4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 3

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al EPPO, percheziţiile au loc la locuinţa unui actual funcţionar public, la trei foşti funcţionari publici şi la domiciliile altor şase persoane care ar fi implicate în această activitate infracţională.

De asemenea, au loc descinderi la sediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani şi la sediul unde activează cinci organizaţii care au primit granturi din fonduri europene.

Douăzeci de persoane, atât suspecţi, cât şi martori, vor fi aduse la sediul unităţii de Poliţie pentru audieri.

Potrivit anchetei, în perioada 2018 – 2021, suspecţii au obţinut granturi legate de proiecte pentru sprijinirea tinerilor care caută un loc de muncă, efectuează stagii de practică sau urmează cursuri care să-i ajute la angajare. Granturile au fost finanţate din Fondul Social European (FSE), iar suma totală obţinută a fost de 160.000 de euro.

Se presupune că suspecţii au depus documente cu date incorecte la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani pentru a fi eligibili pentru granturi.

Totodată, se presupune că oficialii Agenţiei de ocupare a forţei de muncă au ajutat organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul formării profesionale să completeze cererile pentru granturi şi, în final, să le primească.

Conform dovezilor, proiectele nu au fost realizate şi nu s-au desfăşurat training-urile pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor.

La percheziţii participă zeci de poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi Jandarmeria Română – Inspectoratul de Jandarmerie Judeţean Botoşani.

Parchetul European derulează o anchetă la Inspectoratul de Aviație al MAI

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, derulează o anchetă la Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României.

European Public Prosecutor’s Office (EPPO) a anunțat, la data de 12 septembrie 2023, că derulează o investigație la Inspectoratul General de Aviație din România, instituție aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al României.

EPPO este o structură a Uniunii Europene și este condus de Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România. EPPO are și procurori delegați în 22 de țări membre ale UE. Dintre aceștia, 20 de procurori delegați lucrează în România.

Comunicatul transmis de EPPO precizează că la ancheta EPPO colaborează, în România, Direcția Generală Anticorupție (DGA) și Institutul Național de Criminalistică. Investigația se referă la achiziții cu fonduri europene pe care le-ar fi desfășurat Inspectoratul General de Aviație al MAI.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă, a explicat Marius Harosa, avocat care a reprezentat pro bono, timp de aproape 20 de ani, asociațiile localnicilor din Roșia Montană.

“Acest final fericit a venit când poate nici nu ne mai așteptam. Lupta juridică, care actualmente totalizează 54 de procese, a fost ca o mlaștină, a fost imensă, a fost faraonică”, a subliniat Dr. Liviu-Marius Harosa într-o conferință care s-a desfășurat la Cluj-Napoca.

„Faptul că Roșia Montană se află în patrimoniul UNESCO nu avea cum să împiedice o eventuală pierdere a procesului, acolo se judeca primirea înapoi a banilor investiți de RMGC, era vorba de despăgubiri, restitutio in integrum”, a subliniat Harosa. Victoria de la Washington nu a fost una previzibilă, ci dimpotrivă. În cadrul proceselor de la ICSID, „de obicei statele pierd, investitorii câștigă”, subliniază Dr. Marius Harosa.

Dezbaterea cu titlul “Cine a salvat Roșia Montană” a fost organizată, la Cluj-Napoca, de Mathias Corvinus Collegium. După cum relata, la acel moment, ziarul “România Liberă”, la începutul lunii martie 2024 Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID) a dat câștig de cauză României, în dosarul Roșia Montană. În acest dosar, firma Gabriel Resources pretindea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.

Korodi Attila, fost ministru al Mediului, a fost cel care a suspendat procesul de autorizare al proiectului Roșia Montană. Pentru această decizie de suspendare, Korodi a fost dat în judecată de Roșia Montană Gold Corporation, în anul 2008, care i-a cerut daune de aproape un milion de euro.

“În acel moment nici nu mă interesa cât aur este în acei munți și nici nu am fost la Roșia Montană în perioada cât am fost ministru fiindcă acest lucru putea fi interpretat și mediatizat greșit. Ceea ce mă interesa cel mai mult era în ce măsură este sigur, din punct de vedere al mediului, iazul de decantare, mă interesau pericolele și efectele nocive care puteau să apară. Ulterior, când făceam parte din Comisia Parlamentară Specială pe această temă și aveam alt statut, am mers la fața locului”, a precizat Korodi Attila.

„Când am preluat portofoliul aveam 29 de ani, iar deciziile le-am luat pe baza documentelor, mergând pe litera legii și colaborând cu alte ministere și cu ONG-urile. De altfel a fost un caz rar această colaborare între ONG și stat”, a subliniat, în dezbaterea de la Cluj Napoca, fostul ministru al Mediului.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a declarat joi şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, avertizând că Uniunea nu se poate baza doar pe SUA pentru a ajuta Kievul, transmite Reuters, potrivit Agerpres, preluat de rfi.ro.

‘Avem (sisteme) Patriot, avem sisteme antirachetă. Trebuie să le scoatem din cazărmile noastre, acolo unde se află pentru orice eventualitate, şi să le trimitem în Ucraina, unde războiul face ravagii’, le-a declarat Borrell reporterilor în marja reuniunii miniştrilor de externe din grupul G7, pe insula italiană Capri.

‘Altfel, sistemul de electricitate din Ucraina va fi distrus. Şi nicio ţară nu poate să lupte fără a avea electricitate în case, în fabrici, online, pentru tot’, a adăugat el.

Problema apărării antiaeriene a Ucrainei este un subiect cheie pentru miniştrii reuniţi în Italia, după un apel al Germaniei miercuri către UE şi NATO de a face mai mult pentru a ajuta Kievul.

‘Sunt sigur că vom facdiploe acest lucru, dar trebuie să o facem rapid’, a mai afirmat Borrell, spunând că regretă faptul că ‘politica internă’ din SUA întârzie un pachet de ajutor foarte necesar pentru Ucraina de 60,84 miliarde de dolari.

‘Nu putem doar să ne bazăm pe Statele Unite. Trebuie să ne asumăm (propria) răspundere şi să nu mai spunem ‘oh, o vor face Statele Unite”, a subliniat Borrell.

UE a ajuns la un acord pentru încă 5 miliarde de euro sprijin pentru Ucraina

Ţările membre ale Uniunii Europene(UE) au ajuns miercuri la un acord pentru a adăuga 5 miliarde de euro la ajutorul pentru finanţarea cumpărării de arme pentru Ucraina, ca parte a unei revizuiri a unui fond de asistenţă gestionat de UE, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează Reuters, potrivit bursa.ro.

“Acord!”, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE pe reţeaua X. “Ambasadorii UE s-au pus de acord asupra principiului reformării Fondului european de sprijin pentru pace (The European Peace Facility – EPF) pentru a susţine Ucraina cu un buget de 5 miliarde de euro pentru 2024”, adaugă preşedinţia belgiană, la finalul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles, după luni de dispute în care Franţa şi Germania, două dintre cele mai mari puteri ale UE, s-au aflat în centrul majorităţii dezbaterilor.

Fondul funcţionează ca un uriaş sistem de restituire, oferind membrilor UE rambursări pentru trimiterea de muniţii către alte ţări.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Alexandru Rafila are încredere în rezultatele anchetei de la Spitalul „ Sf. Pantelimon” din București

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul “Sf. Pantelimon” nu sunt obiective, potrivit agerpres.ro.

Conform raportului realizat privind o presupusă administrare incorectă a unui medicament care ar fi determinat decesul a 17 pacienţi, în perioada 4 – 7 aprilie, Comisia internă de analiză a Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Bucureşti nu a constatat “nicio abatere profesională”, respectându-se toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente.

“Cred că sunt obiective rezultatele anchetei interne de la Spitalul ‘Sfântul Pantelimon’. Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective. Mai mult, acolo a fost şi o echipă a Corpului de control al ministrului Sănătăţii. Am dat şi noi un comunicat. Sigur că noi nu am verificat aspectele de natură profesională, ci cele de natură administrativă legate de funcţionarea spitalului. Ancheta amănunţită din punct de vedere profesional va fi cea a Colegiului Medicilor care va fi gata, probabil, săptămâna viitoare. Bineînţeles, vom avea rezultatele de la Parchetul Tribunalului Municipiului Bucureşti care investighează această cauză”, a afirmat Rafila.

El a precizat că a cerut conducerii unităţii medicale să acorde tot sprijinul organelor de cercetare penală.

“Vă daţi seama că o astfel de sesizare nu poate rămâne fără răspuns şi Ministerul Sănătăţii acordă tot sprijinul şi categoric şi spitalul. Am cerut în mod explicit spitalului să acorde tot sprijinul organelor de cercetare penală să le pună toate documentele la dispoziţie astfel încât să avem un răspuns care să redea încrederea în acest spital pacienţilor”, a susţinut ministrul.

Potrivit acestuia, cele 17 decese s-au înregistrat pe parcursul a aproape cinci zile la nivelul întregului spital şi nu doar în Secţia de Terapie Intensivă.

“Decesele nu sunt doar din Terapie Intensivă, sunt decesele care se înregistrează la nivelul spitalului, pacienţii care sunt în stare gravă sunt transferaţi la Terapie Intensivă şi au fost 17 decese în interval de patru zile şi 18 ore, conform anchetei interne, ceea ce este regretabil din punct de vedere al faptului că aceşti pacienţi şi-au pierdut viaţa, dar există în astfel de spitale de urgenţă cazuri grave la care resursele terapeutice nu mai sunt suficiente”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a participat joi la deschiderea oficială a Forumului Naţional de Neurologie, eveniment organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroreabilitării şi Societatea de Neurologie din România, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

Rafila, vizită la Spitalul Pantelimon. VIDEO

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că va discuta cu echipa de control şi cu managementul Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Pantelimon” din Capitală despre activitatea din Secţia de Terapie Intensivă, în cadrul vizitei la această unitate.

“Vreau să ştiu exact cum se desfăşoară activitatea în această secţie de terapie intensivă şi dacă sunt elemente care pot să pună sub îndoială calitatea actului medical”, a declarat Alexandru Rafila, vineri, cu prilejul participării sale la o conferinţă de presă pe teme medicale.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Ghidul ANAF pentru frizeri, coafeze și manichiuriste

Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, a fost publicat joi de ANAF.

Ghidul poate fi accesat pe portalul instituției, www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative.

Ghidul realizat de specialiștii ANAF se adresează tuturor persoanelor fizice care obțin sau intenționează să obțină în anul 2024 venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, în mod individual sau într-o formă de asociere.

Aceste venituri reprezintă venituri impozabile și, potrivit Codului Fiscal, se încadrează în categoria venituri din activități independente.

Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

Ca modalități de efectuare a plăților către Agenția Națională de Administrare Fiscală,amintim:

– cu cardul bancar sau numerar la casieriile Trezoreiei Statului pe raza cărora contribuabilii/plătitorii își au domiciliul fiscal;

– prin virament bancar;

– cu mandat poștal, prin intermediul oficiilor poștale.

Informații suplimentare privind modalitățile de efectuare a plăților se regăsesc în Broşura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă fără apă caldă, până duminică, aproape 100 de blocuri din București, potrivit national.ro.

Astfel că până la remedierea problemei, oamenii care locuiesc în acele imobile vor fi nevoiți să apeleze la varianta de a pune oale pe aragaz, pentru a încălzi apa de care au nevoie.

S-a anunţat, joi, 18 aprilie, că aproximativ 100 de blocuri din Bucureşti nu vor avea apă caldă până duminică din cauza unei avarii.

„Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă, joi, că din cauza unei noi avarii produse la Magistrala I Sud cu diametrul de 800mm, în zona străzii Vulcanei, furnizarea agentului termic pentru apă caldă către un număr de aproximativ 100 de blocuri va fi sistată până în data de 21 aprilie 2024”, a anunțat joi, 18 aprilie, compania, într-un comunicat de presă.

Rețeaua de termoficare din zonă are peste 40 de ani de utilizare

Termoenergetica precizează că au fost deja începute „în regim de urgență manevrele tehnice de închidere, de golire, precum și cele de aerisire și urmează să fie realizate sudurile pentru reparația avariei”.

Nu e prima problemă ce apare pe respectiva porțiune de conductă. „Vă reamintim că în cursul acestei săptămâni pe aceeaşi porţiune de conductă s-a produs o altă avarie”, transmit cei de la Termoenergetica, fiind adăugat faptul că rețeaua de termoficare din zonă a fost dată în exploatare în anul 1984, având peste 40 de ani de utilizare.

„Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute. Pe măsură ce intervențiile se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat.

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert”, se mai precizează în comunicat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța).

“Miercuri, 17 aprilie, în intervalul 20.54 – 21.51, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, a raportat prezența în aer, într-o zonă aflată la aproximativ 4 -5 km N-NV de turnul de control al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, la nord de localitatea Mihail Kogălniceanu, a unui sistem aerian fără pilot, cel mai probabil de natură comercială, care a evoluat cu viteze mici și la înălțimi reduse.
       Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menținere a siguranței în spațiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situație. Situația produsă nu a impus aplicarea contramăsurilor de tip război electronic.
       Comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a sesizat Parchetul Militar pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege. De asemenea, la nivelul unității militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de șeful de stat major al Bazei 57 Aeriană”, anunță un comunicat transmis de Forțele Aeriene Române.

Comunicatul Forțelor Aeriene Române subliniază că “în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porțiunile de spațiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricționate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenție, conform art. 11, lit. g), sancționată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei”.

Incidentul din data de 17 aprilie 2024 intervine după ce, în seara de 15 aprilie, trei aeronave similare fuseseră observate în aceeași zonă.

“Luni, 15 aprilie, în intervalul 22.30 – 00.30, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, a raportat prezența în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) și, ulterior, a încă două asemenea sisteme. Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice și vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial și au evoluat cu viteze mici și la înălțimi reduse”, anunțau Forțele Aeriene Române.

Baza Aeriană 57 este una dintre cele mai importante unități ale Forțelor Aeriene Române. Importanța acestei baze a crescut enorm, după ce a izbucnit războiul din Ucraina, război care afectează și spațiul Mării Negre. Baza 57 este folosită atât de aeronave ale României cât și de avioane militare ale altor țări membre NATO. Statele Unite și România un program de extindere a Bazei 57.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

Unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat din Abu Dhabi, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe, potrivit agerpres.ro.

Reprezentanţii companiei aeriene cu care aceştia ar fi trebuit să fie transportaţi a asigurat deplasarea cetăţenilor români din Dubai la Abu Dhabi.

Cel de-al doilea grup de cetăţeni români a fost sprijinit de către agenţia de turism în vederea cazării până la identificarea unei soluţii pentru revenirea pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene, după reluarea acestora.

De asemenea, arată MAE, un al treilea grup de cetăţeni români care a solicitat sprijin Consulatului General al României la Dubai a fost sprijinit în vederea cazării până la revenirea pe teritoriul României.

Reprezentanţii Consulatului General la Dubai, în coordonare cu Centrala MAE, au în atenţie situaţiile individuale ale cetăţenilor români aflaţi în aeroportul Dubai şi intervin în continuare pentru identificarea de soluţii pentru revenirea acestora pe teritoriul României, prin intermediul curselor aeriene. Consulatul General va continua să ofere asistenţă cetăţenilor români până la revenirea acestora pe teritoriul României, precizează MAE.

Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că mai mulţi cetăţeni români au fost blocaţi pe Aeroportul din Dubai din cauza fenomenelor meteorologice extreme din Emiratele Arabe Unite.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de reprezentanţii aeroportului şi ai companiilor aeriene, cursele aeriene ar urma să fie reluate în cursul zilei de joi.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a acorda atenţie şi de a respecta instrucţiunile autorităţilor emirateze pentru evitarea eventualelor riscuri generate de situaţia cu caracter excepţional existentă pe plan local. Conform informaţiilor obţinute de la autorităţile emirateze, este preconizată o ameliorare a stării vremii, în continuare fiind întreprinse demersuri pentru reoperaţionalizarea pistelor Aeroportului Internaţional Dubai.

Consulatul General al României la Dubai menţine dialogul cu autorităţile emirateze şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară, conform competenţelor.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Dubai: + 971 4 3492970, + 971 4 3492972, + 971 4 3492973, +971 4 3492974, +971 4 3856771, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al consulatului: +971 50 937 4516.

Români blocați pe aeroportul din Dubai

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror zboruri au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice extreme în Dubai, se află în impas pe Aeroportul Internațional din această metropolă din Emiratele Arabe Unite, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

MAE a comunicat următoarele: Consulatul General al României la Dubai monitorizează îndeaproape situația acestor cetățeni și a luat măsuri pentru a interveni în sprijinul lor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

ANAF a publicat noile reglementări pentru închiriere sau subînchiriere a bunurilor mobile și imobile

ANAF a publicat miercuri Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile.

Potrivit sursei citate, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

În vederea înregistrării contracului, contribuabilii depun Cererea de înregistrare a contractelor de locațiune, însoțită de o copie a contractului de închiriere. Conformitatea cu originalul a copiei contractului de închiriere se efectuează de către locator prin înscrierea mențiunii „conform cu originalul” şi prin semnătura acestuia.

Dacă bunul a cărui folosință se cedează este deținut în comun, fiecare coproprietar are obligația înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent.

Ghidul poate fi consultat pe ANAF.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Acumularea de gaze este o cauză posibilă a exploziei de la blocul din Craiova

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seară la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei au fost dusse la spital. ISU Dolj anunță că astăzi au fost reluate acţiunile de căutare și de îndepărtare a elementelor de construcție, potrivit replicaonline.ro.

Acumularea gaze este posibila cauză a exploziei produse miercuri seara la un bloc din Craiova, în urma căreia o persoană a murit și trei au fost duse la spital.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj anunță că azi au fost reluate acțiunile de căutare și de îndepărtare a elementelor de construcție.

“În acest moment s-a reluat misiunea de căutare – salvare și îndepărtare a elementelor de construcție. Presupunem că a fost o acumulare de gaze și s-a produs o explozie neurmată de incendiu. Cercetările sunt în curs de desfășurare, implicându-se toate organele abilitate”, a transmis ISU Dolj.

Explozia a avut loc miercuri seara la un bloc cu un etaj din Craiova. În urma evenimentului, etajul întâi s-a prăbușit parțial.

În urma deflagrației, patru persoane au fost afectate, dintre care o persoană găsită în stare de inconștiență, căreia i s-au aplicat manevre de resuscitare, dar care a fost declarată decedată. Femeia care şi-a pierdut viaţa locuia la etajul 1, deasupra garsonierei în care s-a produs explozia.

Celelalte trei persoane au fost transportate la spital cu diverse traumatisme pentru mai multe investigații medicale.

Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil.

Potrivit ISU Dolj, la locul evenimentului au rămas, în cursul nopții, o autospecială cu apă și spumă din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Craiova pentru asigurarea măsurilor de asigurare a zonei, un echipaj IPJ Dolj și un echipaj IJJ Dolj.

Un etaj al unui bloc din Craiova s-a prăbușit parțial și zeci de persoane au fost evacuate în urma unei explozii

O explozie neurmată de incendiu a avut loc, miercuri seara, la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din municipiul Craiova, în urma căruia s-a prăbuşit o parte a etajului 1, iar trei persoane au fost afectate, dintre care una este inconştientă, potrivit agerpres.ro.

Potrivit ISU Dolj, aproximativ 50 de persoane au fost evacuate din imobil, iar pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare, un container multirisc, o autospecială pentru transport victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe aparţinând SAJ.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) indică faptul că măsurile implementate de Guvernul PSD au avut un impact pozitiv asupra mediului de afaceri din țară. Cu un avans de 11,7% față de luna precedentă și de 8,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, industria românească pare să-și revină la viață sub conducerea PSD.

Politici Investiționale: Motorul Creșterii Economice Sub Guvernarea PSD

Această creștere nu este doar un accident, ci este rezultatul unor politici concentrate și programe de susținere a industriei locale. Într-o încercare de a impulsiona economia țării, Guvernul PSD a adoptat o abordare axată pe investiții, iar aceasta pare să-și arate deja roadele. Premierul Ciolacu a subliniat importanța investițiilor ca motor al creșterii economice, iar cifrele recente par să confirme această direcție.

Susținerea Firmelor Locale: Cheia Prosperității Industriei Românești

Prin programe precum cele de susținere a firmelor românești, PSD a reușit să creeze un mediu propice pentru dezvoltarea afacerilor locale. Într-o economie în care industria joacă un rol esențial, aceste inițiative au contribuit la creșterea cifrei de afaceri și la stimularea comenzilor noi. Având în vedere că industria contribuie cu aproximativ 20% la PIB-ul României, acest trend ascendent este esențial pentru o creștere economică sustenabilă.

Însă, Guvernul PSD nu se oprește aici. Pentru anul în curs, se propune un nivel record de investiții în economie, depășind 120 miliarde de lei, cu o creștere de aproximativ 20% față de anul precedent. Aceste investiții sunt direcționate către sectoarele cu un potențial ridicat de creștere, precum industria manufacturieră, construcțiile, sectorul alimentar și reciclare.

De asemenea, reintroducerea unor scheme de ajutor, cum ar fi cea destinată sprijinirii întreprinderilor în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, demonstrează angajamentul Guvernului PSD față de susținerea mediului de afaceri. Aceste scheme de finanțare oferă companiilor resursele necesare pentru a face față provocărilor actuale și pentru a-și consolida poziția pe piață.

Un alt aspect important al politicii economice a Guvernului PSD este echilibrarea balanței de plăți prin investiții strategice. Fondurile disponibile în acest an vor fi direcționate către sectoarele cu deficit comercial și către regiunile mai puțin dezvoltate ale țării, contribuind astfel la reducerea inegalităților regionale și la promovarea unei dezvoltări echilibrate.

În concluzie, cifrele recente privind creșterea cifrei de afaceri din industrie sub conducerea Guvernului PSD nu sunt doar un semn de optimism, ci și o dovadă a eficacității politicilor implementate. Prin concentrarea pe investiții și sprijinirea firmelor locale, PSD a reușit să creeze un mediu favorabil pentru dezvoltarea economică a României. Cu o abordare proactivă și orientată către rezultate, este posibil ca aceste tendințe pozitive să continue și să contribuie la consolidarea poziției țării pe plan internațional.

România va primi gaze din Qatar, ca alternativă la gazele din Azerbaidjan

România va primi gaz natural lichefiat din Qatar, ca alternativă la producția autohtonă și la gazele pe care România le va primi din Azerbaidjan.

Acest parteneriat energetic cu statul Qatar a fost anunțat de ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Ministrul Burduja face parte din delegația românească aflată acum în Qatar, condusă de premierul Ciolacu.

“După maratonul de întrevederi de azi cu prim-ministrul qatarez, ministrul energiei, conducerile Qatar Investment Authority, Qatar Industrial Manufacturing Company, avem următoarele direcții de acțiune:

1. Promovare investiții strategice qatareze în România: proiecte producție energie verde, cu acces la fonduri nerambursabile pentru susținerea cheltuielilor de capital și la schema Contractelor pentru Diferență (preț fix al energiei pentru 15 ani); perimetre pentru centralele eoliene din Marea Neagră (aici se prefigurează investiții de miliarde de euro din 2025); centralele cu acumulare prin pompaj de tipul Tarnița-Lăpuștești.

2. Susținerea unor posibile investiții în fabrici de baterii în România, cu implicarea unor parteneri strategici.

3. Acces la gazul natural lichefiat qatarez, prin terminalele din Grecia și Turcia: ca opțiune de back-up la producția internă și la gazele disponibile în Azerbaidjan.

4. Pe termen mediu și lung, schimb de bune practici în sectorul nuclear, inclusiv pentru reactoarele modulare de mici dimensiuni (SMR), unde România este văzută ca lider

5. Formarea specialiștilor în energie, prin parteneriat între universitățile din București, Ploiești (și nu numai) cu cele din Doha”, a precizat ministrul Burduja într-o postare pe Linkedin.

Din delegația trimisă de Guvernul României în Qatar fac parte ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precum și ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Amânare în procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a formulat cerere de abţinere. Inspecția Judiciară cerea suspendarea judecătoarei

Procesul în care este judecat Vlad Pascu, acuzat că a omorât doi tineri cu mașina, a fost amânat pentru data de 9 mai 2024.

Noul termen de 9 mai a fost stabilit de judecătoarea Ancuţa Popoviciu care, în același timp, “a formulat cerere de abţinere” în acest dosar, după cum a anunțat avocatul familiilor victimelor, Adrian Cuculis. “Pe scurt, solicită colegilor dânsei să o retragă din acest dosar”, a explicat avocatul Cuculis după ieşirea de la Judecătoria Mangalia.

“Cererile noastre de amânare, a mea şi a colegei mele, au fost formulate bazându-ne pe ceea ce a dispus Inspecţia Judiciară, respectiv sesizarea CSM, cu privire la suspendarea doamnei judecător, motiv pentru care s-a amânat termenul de astăzi, s-a dat un nou termen. Dacă se va admite cererea de abţinere, întreg procesul se va relua de la zero. Dacă doamna judecător va fi suspendată pe 24 aprilie, se va relua procesul de la zero. Dacă niciuna dintre cele două variante nu se va aplica, la termenul următor vor fi audiate părţile civile”, a declarat avocatul Cuculis.

La data de 24 aprilie 2024, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM urmează să analizeze solicitarea, venită de la Inspecţia Judiciară la data de 16 aprilie, privind suspendarea din funcție a judecătoarei Ancuţa Popoviciu. Această solicitare a Inspecției Judiciare vine după ce rudele victimelor au fost șocate de faptul că judecătoarea a întrebat dacă unul dintre tinerii uciși în accident se află în sala de judecată.

“Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare și ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”, a transmis un comunicat al Inspecției Judiciare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan, în calitate de candidat la funcția de primar general al Capitalei.

Reclama poartă mențiunea “Sponsored – Paid for by Nicușor Dan”. Reclama este sub forma unui afiș în care apare fotografia lui Nicușor Dan iar alături de această fotografie este următorul text: “Bucureștiul are nevoie de ajutorul tău! Donează Nicușor Dan candidat independent”.

Dacă un utilizator de pe facebook dă click pe această reclamă, se deschide o nouă pagină de internet, dedicată lui Nicușor Dan. Aici, informația oferită este ceva mai completă: “Nicușor Dan Candidat independent susținut de Dreapta Unită USR PMP Forța Dreptei REPER”.

“Sunt candidat independent și spre deosebire de partide nu beneficiez de subvenții din bani publici. Tot ceea ce am realizat a fost mereu cu voi și cu ajutorul vostru”, pare să declare însuși Nicușor Dan pe acest site. Practic, acest site este conceput pentru a încasa “donații politice” care ar susține campania electorală a lui Nicușor Dan pentru alegerile locale din 9 iunie 2024.

Sumele prestabilite pentru aceste donații ar fi între 150 Ron și 6000 Ron. În dimineața de 18 aprilie 2024, site-ul conceput pentru a încasa donații anunța că “S-au strâns 400,414 din 1,250,000 RON, prin 1790 donații”. Nu este clar ce reprezintă totalul de 1,250,000 RON.

