. Este vorba de oameni din economie, oameni de afaceri. Sunt oameni infirmi, oameni cu cancer, cu dializă. E groaznic. Sunt oameni cu boli incurabile care zac în închisori. (…) E o situaţie dezastruoasă. Mie mi s-a prelungit pedeapsa pentru că am criticat binomul SRI-DNA”, a susținut Adrian Severin.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă