13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
Acasă Blog Pagina 1000

Impozit majorat pe locuințe pentru persoanele care nu închieie asigurări împotriva dezastrelor

Persoanele fizice care nu încheie o asigurare obligatorie ar putea fi sancţionate şi prin intermediul majorării impozitului pe locuinţă cu 10 %, suplimentar de aplicarea amenzii contravenţionale, prevede un proiect de lege înregistrat recent la Senat.

„Este evident că se impune analizarea modificării prevederilor legislative pentru a se asigura respectarea legii, cu atât mai mult în contextul cutremurelor din Turcia, Siria şi România (Vrancea şi Gorj). Astfel, propunem ca aplicarea sancţiunilor contravenţionale să nu mai fie realizată de către primari, ci de către persoane desemnate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În acest sens, propunem ca lista persoanelor care nu au încheiat asigurare obligatorie să fie transmisă Instituţiei Prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu care coordonează deconcentratele şi care va lua măsurile necesare astfel încât persoanele desemnate de Ministerul Afacerilor Interne să primească lista persoanelor care nu şi-au încheiat asigurare obligatorie”, se precizează într-o inițiativă legislativă înregistrată pe 28 februarie la Senat.

Proiectul propune acordarea unui stimulent fiscal persoanelor fizice care încheie o asigurare facultativă, având în vedere că potrivit legii încheierea unei asigurări facultative implică în mod obligatoriu şi încheierea unei asigurări obligatorii.

„În acelaşi sens, persoanele fizice care nu încheie o asigurare obligatorie vor fi sancţionate şi prin intermediul majorării impozitului pe locuinţă, suplimentar de aplicarea amenzii contravenţionale”, se mai menționează în expunerea de motive.

Potrivit proiectului, în cazul clădirilor rezidenţiale care nu sunt asigurate obligatoriu potrivit Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, impozitul calculat potrivit prezentului articol se va majora cu 10%. În cazul clădirilor rezidenţiale asigurate facultativ, impozitul calculat potrivit legii se va diminua cu 10%.

Inițiatorii amintesc că, potrivit reprezentanţilor PAID, doar 20% din populaţie are locuinţele asigurate obligatoriul în prezent, la nivelul lunii ianuarie 2023, sunt asigurate 1.850.373 lei locuinţe.

O nouă statuie „Moai” descoperită pe Insula Paștelui

Un nou „Moai”, una dintre statuile de piatră care împodobesc cărțile poștale ale destinației turistice din Chile, Insula Paștelui, a fost găsită îngropată într-un lac uscat.

Statuia de aproape 1,5 metri (5 picioare) înălțime a fost găsită de cercetătorii care efectuează studii geologice după un incendiu anul trecut în Parcul Național Rapa Nui, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, potrivit Reuters.

Cea mai recentă descoperire este mai mică decât mulți dintre cei aproape 1.000 de Moai de pe insulă. Aceasta este prima statuie găsită într-un lac uscat, așa că se presupune că ar putea rămâne mai multe pietre de descoperit.

Arheologii efectuează analize inițiale pentru a determina starea piesei.

VIDEO: Insula Paștelui din Chile se redeschide turiștilor

Insula Paștelui din Chile a primit joi, 4 august, primul grup de turiști, după ce și-a închis granițele timp de mai bine de doi ani din cauza pandemiei de coronavirus.

Vizitatorii trebuie să fie complet vaccinați și să prezinte un test PCR negativ efectuat cu cel mult 24 de ore înainte de îmbarcarea într-un zbor intern către insulă. Turiștii aflați la bordul zborurilor internaționale către insulă trebuie să facă un test de antigen odată ajunși.

Compania aeriană LATAM a declarat că a redeschis ruta din Santiago către Insula Paștelui cu zboruri joia și sâmbăta și speră să adauge și altele.

„LATAM va crește treptat frecvența zborurilor, pe măsură ce condițiile sanitare o vor permite”, a declarat Constanza Pizarro, director de comunicare al LATAM. „Ne coordonăm cu autoritățile”, a adăugat ea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Salvator grec: Nu voi uita niciodată trupurile victimelor

Un salvator grec, participant la operațiunile de găsire și salvare a victimelor dintragicul accident feroviar din Grecia, a spus emoționat că nu va putea uita niciodată imaginea cu trupurile victimelor.

Salvatorii au reluat căutarea victimelor celui mai mortal accident de tren din Grecia joi (2 martie), un salvator al Crucii Roșii afirmând că, în cursul operațiunilor, de această dată a fost cea mai dificilă, potrivit Reuters.


„ Unde în loc să salvăm vieți trebuie să recuperăm trupuri. Nu este ceva ce ne place, nu este ceva ce vrem să facem și este ceva care va rămâne în memoria noastră pentru totdeauna atât de mult oricât am încerca să scăpăm de asta”, a declarat Konstantinos Imanimidis, în vârstă de 40 de ani, Crucea Roșie.

Un salvator grec spune că imaginea cu trupurile victimelor îl va urmări multă vreme după ce a căutat prin șirul de vagoane zdrobite


Salvatorii au căutat printre rămășițele șirului de vagoane zdrobite care au deraiat și apoi au luat foc într-un dezastru care a ucis cel puțin 42 de persoane.


Imanimidis a mai descris cum au fost ultimele zile la fața locului, și cu toți cei implicați în incident, inclusiv rude.


„Voi spune sincer că a fost haos și toate serviciile de salvare au încercat să pună lucrurile în ordine, a fost incredibil de dificil, oamenii erau într-o stare foarte proastă, starea lor psihologică era și foarte proastă”.


Mulți dintre pasageri au fost nevoiți să spargă geamurile pentru a scăpa de flăcări. Pentru a identifica unele dintre victime, rudele au fost nevoite să dea probe de ADN la un spital din Larissa.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Se ieftinesc gazele pentru populație

Vin vești bune oentru români. După ce gazele s-au scumpit cu peste 70% anul trecut, acum va începe o ieftinire. În momentul de față, țara noastră are preț plafonat la cel mult 0,31 lei/kWh cu TVA.

Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, a declarat, în cadrul Future Energy Europe Summit, că există premise pentru scăderea prețului gazelor naturale la consumatorii casnici. Oficialul a precizat că prețurile la nivel european sunt mai mici decât anul trecut – chiar dacă continuă să fie mult peste cele dinaintea crizei energiei.

De asemenea, în 2022 erau contractate volume de gaze din producția internă la prețuri mult mai mari față de actuala perioadă. Iar anul acesta, producția internă ar putea acoperi complet consumul casnic, estimează Nagy-Bege.

La ora actuală, prețul european al gazelor de referință -TTF – este la nivelul din august 2021, sub 50 de euro/MWh. Anul trecut ajunsese însă depășească chiar și 330 de euro/MWh.

Acești factori, afirmă vicepreședintele ANRE, ar putea duce la oferte ale furnizorilor de gaze sub prețul final plafonat de maximum 0,31 lei/kWh cu TVA. Altfel spus, dacă furnizorii vor cumpăra gaz la prețuri avantajoase, ei ar putea scădea prețurile oferite consumatorilor casnici chiar sub plafonul aplicat până la 31 martie 2025, menținându-și și o marjă de profit.

Bilanțul catastrofei feroviare din Grecia a ajuns la 46 de morți. Primul vinovat pare a fi șeful de gară

În urma catastrofei feroviare din Grecia s-au confirmat, până în ziua de 2 martie 2023, un număr de 46 de persoane decedate.

Printre decedați se află și doi mecanici de locomotivă, care tractau cele două trenuri. Cel puțin alte 66 de persoane au fost rănite.

Unul dintre trenuri era de marfă și avea la bord doar o singură persoană, care era mecanicul. Celălalt tren, de pasageri, avea la bord 342 de călători și zece angajați ai companiei feroviare. Trenul de pasageri se deplasa de la Atena spre Salonic iar trenul de marfă circula în sens invers. În momentul coliziunii, ambele trenuri erau în deplasare, iar cel de persoane avea circa 160 de kilometri pe oră. Cele două trenuri s-au ciocnit frontal.

Anunțul oficial, transmis pe internet, la data de 1 martie 2023, de compania Hellenic Train, a fost următorul:

“At Evangelismos, a head-on collision occured between two trains: a freight train and the IC 62 train that had departed from Athens to Thessaloniki.
At the time of the collision there were about 350 passengers on board.
Firefighters and Hellenic Train’s staff were rushed to the scene and were involved in rescue operations and assistance to the passengers.
Continued updates are expected”

În acest moment, există o singură persoană acuzată, aceasta fiind șeful gării din orașul Larissa. Orașul se află în centrul Greciei, aproximativ la jumătatea distanței dintre Atena și Salonic. Șeful gării are 59 de ani și avea vechime în sectorul feroviar dar fusese recent numit în funcția de șef de gară la Larissa. Potrivit presei elene, el este acuzat că a dat dispoziție să se comute un macaz pentru a facilita o manevră feroviară dar apoi a uitat să dispună repoziționarea macazului pe poziția normală. Din acest motiv, trenul de persoane și cel de marfă au intrat pe aceeași linie.

YouTube video
Un tren IC 62, filmat în zona gării Larissa, cu câteva zile înainte de accident

Premierul Greciei, Kryakos Mitsotakis, a declarat, miercuri seară, că „totul arată că s-a datorat, din păcate, în principal, unei erori umane tragice”. În schimb, sindicatele din domeniul feroviar acuză starea proastă a infrastructurii căii ferate. De asemenea, ei acuză lipsa de personal. Sectorul feroviar din Grecia ar avea nevoie de circa 2000 de angajați, dar acum sunt doar 750.

Șeful sindicatului mecanicilor de tren, Kostas Genidounias, a susținut că “niciun sistem de securitate, telecomandă şi semnale de circulaţie nu funcţionează. Acest oribil accident ar fi fost evitat dacă sistemele de securitate funcţionau”. Într-adevăr, un lider sindical are datoria să-i protejeze pe membrii sindicatului. Doar că șeful gării din Larissa recunoaște deja că este vinovat, după cum a declarat, în fața jurnaliștilor, chiar avocatul său. Există în plus înregistrări ale unor comunicații între o persoană numită Vasili (acesta ar fi șeful gării) și alte persoane. Într-una dintre convorbiri, Vasili dă dispoziții pentru manevrarea unui macaz. În cealaltă convorbire, Vasili dă dispoziție pentru deplasarea unui tren. Ar fi chiar unul dintre trenurile care s-au ciocnit.

Societatea feroviară Hellenic Train (denumită anterior Trainose) a fost privatizată în anul 2018 iar acum este deținută de o companie de stat din Italia, denumită Ferrovie dello Stato Italiane Group (FSI).

Acum un an, compania anunțase că a introdus trenuri de mare viteză pe ruta Atena – Salonic, trenuri apte să atingă 250 de kilometri pe oră. Interesant este însă și faptul că, în aceeași perioadă, o investigație jurnalistică arăta că același model de tren avusese probleme în Elveția. Pe de altă parte, liniile de tren din Grecia sunt vechi, ceea ce permite o viteză maximă de circulație nu de 250 km/h, ci doar de 160 km/h. Aceasta ar fi fost chiar viteza cu care rula trenul de pasageri, în momentul coliziunii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Scandalul Blue Air, un nou episod. Air Clam cere insolvența din cauza unor restanțe mai vechi

Air Claim este primul creditor care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru compania Blue Air, în condiţiile în care mai are de recuperat de la operatorul aerian 85.000 de euro, după ce acesta a făcut plăţi considerabile, amiabil ori prin executare silită, pe parcursul anului 2022, se arată într-un raport al companiei, remis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania care facilitează obţinerea compensaţiilor pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate – Air Claim – precizează că rezultatele activităţii sale nu depind semnificativ de situaţia Blue Air, însă atrage atenţia că, în cazul în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potenţiale venituri ce rămân nerealizate (diferenţa dintre valoarea creanţelor şi costul de achiziţie).

„În contextul accelerării de business, precizăm că distribuţia cererilor de despăgubire după operatorii de servicii de transport aerian este echilibrată şi dimensiunea afacerii nu depinde semnificativ în niciun fel de activitatea companiei Blue Air. Cererea de insolvenţă depusă reprezintă un demers juridic firesc, care poate contribui chiar la notorietatea Air Claim, având în vedere că am fost primul creditor care a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă. Insolvenţa sau chiar falimentul Blue Air nu este de natură a afecta semnificativ veniturile Air Claim, costurile cu cesionarea respectivelor creanţe fiind puţin relevante, prin raportare la cifra de afaceri a societăţii. Cu toate acestea, se impune menţiunea că, dacă costurile sunt totuşi limitate în ceea ce priveşte situaţia Blue Air, în ipoteza în care sumele respective nu vor fi recuperate, vor exista potenţiale venituri ce rămân nerealizate (diferenţa dintre valoarea creanţelor şi costul de achiziţie)”, potrivit datelor oficiale.

Air Claim adaugă că a acţionat în instanţă, pentru despăgubiri cerute de pasageri, mai mulţi operatori, Blue Air nefiind singurul sau cel mai important. Astfel, Air Claim a cesionat creanţe privind TAROM, Wizz Air, Hisky şi Air Bucharest.

Blinken: Rusia își „reprimă sistematic” criticii săi

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a acuzat Rusia că își reprimă criticii interni și a cerut anchetatorilor mandatați de ONU să continue să documenteze presupusele abuzuri ale Rusiei în războiul din Ucraina, într-un discurs la Consiliul pentru Drepturile Omului joi (1 martie), potrivit Reuters.

Blinken a descris represiunea societății civile a Rusiei drept o „ reducere la tăcere sistematică” și, de asemenea, a îndemnat anchetatorii numiți de ONU să continue să documenteze abuzurile Rusiei în Ucraina pentru a oferi „o înregistrare imparțială a ceea ce se întâmplă și o bază pentru eforturile naționale și internaționale de a-i trage la răspundere pe făptuitori. “

Blinken a spus într-un video că Rusia își reprimă constant criticii săi pentru a contracara discursul așteptat al lui Ryabkov

Adresa sa video vine înaintea discursului așteptat al unui înalt oficial rus Serghei Ryabkov, care urmează să apară în fața aceluiași organism din Geneva pentru prima dată de când Moscova a invadat Ucraina în urmă cu mai bine de un an și de când Rusia a fost suspendată din acest organism în aprilie 2022. Zeci de ambasadori occidentali s-au unit pentru a protesta împotriva prezenței lui Rybakov la Organizația Națiunilor Unite la Geneva ținând steaguri ucrainene.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cum alegi trotineta potrivită nevoilor tale? 4 sfaturi

Trotineta este una dintre cele mai comode variante actuale pentru transportul urban. Pe lângă funcționalitatea ridicată, trotineta oferă și foarte multă distracție. Poți alege o trotinetă normală sau una electrică, dar te poți bucura de oricare dintre ele atât pe stradă, pe trotuare sau în parc.

Trotinetele sunt mai mici decât bicicletele, iar modelele pliabile sunt foarte ușor de transportat și depozitat. Poți merge cu trotineta pe distanțe scurte, iar dacă este nevoie, o poți plia și poți merge cu metroul sau alt mijloc de transport pe o distanță mai lungă. Oferta de trotinete este foarte variată, așa că misiunea de a alege exact modelul potrivit pentru tine poate fi destul de complicată.

Factori de care să ții cont atunci când alegi o trotinetă

1.    Trotinetă normală sau electrică

Acest criteriu este important atât din punct de vedere al modului în care vei utiliza trotineta, dar și al bugetului disponibil. O trotinetă electrică este puțin mai scumpă, dar și modul în care o vei utiliza compensează acest efort financiar. De cele mai multe ori, trotineta normală este utilizată pentru plimbări în parc, de plăcere, în timp ce trotineta electrică are și rolul de a înlocui mașina personală, ori de câte ori acest lucru este posibil. Asta înseamnă o economie majoră la bugetul de combustibil, astfel că poți suplimenta bugetul pentru achiziționarea trotinetei.  Poți găsi aici multe modele de trotinete electrice ieftine, pentru toate gusturile și toate buzunarele.

2.    Tipul de teren pe care vei folosi trotineta

La fel ca în cazul bicicletelor, există trotinete pentru asfalt (suprafețe netede) și trotinete pentru teren accidentat (offroad). În funcție de modul în care vei utiliza trotineta și de terenul pe care vei merge, este recomandat să alegi o trotinetă adecvată. Fiecare tip de model diferă din multe puncte de vedere, începând cu materialele din care sunt construite și până la anvelopele utilizate sau duritatea amortizoarelor.

3.    Greutatea și înălțimea personală

Cu siguranță, funcționarea unei trotinete este influențată de greutatea și înălțimea persoanei care o utilizează. Din acest motiv, înainte de achiziție, trebuie să verifici atent fișa tehnică a modelului ales, astfel încât să ai certitudinea că o poți utiliza fără probleme. În special dacă trotineta va fi utilizată de mai multe persoane, cu conformații diferite (de exemplu, un adult și un copil), este important să fie aleasă o trotinetă rezistentă, dar ușor de manevrat.

4.    Bugetul necesar

Oferta de trotinete include atât modele accesibile la preț, dar și modele exclusiviste. Bineînțeles, ideal este un model de nivel mediu, care să arate bine, dar să și funcționeze exemplar. În funcție de bugetul pe care îl ai disponibil, verifică specificațiile fiecărui model, astfel încât să poți elimina dotări suplimentare inutile. Începând cu materialele din care este fabricată și până la dimensiunea roților, numărul de viteze, forma mânerelor sau brandul de la care cumperi.

Utilizarea unei trotinete vine la pachet cu o mulțime de beneficii, printre care, în primul rând, se numără mișcarea fizică. Dacă vei alege o trotinetă normală, vei face mișcare în timp ce te vei deplasa rapid către destinația dorită. Acest lucru este posibil și cu o trotinetă electrică, dacă este utilizată într-un mod mecanic cât mai des.

De asemenea, mersul pe trotinetă ajută la scurtarea timpilor pentru deplasarea prin oraș. Indiferent cu ce alt mijloc de transport vei face comparația, trotineta va câștiga degajat, atât prin confortul oferit, dar și prin posibilitatea de a evita aglomerația și semafoarele blocate.

Pentru siguranța personală, asigură-te că vei purta întotdeauna o cască de protecție și că vei respecta regulile de circulație în vigoare. În acest fel, te vei bucura de trotineta ta pentru mult timp, fără niciun fel de incident neplăcut!

Cel puțin patru morți într-o lovitură cu o rachetă în orașul Zaporojie

Cel puțin patru morți au rezultat după o lovitură cu o rachetă rusească în orașul Zaporojie, din sudul Ucrainei.

O rachetă rusă a lovit joi (2 martie) o clădire rezidențială cu cinci etaje din orașul Zaporojie din sudul Ucrainei, ucigând cel puțin patru persoane și rănind cel puțin opt, a declarat poliția ucraineană, potrivit Reuters.

Unsprezece persoane au fost salvate din partea clădirii care s-a prăbușit, a anunțat serviciul de urgență de stat într-un comunicat.

Cel puțin patru morți a făcut o lovitură cu o rachetă rusă la Zaporojie, reușind să fie salvat un băiețel de 3 ani de sub moloz

Salvatorul voluntar în vârstă de 35 de ani, Ivan Zdorovets a declarat pentru Reuters că au reușit să salveze un băiețel de 3 ani.

„Timp de aproape trei ore salvatorii au lucrat pentru a-l recupera de sub o lespede de piatră. El este în viață și este bine, totul este bine”, a spus el.

Oficial: Un mort în atacul cu rachete rusești asupra Zaporojie

Un mort și șapte persoane sunt rănite după ce mai multe rachete rusești au lovit Zaporojie, ceva mai devreme sâmbătă (24 septembrie), potrivit guvernatorului regiunii.

Guvernatorul Zaporojie, Oleksandr Starukh, a spus că una dintre rachete a lovit un bloc de apartamente. Atacul a provocat incendiu și a distrus mai multe apartamente, potrivit Reuters.

„Ne-am mutat aici, fiica mea lucrează aici. Eu locuiesc la prietenii mei. Totul a fost liniștit și normal, și iată”, a spus locuitorul Mykola Bochehaiev.

Un mort și mai mulți răniți după ce rachete rusești au lovit orașul Zaporojie,deși Rusia neagă că vizează civili

Autoritățile ucrainene au declarat că blocurile de apartamente și școlile au fost vizate, civili fiind uciși.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Mr. Charge – un partener de încredere pentru afacerea ta HoReCa

Mr. Charge este un serviciu de închiriere al bateriilor externe, ce asigură beneficii variate atât pentru utilizatori, cât și pentru locațiile în care se află instalate stațiile de încărcare.

Această soluție reprezintă o alegere inspirată pentru administratorii unor afaceri în domeniul HoReCa, deoarece acest serviciu contribuie la stabilirea unui cadru în care problema dispozitivelor mobile descărcate poate fi rezolvată într-un mod simplu și rapid.

Astfel, percepția clienților față de ceea ce oferă business-ul respectiv poate un impact pozitiv asupra: timpului petrecut în perimetrul respectiv, numărului de vizitatori, valorii medii a notei de plată. Iată de ce poate fi Mr. Charge un partener de încredere pentru afacerea ta!

Beneficiile instalării stațiilor Mr.Charge în locații HoReCa

Clienții unor afaceri din domeniul HoReCa își doresc să petreacă timp de calitate în locațiile respective, însă fără a se deconecta de la mediul online. Este o particularitate a clienților ce formează noile generații de consumatori, iar acest lucru trebuie înțeles și respectat de antreprenori, pentru a găsi soluții adaptate acestei nevoi specifice.

În acest context, montarea unor stații de încărcare Mr. Charge în baruri, restaurante, hoteluri, cafenele și patiserii poate genera beneficii variate. Atunci când au la îndemână o sursă sigură și convenabilă pentru încărcarea dispozitivelor mobile, clienții:

Pot veni de mai multe ori în locația HoReCa respectivă

Afacerea în HoReCa pe care o administrezi poate deveni o variantă prioritară pentru clienți vechi sau noi ai acestei locații, odată ce au înțeles că se bucură de acces facil la o sursă pentru încărcarea dispozitivelor mobile. Mai mult decât atât, există posibilitatea de a veni și cu alte persoane, nefamiliarizate cu ceea ce oferi, datorită aceluiași serviciu lansat.

Pot petrece mai mult timp în perimetrul respectiv

Atunci când nevoia de încărcare a bateriei unui device mobil este satisfăcută în timp real, prin accesarea serviciului Mr. Charge, timpul petrecut într-un spațiu HoReCa se poate majora semnificativ. În consecință, amânarea momentului plecării poate genera noi decizii de consum, cu un impact pozitiv asupra valorii notei de plată.

Pot cunoaște numele brandului pe care îl promovezi

Toate locațiile cu baterii externe Mr.Charge apar în harta aplicației. Cu alte cuvinte, ai la îndemână un canal inedit de promovare al afacerii, prin care poți atrage în baza de clienți persoane noi. Este suficient ca acestea să pășească pentru prima dată în locația ta, pentru a le putea surprinde apoi cu produsele și serviciile de top pe care le oferi:

  • un sortiment foarte bun de cafea;
  • un meniu „Happy Hour” atractiv;
  • un ambient perfect pentru munca remonte;
  • o echipă amabilă și atentă la nevoile clienților etc.

Ce trebuie să știe clienții tăi despre Mr. Charge?

Mr. Charge este un serviciu pentru închirierea bateriilor externe, simplu de utilizat și extrem de util pentru activitățile realizate zilnic. Atunci când dispozitivele mobile se descarcă, închirierea unei baterii externe de la o stație Mr. Charge permite o încărcare din mers, foarte avantajoasă.

Cu ajutorul acesteia, clienții tăi pot încărca la capacitate maximă până la două dispozitive simultan: telefon mobil, tabletă, căști audio, e-book (dacă dispun de porturi pentru încărcare diferite: Micro-USB, Lightning, USB Type C).

Primele 30 de minute de încărcare cu bateriile externe Mr. Charge sunt gratuite, de la momentul închirierii. Minutele gratuite pot fi utilizate o singură dată în decursul a 24 de ore, de pe un singur cont de utilizator.

Cum se poate închiria o baterie externă din locația ta HoReCa?

  1. Se descarcă aplicația Mr. Charge din App Store sau Google Play;
  2. Este selectată metoda convenabilă pentru achitarea serviciului;
  3. Se identifică pe harta app-ului cea mai apropiată stație de încărcare Mr. Charge;
  4. Se încarcă apoi până la două dispozitive electronice;
  5. Se returnează bateria externă la aceeași sau la altă stație Mr. Charge.

Intră pe site-ul Mr. Charge și află mai multe despre acest serviciu pentru afacerea ta! Beneficiezi de avantaje observabile chiar din prima lună de la exploatarea stațiilor de încărcare, ce pot genera autoritate business-ului, într-un segment atât de dinamic precum HoReCa.

Drepturi egale pentru elevi, dar dacă și le permit

Avem un șef de stat și o interfață a sa la Ministerul Educației care vor să ne arate interes maxim față de soarta școlii românești.

Există interes pentru Educație din partea decidenților, dar acolo unde au ei de câștigat.

Constituția României prevede șanse egale la educație.

Și noile proiecte ale legilor învățământului preuniversitar și învățământului superior prevăd șanse egale pentru elevi și studenți, dar pentru cei cu dare de mână.

Asociațiile elevilor și cele ale părinților i-au solicitat ministrului Ligia Deca să elimine examenele de admitere în colegii din proiectul Legii învățământului preuniversitar.

Nu se poate, pentru că s-ar da peste cap mari planuri de viitor ale șefului de la Palatul Cotroceni.

Concursuri de admitere în colegii înseamnă meditații și este foarte bine cunoscut potențialul financiar al acestei activități prestate la nivel industrial.

Cu alte cuvinte, dacă ai bani și relații, poți să ai șanse egale la educație cu alții ca tine.

Dacă elevul provine dintr-o familie săracă, ghinion!

Și precedentul purtător de cuvinte al președintelui, de la Ministerul Educației, Sorin Cîmpeanu, menționa nevoia de școli pentru elite.

Elitele sunt evident alese de acești politruci care au pus stăpânire pe sistemul de educație.

“Preocupare pentru Educație” vor să ne arate Klaus Iohannis și Ligia Deca (adică, tot Klaus Iohannis , dar dat pe repede înainte).

Preocupare este doar pentru interesele lor din Educație.

În rest, elevii, părinții, profesorii, psihologii nu știu ce este bine pentru copii.

Preocuparea Ligiei Deca pentru sistemul de învățământ s-a putut vedea și la prezentarea unui raport recent privind alfabetizarea digitală a elevilor.

Deca a fost atât de preocupată, încât nu a putut fi prezentă.

A trimis însă pe unul dintre mulții secretari de stat din minister (număr record sub guvernarea PSD – PNL – UDMR).

Măcar acum începem să realizăm ce scop au toți acești demnitari înghesuiți în minister.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

România vrea o comisie mixtă cu Ucraina, care să verifice situația din Delta Dunării. Prima ședință va fi de “consultări tehnice”

Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a anunțat că, în data de 3 martie 2023, va avea loc o ședință de “consultări tehnice” între România și Ucraina, în care se va discuta situația din Delta Dunării, mai ales de pe brațul Bîstroe.

Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, a anunțat ședința programată la 3 martie, între România și Ucraina, cu prilejul unui eveniment care s-a desfășurat la Senatul României, la data de 2 martie. Anunțul ambasadorului a venit după ce, la 1 martie, Guvernul României a aprobat decizia de a se înființa o comisie mixtă cu Ucraina, care să verifice situația mediului în regiunea frontierei comune, inclusiv situația din Delta Dunării. În urma ședinței, Executivul a transmis un comunicat în care a anunțat ce acte normative s-au aprobat. Unul dintre actele aprobate a fost următorul: “HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind punerea în aplicare a Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, semnat la Bucureşti, la 18 noiembrie 2022″.

Guvernul României precizează că acest Acord “va asigura atât îndeplinirea obligațiilor care revin României și Ucrainei în cadrul Convenției de la Espoo (Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier), precum și îmbunătățirea cooperării cu Ucraina în domeniul protecției mediului. De asemenea, Acordul va facilita realizarea proiectelor majore necesare pentru asigurarea în perioada următoare a resurselor energetice în această parte a Europei. Intrarea în vigoare a Acordului va reprezenta un model de cooperare ce va putea fi propus și celorlalte state vecine, fie prin încheierea unor acorduri bilaterale similare, fie prin revizuirea Acordului de la Bucureşti din 2008”.

Interesant este faptul că, în comunicatul transmis în seara de 1 martie, după ședința în care a aprobat documentul, Guvernul Ciucă nu vorbește explicit despre Delta Dunării, deși această regiune este subiectul unei controverse de mediu care a fost generată de lucrările pe care le execută Ucraina. Iată ce afirma, în seara zilei de 1 martie 2023, Guvernul României:

“Textul final al acestui acord a fost convenit în luna septembrie a anului trecut și reprezintă rezultatul unor eforturi susținute a experților din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și din Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit acordului aprobat, va fi instituită o Comisie comună privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier, formată din câte  patru membri pentru fiecare parte. Din partea română în această Comisie vor fi numiți specialiști în domeniul evaluării impactului asupra mediului, precum și al aspectelor transfrontaliere”.

Informațiile la care, acum, Guvernul României nu face referire, sunt cele privitoare la brațul Bîstroe. Acesta se află integral pe teritoriul Ucrainei dar face parte din Delta Dunării, care este zonă de frontieră. Mai precis, granița este pe brațul Chilia, iar Bîstroe este un canal de legătură între brațul Chilia și Marea Neagră. “Nota de fundamentare” a Hotărârii de Guvern preciza însă următoarele: “În proiectul părții române se propunea stabilirea, pe lângă domeniul de aplicare prevăzut de Convenție și a unui domeniu geografic, care să includă în mod obligatoriu Delta Dunării. Acordul semnat face referire expresă atât la Delta Dunării, cât și la regiunea Carpatică”.

Un senator de Tulcea, Valentin Cioromelea (AUR), a subliniat că România trebuie să continue să acorde sprijin umanitar Ucrainei, “o țară care este supusă unui război de agresiune din partea Federației Ruse”. Însă Ucraina trebuie să renunțe la “un plan care vine să distrugă mediul înconjurător, să distrugă Delta Dunării și care prejudiciază grav interesele României”.

Trebuie să ne urmărim și noi interesul național. Iar în acest moment stoparea oricărui plan de construcție a canalului Bâstroe reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, o prioritate

Valentin Cioromelea,

Senator de Tulcea

Acum o săptămână, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, anunța că acest minister are pregătite trei nave fluviale care pot inspecta lucrările pe care le execută Ucraina pe brațul Bîstroe. Dar pentru a face o asemenea verificare, în zona ucraineană a Deltei Dunării, România are nevoie de acceptul Ucrainei, preciza vicepremierul Grindeanu.

„Noi suntem pregătiți! Trei nave ale AFDJ Galați – dotate cu echipamente pentru măsurarea adâncimii canalelor navigabile – așteaptă acceptul pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe”

Sorin Grindeanu,

Ministrul Transporturilor

Potrivit datelor disponibile pe internet, Donaris 1, 2 și 3 sunt nave hidrografice. Toate aceste trei nave au fost construite în Germania.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laptopul, mai bun ca tableta, pentru elevi

Elevii care petrec mai mult timp în fața ecranelor dispozitivelor cu acces la noile tehnologii au un nivel mai ridicat de alfabetizare digitală, iar laptopul este mai bun pentru copii decât telefonul sau tableta, relevă un studiu recent.

Cu cât un părinte este mai alfabetizat digital, cu atât și copilul are șanse mai mari să dețină competențe digitale ridicate, relevă un studiu recent realizat de BRIO, platforma ed-tech de măsurare a performanței școlare.

Studiul, transmis cotidianului național “România liberă” arată însă că procentul în care competențele digitale ale părintelui le influențează pe cele ale copilului este de doar 10,3%, mult mai mic decât în cazul transmiterii competențelor lingvistice.

Această concluzie este îmbucurătoare pentru cazurile familiilor în care părinții au un nivel foarte scăzut de alfabetizare digitală.

Același studiu relevă că elevii care petrec mai  mult timp în fața ecranelor telefoanelor, tabletelor sau laptopurilor au un nivel mai ridicat de alfabetizare digitală.

De asemenea, cu cât ecranul este mai mare, cu atât crește și nivelul de alfabetizare digitală.

Laptopul sau dektopul sunt mult mai bune pentru dobândirea competențelor digitale, în comparație cu tabletele și telefoanele.

“Conform raportului, atitudinea pozitivă față de tehnologie, nivelul de alfabetizare digitală a părinților, timpul petrecut pe dispozitiv, gradul de utilizare, nivelul de complexitate a dispozitivului și auto-eficacitatea digitală se numără printre factorii cel mai puternic asociați cu nivelul de alfabetizare digitală a elevilor”, se precizează într-un comunicat de presă al BRIO, remis cotidianului național “România liberă”

Rezultatele cercetării arată că în proporție de 21,4%, nivelul alfabetizării digitale a elevilor provine din atitudinea pozitivă a acestora față de tehnologie.

Altfel spus, dacă elevii percep tehnologia și lumea digitală ca fiind importante și utile în viețile lor și consideră că le simplifică viața, îi ajută să învețe mai bine, să își păstreze și să își îmbunătățească relațiile sociale, este foarte probabil ca ei să dezvolte un nivel ridicat de competență digitală.

Fetele, mai dedicate tehnologiei

Rezultatele raportului mai arată că există o diferență nesemnificativă între nivelul mediu de alfabetizare digitală în favoarea fetelor, acestea obținând un scor mediu de 51,6 din 100, în timp ce băieții au scorul mediu 48,8. Pe de altă parte, atunci când s-a verificat dacă există o diferență  legată de nivelul de alfabetizare digitală în funcție de mediul de proveniență, rezultatele obținute arată că există o diferență consistentă, elevii din mediul rural obținând scorul mediu de 38,9, în timp ce elevii din mediul urban au obținut un scor mediu de 62,9. Acest nivel, însă, este corelat mai degrabă cu faptul că în mediul urban copiii care nu au o atitudine pozitivă față de tehnologie, nu o utilizează în mod curent, nu au părinți alfabetizați digital și preferă telefonul sau tableta în comparație cu computerul, nu vor avea neapărat un nivel mai ridicat de competențe digitale.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Armata SUA oferă protecție cibernetică Republicii Moldova

Un important comandant din armata SUA, generalul maior William J. Hartman, va ajunge în Republica Moldova.

Anunțul privind această vizită a fost transmis de Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova.

“În această săptămână, Ambasada SUA îl va saluta în Republica Moldova pe Generalul-Maior William J. Hartman, Comandantul Forței Naționale a SUA pentru Misiuni Cibernetice. Generalul Hartman ocupă funcția actuală din august 2019. În timpul aflării sale în Republica Moldova, acesta se va întâlni cu oficiali pentru a discuta cooperarea dintre Statele Unite și Republica Moldova în contracararea amenințărilor cibernetice noi și emergente”, precizează mesajul postat pe internet de Ambasada SUA.

Vizita generalului Hartman se înscrie în seria acțiunilor realizate de SUA pentru a sprijini Republica Moldova în fața unor posibile atacuri ale Rusiei. Un anunț public privind sprijinul pentru Republica Moldova lansase chiar președintele Biden, la 21 februarie 2023. Ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, a avut deja o întâlnire cu noul premier al Republicii Moldova, Dorin Recean.

Forța de Misiuni Cibernetice din Armata SUA execută misiuni defensive dar și ofensive

Generalul Hartman, provenit din US Army, ar fi cel mai important ofițer american care ajunge în Republica Moldova. El este ofițer de infanterie și este specializat în informații militare.

În ultimele luni, pe măsură ce Republica Moldova a acordat sprijin Ucrainei, amenințările Rusiei împotriva Republicii Moldova s-au accentuat. Despre aceste amenințări a vorbit inclusiv președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Prinde Liverpool Top 4? Pericol mare de sezon ratat pentru oamenii lui Jurgen Klopp

0

Câștigarea titlului în Premier League este întotdeauna un obiectiv pentru marile cluburi ale Angliei. Chelsea, Manchester City, Manchester United, Arsenal sau Liverpool speră an de an să pună mâna pe marele trofeu, însă există și un al doilea “trofeu“ pe care îl pot cuceri nu mai puțin de trei echipe, în afara campioanei. Este vorba despre un loc între primele patru clasate.

O astfel de poziționare în clasament permite echipelor să ia parte la ediția următoare a UEFA Champions League, ceea ce aduce cu sine o mulțime de oportunități financiare, precum și șansa unor momente glorioase. Sezonul 2022-2023 a adus pentru Liverpool o mulțime de dificultăți pe plan sportiv, iar Jurgen Klopp are o misiune foarte grea în redresarea sezonului. Iată ce șanse are la o clasare în top 4!

Liverpool, în afara locurilor de UCL?

Startul de sezon a fost unul de-a dreptul lamentabil, din perspectiva fanilor lui Liverpool. “Scouserii“ au fost victime ale accidentărilor multiple, la fel ca rivalii de la Chelsea, și n-au reușit să își revină la nivel de rezultate. Pentru o bună bucată a sezonului, Liverpool s-a  clasat pe poziții de la jumătatea clasamentului, sub echipe ca Brighton, Brentford sau Fulham.

De asemenea, Liverpool nu a reprezentat în niciun moment o amenințare pentru cele trei formații care par a-și fi betonat pozițiile pe podium. Este vorba despre Arsenal (cota 1,015 să termine în top 4), Manchester City (cota 1,015 să termine în top 4) și Manchester United (cota 1,10 să termine în top 4). Astfel, unicul obiectiv al “cormoranilor“ a ajuns să fie clasarea pe locul 4, însă etapele tot mai puține rămase de disputat și numărul mare de cluburi aflate pe o poziție superioară nu creează deloc un tablou plăcut pentru Klopp.

Cotele la pariuri de fotbal, dedicate Premier League, sunt unele care arată, totuși, destul de încurajator pentru fanii “cormoranilor“. Liverpool are cota 2,20 pentru o clasare în top 4. Aflată în luptă directă cu Newcastle și Tottenham, formația de pe Anfield Road este văzută de bookmakeri drept favorită în fața acestora, pentru ocuparea celei de-a patra poziții în clasamentul din Anglia.

Tottenham Hotspur, formația antrenată de Antonio Conte, are cota 2,60, în vreme ce Newcastle este cotată cu 2,37. Chiar dacă Liverpool este favorită în fața celor două formații, echipa lui Jurgen Klopp traversează momente destul de dificile și ar putea claca din nou, după ce în Champions League a fost umilită pe teren propriu de Real Madrid. Spaniolii s-au impus cu 5-2 în manșa tur a optimilor de finală din Liga Campionilor.

Însă fotbalul prestat de Liverpool și rezultatele obținute în ultimii ani i-au învățat pe fani să creadă mereu în “imposibil“. Dacă susții Liverpool sau crezi în șansele echipei lui Jurgen Klopp să își adjudece locul 4, profită de cota excelentă pe care o oferă bookmakerii și mergi pe mâna “cormoranilor“.

Toate cotele pe care ți le-am prezntat pe parcursul acestui articol se pot modifica pe parcursul competiției. La fel ca în fiecare an, Premier League propune lupte pasionale, inclusiv în subsolul clasamentului. Alege să pariezi în mod responsabil, prioritizând distracția și relaxarea, iar experiența fiecărei partide va fi una deosebită!

Sursa foto: Unsplash.com

Formula 1 2023, una dintre ultimele oportunități pentru Lewis Hamilton. Ce șanse are la un nou titlu?

Numărul pasionaților de Formula 1 a fost întotdeauna unul mare, însă popularitatea acestui sport a crescut simțitor în ultimii ani. Inclusiv în România, există un număr tot mai mare de fani ai ,,Marelui Circ”, așa cum este supranumită competiția auto. Au existat multe rivalități de-a lungul vremii, în Formula 1, iar nume precum cele ale lui Ayrton Senna, Michael Schumacher sau Fernando Alonso vor rămâne în istoria sportului.