Cererea de donații care ar ajunge la Nicușor Dan este însoțită și de câteva informații despre actualul primar general. Printre altele, se amintește despre el că este “Fondator al partidelor USB și USR”. Altfel spus, este vorba de un candidat la funcția de primar al Capitalei, care este fondator al partidului USR și este susținut oficial de acest partid (și de alte partide) în campania electorală, dar care afirmă că are nevoie de bani de la cetățenii Capitalei.

Într-un sondaj de opinie ale cărui rezultate au fost publicate, acum câteva săptămâni, chiar de Nicușor Dan, actualul primar general apărea pe locul al doilea în preferințele de vot ale bucureștenilor. Pe primul loc, sondajul îl plasa pe Cristian Popescu Piedone.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne candidatul coaliției PSD-PNL, din lipsă de alte soluții, nu din prea multă determinare politică a partidelor din arcul puterii. Se dorește, oare, cu adevărat dărâmarea lui Nicușor Dan sau se mimează lupta? PSD și PNL au suficiente voturi în capitală pentru a-l răsturna pe edilul progresist din fotoliul de primar. Intră George Simion în cursă, pe ultima sută de metri? De ce i-a scăzut lui Piedone suflul electoral? Sunt o serie de dileme, ce merită a fi comentate!

Unii lideri ai PSD au încercat la începutul săptămânii o piruetă politică: retragerea candidatului Cătălin Cârstoiu și susținerea de către coaliție a lui Piedone. Jocul n-a ținut. Umbrele doctorului de la Municipal sunt mai puternice decât luminile din Kiseleff, sediul central al PSD. Acel “momentan” din gura lui Marcel Ciolacu se poate transforma, în câteva zile, în „permanent.“

citește și: Dacă luptătorii împotriva cancerului sunt antrenați, de ce luptătorii împotriva propagandei sunt uciși?

Liberalii au respins cu un “nu” hotărât varianta susținerii lui Piedone (cine l-o fi pus să supere președintele?). “Prea mulți lăutari, covrigi și parizer,” vorba lui Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Cârstoiu are nevoie și de turbodiesel-ul puterii

Dar simpla depunere a candidaturii lui Cătălin Cârstoiu la Biroul Electoral nu e o acțiune suficientă. Prestigiosul medic are nevoie de sprijin consistent, atât financiar, cât și moral. Nu îți bați joc de cariera unui om, doar că propunerea nu vine de la tine, ci printr-un SMS din “Deal!”

Campania electorală din București e anostă – lipsită de sare și de piper – după ce Cristian Popescu Piedone a renunțat – din supraexpunere sau plan tactic, nu se știe – la aparițiile tv. Se spune prin târg că strategii i-au recomandat să apară mai puțin pe ecrane, fiindcă greșeliile gramaticale și bâlbele sale l-ar putea coborî în simpatia alegătorilor.

Oricum, Piedone n-are anvergură de câștigător. În plus, statul barbă cot, legat la gât de funiile pădurilor, nici n-ar fi de acord ca Mafia din jurul său să gestioneze două miliarde de euro, cât e bugetul Primăriei Capitalei. Va fi blocat de ițele nevăzute și nu prea are soluții de evadare. S-a consumat prea rapid! Cine l-o fi sfătuit să arunce în luptă toate atuurile și să se certe cu cine nu trebuie?

Colaj – Euronews

În cazul în care coaliția PSD-PNL nu face nicio mișcare pentru dinamizarea campaniei electorale a candidatului comun, medicul Cătălin Cârstoiu, e evidentă lucrarea din spatele scenei: cineva dorește ca Nicușor Dan, candidatul susținut de una dintre ambasade și Clotilde Armand, de altă ambasadă, să rămână la butoanele stagnării. Nu de alta, dar hegemonul are și programe distructive, nu doar constructive. E vorba de mulți bani investiți prin alte capitale. Mai pe șleau, prea și-a ridicat Bucureștiul rangul de mare capitală balcanică.

De la anemone, la animare

Dacă liberalilor și social-democraților le va veni mintea de pe urmă și vor deschide seifurile de bani de campanie, vor scoate la muncă agenții electorali și vor susține într-adevăr candidatul, campania se va anima. De la letargia curentă, s-ar putea trece într-una dinamică, dar oare se vrea răsturnarea establishmentului? Dacă ne uităm pe cine au nominalizat liberalii competitor al lui Clotilde Armand, George Tuță, un necunoscut cu UM-ul în CV, pare foarte clar că se dorește menținerea cucoanei cu șobolani în postul de comandă. Firește, la ordin, nu din pragmatism.

citește și: Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

La sectorul doi, unde e primar Radu Mihaiu, alt „făcător de nimic” de la USR, aceeași batistă pe țambal. Progresiștii au spate tare. Să fii împins aceștia Dulapul la perete? Altfel nu se explică meschina coțcărie.

La 4 și 6, Daniel Băluță și Ciprian Ciucu flueieră. N-au adversari.

Criza PNL din 2016 a precedat dezastrul electoral de la parlamentare și neașteptata victorie a PSD – Dragnea

Dacă tot se discută la vârf despre renunțarea la candidatură a doctorului Cârstoiu, avantajați ar fi pesediștii. Aceștia îl au ca variantă pe Piedone. Liberali îl vor resuscita pe tânărul Burduja, cu ambiții cât Catedrala Neamului?

PNL a mai trecut printr-o situație de criză și în 2016, când a avut patru candidați succesivi. Primul nominalizat a fost Cristi Bușoi – garantat de președinte. Apoi a fost retras. A apărut Ludovic Orban în  peisaj. Anticorupția l-a scos din cursă. A venit soluția Marian Munteanu, care a demisionat în urma acuzațiilor de colaborare cu Securitatea. În final, a fost desemnat Cătălin Predoiu, care n-a reușit să scoată decât 16 % din voturi, clasându-se pe locul trei,  după Gabriela Firea (42,1%) și Nicușor Dan (29,8%).

Nicușor Dan îi trage după el pe neomarxiștii obosiți

Păturile aruncate pe blocuri cu fizionomia looserului Cătălin Drulă arată disperarea strategilor USR că liderul partidului neomarxist n-are notorietate. Dar el nu candidează. Partidul îl susține pe Nicușor Dan.

Bazinul lor electoral e consistent. În jur de 30 % în capitală. Pentru a fi învins “Ducele stagnării,” trebuie urgent să se instituie efectul de campanie. Adică, lansarea de teme serioase, nu abureli. Mesaje consistente, nu pansamente electorale. Programe de dezvoltare, nu aiureli de PR.  

YouTube video

În cele ce sunt și vor râde mâine la soare, peisajul blatului electoral se relevă în toată splendoarea sa. Poate că intrarea în luptă a lui George Simion să mai dinamiteze lentoarea. Asta dacă strategii lui de campanie consideră că ar putea fructifica ceva pentru la toamnă.

Forțele oculte par că îl vor în continuare pe Nicușor Dan – ca permanență, în nefăcut nimic. Cum se explică altfel non-combatul coaliției? Poate că de luni se lansează ofensiva, PSD și PNL realizând că în joc nu e doar onoarea frântă a unui profesionist al medicinei, ci și nevoia de mobilizare a agenților electorali din țară. Un semnal puternic de forță, în stare să însuflețească echipele din teritoriu.

Doctorul de la “Municipal” are potențial

Ochii țării sunt ațintiți spre București. Medicul de la „Municipal” are potențial. În spatele său sunt munții de bani ai coaliției, puterea guvernului și prestigiul a trei primari de sectoare: Negoiță, Băluță și Ciucu. Aceștia trebuie doar motorizați. Nu în ultimul rând, candidatul independent este singurul care are viziune și determinare. A reușit să atragă sume uriașe de bani europeni pentru Spitalul Municipal. E manager pur-sânge. Atacurile din media progresistă îl fortifică.
Cătălin Cârstoiu pare asistat, dar neantrenat pentru lupta politică. Mai e timp. Îi lipsesc consultanții de comunicare politică. Jucărelele din bucătărie și metrou sunt de “Românii au talent,” nu de o prestație profesionistă.  

Se trezesc partidele din arcul guvernamental sau dorm în papuci, la ordinul de seară pe unitate?

Oare de ce UM-urile de presă l-au luat în cătare doar pe Cârstoiu? Piedone nu e adversar? Cât despre gluma de la AUR, să avem rezon!

Vocile lumii

Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL

”E foarte simplu să te afişezi în precampanie cu lăutari alături, mâncând parizer și covrigi în piaţă. Acest lucru nu echivalează competenţei, în zona administraţiei, acest lucru nu ţine loc de responsabilitate şi management la Primărie, lucruri pe care Cârstoiu le are. Piedone, din punctul meu de vedere, apropo de scenariul avansat (cel al susținerii lui Piedone de către coaliția PNL-PSD), nu,” a declarat, deloc nuanțat, Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, în cadrul unei emisiuni tv, potrivit Știripesurse.ro

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de departajare, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din manşa secundă a sferturilor de finală în care scorul a fost egal, 1-1, atât la capătul celor 90 de minute regulamentare, cât şi al prelungirilor.

Săptămâna trecută scorul a fost egal şi pe ”Santiago Bernabeu”, 3-3, diferenţa făcându-se la penalty-uri, unde portarul ucrainean Andri Lunin a făcut diferenţa, apărând şuturile lui Bernardo Silva şi Mateo Kovacic.

Real a deschis scorul pe Etihad Stadium prin brazilianul Rodrygo (12), dar City, deţinătoarea trofeului, a reuşit egalarea prin belgianul Kevin De Bruyne (76).

Meciul a curs practic într-o singură direcţie după ce echipa lui Ancelotti a deschis scorul, ”cetăţenii” luând cu asalt poarta lui Lunin.

Camavinga l-a testat mai întâi pe Ederson (11), după care Rodrygo a marcat din centrarea lui Vinicius Junior (12), din a doua încercare, după ce portarul brazilian a respins primul şut al compatriotului său.

La poarta cealaltă, Lunin a respins şutul lui De Bruyne (15), iar apoi Haaland (19) a trimis mingea în bară cu capul. Lunin s-a remarcat la un nou şut expediat de belgianul De Bruyne (27).

Grealish a fost blocat de Rudiger (36), iar Lunin a fost nevoit să se întrebuinţeze serios pentru a evita un gol primit direct din corner de la De Bruyne (45). Foden a avut ultima oportunitate a primei reprize (45+1), dar a şutat peste poartă de la distanţă.

La reluare, Lunin a respins voleul lui Grealish (47), a blocat apoi şutul lui Foden (53) şi a apărat din nou o minge trimisă de Grealish (70).

Goalkeeper-ul ucrainean nu a mai avut ce face la şutul lui De Bruyne (76), după ce Rudiger a respins greşit centrarea lui Doku.

De Bruyne (79, 82) a fost din nou periculos, dar mingile şutate de belgian au trecut peste transversală.

Real Madrid a fost mai curajoasă în prelungiri şi Rudiger (105+2) a trecut pe lângă un gol care putea fi al calificării.

În cele din urmă, totul s-a decis la loviturile de departajare, pentru City transformând Julian Alvarez, Phil Foden şi Ederson, în timp ce pentru Real au marcat Jude Bellingham, Lucas Vazquez, Nacho Fernandez şi Antonio Rudiger. De la gazde au ratat Bernardo Silva şi Mateo Kovacic, iar de la Real, Luka Modric.

Manchester City rămâne neînvinsă de 30 de partide pe propriul stadion în Champions League, ultimul eşec datând din septembrie 2018, 1-2 cu Lyon.

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în Champions League (14), va juca în penultimul act cu Bayern Munchen, care a eliminat şi ea o echipă engleză, pe Arsenal (2-2, 1-0).

La Manchester, au executat în ordine loviturile de departajare: Julian Alvarez 1-0 (gol), Luka Modric 1-0 (ratare – a apărat Ederson), Bernardo Silva 1-0 (ratare – a apărat Andri Lunin), Jude Bellingham 1-1 (gol), Mateo Kovacic 1-1 (ratare – a apărat Andri Lunin), Lucas Vazquez 1-2 (gol), Phil Foden 2-2 (gol), Nacho Fernandez 2-3 (gol), Ederson 3-3 (gol), Antonio Rudiger 3-4 (gol).

Pe Etihad Stadium, în faşa 52.306 spectatori, au evoluat echipele:
Manchester City: Ederson – Kyle Walker (căpitan), Akanji (Stones, 112), Ruben Dias, Gvardiol – B. Silva, De Bruyne (Kovacic, 112), Foden, Rodri, Grealish (Doku, 72) – Haaland (J. Alvarez, 91). Antrenor: Josep Guardiola.
Real Madrid: Lunin – Dani Carvajal (Eder Militao, 110), Rudiger, Nacho Fernandez (căpitan), F. Mendy – F. Valverde, Camavinga, Kroos (Modric, 79) – Bellingham – Rodrygo (Brahim Diaz, 84), Vinicius Jr (Lucas Vazquez, 102). Antrenor: Carlo Ancelotti.

Arbitru: Daniele Orsato (Italia).
Cartonaşe galbene: Carvajal (38), Grealish (59), Gvardiol (61), Rodri (90), Mendy (90+4).

Adversara lui Real Madrid din semifinale, Bayern Munchen, s-a calificat pe teren propriu, după 1-0 cu Arsenal Londra

Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Arsenal Londra cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe teren propriu, în manşa secundă a sferturilor de finală, conform agerpres.ro.

După 2-2 la Londra, bavarezii s-au impus pe teren propriu prin golul marcat de Joshua Kimmich (63), revenind în careul de aşi al competiţiei după o pauză de trei ani.

Meciul a fost alert, însă ocaziile clare la cele două porţi nu au fost prea multe.

Bayern a avut prima oportunitate de gol, dar portarul Raya a fost la post la mingea trimisă de Jamal Musiala (24).

La poarta cealaltă, Neuer a respins şutul trimis de la 20 de metri de Odegaard (30). ”Tunarii” şi-au mai creat o şansă prin germanul Havertz (40), dar lovitura sa de cap a fost reţinută de Neuer.

Echipa antrenată de Thomas Tuchel a început în forţă repriza secundă, iar Leon Goretzka şi Kingsley Coman au şutat în bară la aceeaşi fază (47).

Bayern a înscris în min. 63, prin Kimmich, care a reluat cu capul centrarea trimisă de Guerreiro.

”Tunarii” au forţat egalarea, însă tot echipa germană a fost mai aproape de gol, prin Musiala (87), care a fost aproape să îl învingă pe Raya cu un şut din unghi.

Ultima ocazie a londonezilor a fost irosită de Odegaard (88), cu un şut în plasa laterală.

Pentru Bayern, Champions League este ultima şansă de a salva sezonul, după ce a fost eliminată prematur din Cupa Germaniei, iar Bayer Leverkusen şi-a asigurat deja titlul în Bundesliga.

Pe Allianz Arena, în faţa a 75.000 de spectatori, au evoluat echipele:
Bayern: Neuer (căpitan) – Kimmich, De Ligt, Dier, Mazraoui (Minjae Kim, 76) – Laimer, Goretzka – Leroy Sane (Upamecano, 89), Musiala, Guerreiro – Kane. Antrenor: Thomas Tuchel.
Arsenal: Raya – B. White, W. Saliba, Gabriel, Tomiyasu (Nketiah, 86) – O˜degaard (căpitan), Jorginho (Gabriel Jesus, 67), Rice – Saka, Havertz, Martinelli (Trossard, 68). Antrenor: Mikel Arteta.

Arbitru: Danny Makkelie (Olanda).
Cartonaşe galbene: Laimer (55), White (84), Kimmich (90+2), Gabriel Jesus (90+3).

Ce n-a văzut Parisul? După minutul 90 există doar Real Madrid… și alte echipe

Iată că răspunsul a fost dat miercuri spre joi noapte în returul semifinalei de la Madrid, dintre Real Madrid și Manchester City, câștigată de galacticii antrenorului Carlo Ancelotti cu 3-1(6-5, la general), ce-i duce în finala Ligii Campionilor de la Paris, din 28 mai 2022, unde va da iar peste o echipă britanică, Liverpool.

În dragoste, în război și după minutul 90 al unui meci de fotbal se văd caracterele puternice, cele capabile să se lase conduse doar de acele emoții înalte prin care să-și decidă soarta, iar ea să le zâmbească și să le răsplătească curajul.
Istoria este cea care-i împinge mereu de la spate pe cei aflați în dificultate. Oricâți bani ar mai investi șeicii lui Manchester City, nu vor putea cumpăra istoria. Ea este cea care se scrie mereu pentru a ne bucura în timp, dar acționează și ca un resort în momentele decisive pentru cei care au scris-o deja.
Cam așa s-a scris și deznodământul în partida retur dintre Real Madrid și Manchester City, de pe celebrul stadion Santiago Bernabeu.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în 2020, iar negocierile pentru a forma o majoritate se anunţă dificile, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Potrivit primelor sondaje, HDZ, partidul conservator al premierului Andrej Plenkovic ar câştiga între 58 şi 59 din cele 151 de locuri din Parlament, faţă de 66 în 2020. Pe locul doi, social-democraţii (SDP) preşedintelui Zoran Milanovic ar avea 43 sau 44 de locuri.

“HDZ a câştigat mai multe mandate decât stânga împreună, ceea ce constituie un rezultat excelent”, a salutat vice-premierul Davor Bozinovic înainte de ora 20.00.

Preşedintele conservator al Parlamentului, Gordan Jandrokovic, a salutat un rezultat “solid”.

“Croaţia, putem spune, a ales schimbarea”, a declarat vicepreşedintele SDP, Sinisa Hajdas Doncic.”Privind rezultatele partidelor de centru-stânga, sunt optimist şi cred că rezultatele finale vor fi chiar mai bune decât sondajele”.

În spatele celor două partide majore, dreapta naţionalistă reprezentată de mişcarea Patria se află pe locul 3 şi ar putea obţine 13 locuri. Partidul ecologist de stânga Mozemo 11 şi ultra-conservatorul Most, care a guvernat o perioadă cu HDZ înainte de a fi scos de la guvernare, va obţine 9 locuri. Prin urmare, toate opţiunile par deschise coaliţiilor.

“Va fi un proces de negociere foarte dificil, va fi foarte dificil să găseşti un limbaj comun”, a avertizat analistul politic Tihomir Cipek, invitat la Nova TV.

După o campanie tensionată sub forma unui meci de box între prim-ministru şi preşedinte, duşmani de multă vreme ai vieţii politice croate, a sosit momentul negocierii.

“Voi discuta cu toţi cei care doresc o Croaţie în care oamenii să nu fure, în care să nu fie jefuiţi, în care oamenii să nu fie înşelaţi, în care oamenii care nu respectă regulile de circulaţie – ca să nu mai vorbim de codul penal – să nu fie desemnaţi la conducerea parchetului naţional, a declarat Zoran Milanovic, candidat surpriză la postul de prim-ministru.

Deşi judecătorii au considerat candidatura sa neconstituţională atât timp cât nu şi-a dat demisia de la preşedinţie, Milanovic, un social-democrat cu tentă tot mai populistă, a făcut campanie ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, atacându-l puternic pe rivalul său, premierul conservator Andrej Plenkovic.”Când ai de-a face cu hoţi şi sălbatici care profită de puterea lor, trebuie să reacţionezi aşa, trebuie să-ţi arăţi muşchii”, a explicat el.

Corupţia a fost de mult timp călcâiul lui Ahile pentru HDZ. Mai mulţi miniştri ai acestui partid conservator au fost nevoiţi să demisioneze în ultimii ani, după numeroase scandaluri.

Acest lucru nu i-a împiedicat pe croaţi să se deplaseze la secţiile de votare în număr mare – peste 50% dintre alegători participaseră la vot până la ora locală 16:30, faţă de 34% la aceeaşi oră în timpul alegerilor din 2020.

Duşman declarat al preşedintelui de ani de zile, prim-ministrul în funcţie din 2016 a făcut campanie promiţând celor 3,8 milioane de locuitori ai Croaţiei stabilitate şi seriozitate. Reamintind în acelaşi timp că, în mandatul său, ţara a intrat în zona euro şi în spaţiul Schengen.”S-au realizat multe în ultimii ani, dar există mereu noi îndatoriri, noi provocări, noi probleme”, a declarat el după ce a votat în capitala Zagreb.

“Într-un context geopolitic care s-a schimbat semnificativ, în faţa ameninţărilor de securitate, este important ca ţara să fie condusă serios, responsabil, fiabil şi ca toţi cetăţenii noştri să fie în siguranţă”.”Croaţia are nevoie de oameni serioşi şi responsabili, care să fie protejaţi de toate crizele posibile”, a adăugat Andrej Plenkovic.

Croatia: De la autoritarism la Europa

» Dupa moartea autoritarului Tudjman, Croatia a trecut de la un sistem prezidential la o republica parlamentara; presedintele tarii a devenit o figura ceremoniala, iar atributiile sale au fost transferate parlamentului si prim-ministrului.

» Uniunea Europeana si-a moderat retorica umanitara, iar presiunile asupra Croatiei pentru a o face sa accepte intoarcerea sarbilor fugiti sau expulzati s-au redus, pe masura ce Croatia s-a apropiat din ce in ce mai mult de UE.

Pana la incetarea razboaielor din Balcani, Croatia a stiut sa profite foarte abil de imaginea sa de victima a agresiunii sarbe. Simpatia multor capitale occidentale pentru tanara si curajoasa republica a avut ca rezultat dezinteresul publicului occidental fata de abuzurile comise in aceasta tara. Abia dupa moartea autoritarului presedinte Franjo Tudjman, un fost general din timpul rezistentei partizanilor, s-a aflat ca acesta planuise impreuna cu Milosevici impartirea Bosniei. In 1999, occidentalii au realizat ca, in Croatia, cenzura si persecutarea partidelor din opozitie fusesera la fel de mari ca in Serbia si ca guvernul lui Tudjman adusese un sprijin militar direct militiilor croate din Bosnia. De altfel, doar alianta tardiva, efectuata sub presiunea Occidentului, intre croati si musulmani in Bosnia a putut duce la infrangerea sarbilor. Dupa ce s-au macelarit reciproc, in conflicte locale, care pe langa un mare numar de morti, au mai provocat si importante distrugeri ale patrimoniului istoric (celebrul pod otoman din orasul Mostar a fost distrus intentionat de artileria croata), croatii si musulmanii s-au reunit impotriva sarbilor, iar Tudjman a fost constrans sa renunte la visul sau de a alipi Croatiei o larga fasie de teritoriu bosniac.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro.

Epicentrul cutremurului a fost Canalul Bungo, o strâmtoare care separă insulele japoneze Kyushu și Shikoku, a precizat agenția.

Nu a fost emisă nicio alertă de tsunami.

Ehime și Kochi au fost lovite de cutremurul cu o intensitate de 6 pe scara japoneză de 1-7, a precizat JMA, potrivit Mediafax.

Până în prezent nu au fost raportate pagube majore, potrivit presei locale.

Centrala nucleară Ikata din prefectura Ehime, unde funcționează un reactor, nu a raportat nicio neregulă, a declarat operatorul Shikoku Electric Power, potrivit postului public de televiziune NHK.

Cutremurele sunt frecvente în Japonia, una dintre cele mai active zone seismice din lume. Japonia este responsabilă pentru aproximativ o cincime din cutremurele de magnitudine 6 sau mai mare din lume.

La 11 martie 2011, coasta de nord-est a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 9, cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în Japonia, și de un tsunami masiv. Aceste evenimente au declanșat cea mai gravă criză nucleară din lume, de la Cernobîl, care a fost cu un sfert de secol mai devreme.

VIDEO. Pagubele provocate de cutremurul din Japonia

Imagini filmate în data de 2 ianuarie au dezvăluit amploarea distrugerilor provocate de cutremurul cu magnitudinea 7,6 care a lovit pe 1 ianuarie centrul Japoniei.

Imaginile au arătat pagubele provocate de incendii în orașul Wajima, prefectura Ishikawa, pe coasta de nord a peninsulei Noto, grav afectată.

Portul și clădirile din jur din Suzu, la capătul estic al peninsulei, păreau să fi fost distruse.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters, preluat de jurnalul.ro.

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, pe fondul îngrijorărilor că intensificarea schimburilor de focuri între Israel și Hezbollah ar putea alimenta o nouă escaladare.

„La începutul acestei seri, avioanele de vânătoare ale IAF au lovit o infrastructură teroristă semnificativă a Hezbollah folosită de sistemul de apărare aeriană al organizației teroriste în nordul Baalbek”, se arată în comunicat.

O lovitură israeliană a atins un bastion al Hezbollah din estul Libanului

O lovitură aeriană israeliană a vizat luni o localitate de lângă Baalbeck, un bastion al Hezbollah în estul Libanului, pentru a doua oară de la începutul ciocnirilor transfrontaliere cauzate de războiul din Fâşia Gaza, potrivit unor surse de securitate, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Un avion israelian a vizat o fostă clădire a Hezbollah din apropierea spitalului Dar al-Amal”, a declarat pentru AFP una dintre aceste surse, adăugând că aviaţia israeliană “a efectuat un alt raid asupra unui hangar la est de Baalbeck”.

Loviturile au fost confirmate de o a doua sursă de securitate.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe ţări au descoperit interferenţe timpurii, se arată într-o scrisoare deschisă adresată conducerii UE, informează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Scrisoarea din 16 aprilie, semnată de prim-ministrul Belgiei Alexander de Croo şi de preşedintele ceh Peter Fiala, a fost adresată şefilor Comisiei Europene, Consiliului şi Parlamentului European.

Cei doi lideri spun că au fost deja identificate cazuri de dezinformare şi interferenţă pro-ruse în mai multe state membre. În special, serviciile de securitate belgiene au descoperit o reţea în Belgia care implica transferuri de numerar care au avut loc parţial în Republica Cehă.

Reţeaua urmărea să stabilească o cooperare între politicieni pro-ruşi din Parlamentul European, să ajute la alegerea mai multor candidaţi pro-ruşi şi să numească “persoane active în această reţea ca angajaţi (ai nou-aleşilor) membri ai parlamentului”.

Belgia a subliniat riscul deosebit reprezentat nu numai pentru instituţiile UE, ci şi pentru NATO, care are sediul în apropierea Bruxelles-ului.

Alegerile parlamentare europene vor avea loc în perioada 6-9 iunie.

Belgia, împreună cu alte state membre ale UE, a deschis o anchetă penală, în timp ce Republica Cehă a sancţionat mai multe persoane şi o entitate pentru eforturile de a submina integritatea teritorială a Ucrainei.

“Este momentul potrivit pentru a stabili un nou regim de măsuri restrictive menit să contracareze activităţile maligne ruseşti”, se arată în scrisoare.

Mai multe țări din UE, inclusiv România, cer sancțiuni pentru Rusia după moartea lui Navalnîi

Mai multe țări din Uniunea Europeană(UE), printre care și România, au cerut, miercuri, sancțiuni împotriva procurorilor, instanțelor și funcționarilor din penitenciarele rusești în urma morții celui mai aspru critic al Kremlinului, Alexei Navalnîi, se arată într-un document consultat de Reuters, potrivit jurnalul.ro.

O scrisoare trimisă înaltului reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a fost semnată de miniștrii de Externe din Cehia, Estonia, Finlanda, Lituania, Letonia, Polonia, Suedia și România, relevă sursa citată.

Demersul este sprijinit și de Olanda, Franța, Irlanda și Danemarca, ceea ce face ca sprijinul total să ajungă la 12 țări.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!