Și în prezent există o rivalitate puternică, capabilă să nască pasiuni pe circuite și în rândul fanilor. Este vorba despre duelul dintre Lewis Hamilton și Max Verstappen. Englezul vrea să devină cel mai titrat pilot din istorie, însă belgianul nu vrea să se dea bătut. Sezonul 2022 a fost cucerit în mod dramatic și controversat de către Verstappen, însă Hamilton vrea să își ia revanșa în 2023. Iată ce șanse are, conform cotelor la pariuri și ce record poate stabili englezul!

În sfârșit, al optulea titlu pentru Hamilton?

Ajuns la 38 de ani, englezul Lewis Hamilton are șapte titluri de campion în palmares, fiind la egalitate cu Michael Schumacher. Cei doi împart titulatura de cel mai titrat pilot din istorie, însă Hamilton vrea să cucerească încă un titlu, pentru a ajunge să fie unicul pilot din fruntea ierarhiei all-time. Cota la pariuri pentru Formula 1 pentru un succes al lui Hamilton în 2023 este 4,33!

Principalul favorit rămâne campionul en-titre, Max Verstappen, care are cota 1,72. Mai este cotat cu șanse bune Charles Leclerc, care are cota 6,00, în vreme ce George Russell a primit cota 9,00, iar Carlo Sainz Jr. are cota 26,00, la fel ca Sergio Perez. Deși a anunțat că i-ar plăcea să se retragă din postura de campion, Lewis Hamilton are toate șansele să continue să piloteze monopostul Mercedes și în 2024, fiind aproape de o prelungire de contract.

Din punct de vedere al șanselor la un titlu istoric, situația nu este una care să îl avantajeze pe englez nici la constructori. Echipa sa, Mercedes, este doar a doua favorită pentru sezonul 2023, cu o cotă de 2,40. Rivalii de la Red Bull sunt considerați ca fiind cei mai bine poziționați pentru un nou succes, iar bookmakerii au oferit acestora cota 2,00. Podiumul constructorilor favoriți înaintea sezonului 2023 este completat, în mod previzibil, de către Ferrari, care are cota 6,00.

Șansele ca un alt constructor să câștige sezonul sunt de-a dreptul infime, lucru susținut și de către bookmakerii care oferă cota 126 pentru un succes marca McLaren, 151 pentru o victorie marca Alpine și 251 pentru un succes al lui Aston Martin. Așadar, șansele unei surprize sunt unele foarte reduse. Cu toate acestea, chiar și cota 2,00 pe care o au cei de la Red Bull este una interesantă pentru pariori. Cotele pot fi modificate, pe parcursul desfășurării competiției.

Alege-ți favoriții pentru sezonul 2023 din Formula 1 și mizează pe succesul lor. Nu uita că pariorii cu adevărat inspirați sunt cei care prioritizează distracția și relaxarea. Profită de cotele oferite de bookmakeri și bucură-te la maximum de fiecare cursă pe care Marele Circ o propune în noul sezon. Fie că ești fan Verstappen, Hamilton sau Leclerc, cu ajutorul pariurilor pe Formula 1, spectacolul va fi mereu la cele mai înalte cote!

Sursa foto: Unsplash.com

Cum să trăiești bine într-o casă prost izolată

Se spune deseori că o casă trebuie să beneficieze de izolații bune pentru a permite un trai bun și confortabil. Adevărul este că poți trăi OK și în casa prost izolată, dar cu două condiții: să îți asumi să faci risipă de energie și să ai mai puține așteptări.

Izolațiile termice au rolul de a păstra în casă pentru mai mult timp căldura sau răcoarea, în funcție de anotimpul în care te afli. Dacă locuiești la casă și izolația acesteia lasă de dorit, o poți lăsa așa doar dacă devii dispus(ă) să lași centrala pornită încontinuu pe timpul iernii sau, pe timpul verii, aparatul de AC. Dacă îți construiești o casă în care să locuiești, poți economisi bani cu izolația termică dacă îți asumi că vei plăti mai mult lună de lună la facturile de energie.

Din cauza faptului că pereții, tavanul și podeaua vor fi izolați necorespunzător, vei tot simți curenți reci de aer pe timpul iernii iar vara vei avea senzația că te sufoci în casă. Dacă aceste aspecte îți displac, scade așteptările și acceptă situația cât mai repede, fiindcă în caz contrar vei fi nevoit(ă) să aplici izolații bune.

Igrasia, mucegaiul, praful în exces și acarienii vor face parte din viața ta în fiecare an, dar măcar te-ai scutit de grija cu izolațiile casei. De care material izolator, ce meseriași, cât deranj și la ce costuri? Să reprezinte preocupările altora, căci tu poți trăi bine și în casa ta slab izolată, nu-i așa? Nici extraordinar de bine, dar bine… Viața este grea oricum.

STOP! Izolațiile bune sunt de preferat, chiar esențiale!

Ai îmbrăcat vreodată o haină călduroasă și confortabilă, flaușată/ din fleece, care ți-a acoperit bine spatele? Dacă da, știi că datorită ei te simți confortabil când celor de lângă tine le este frig; datorită ei simți o căldură plăcută fără să depui eforturi pentru a te încălzi.

Casa ta îți seamănă din acest punct de vedere. Odată ce o „îmbraci” cu izolații termice de calitate, ce acoperă toate suprafețele și nu lasă punți termice, automat devin mai confortabile la interior și păstrează o temperatură ideală pentru mai mult timp, cu mai puțin efort din partea centralei sau a aparatului de aer condiționat.

Pare că te așteaptă o lucrare de izolare complicată, de durată și costisitoare, dar din fericire sunt firme de izolații care pot rezolva totul în doar câteva ore, cu foarte puține materiale auxiliare în afară de materialul izolator și la un preț avantajos pentru tine! Este vorba de firmele de izolații ce utilizează spumă poliuretanică.

Izolațiile din spumă poliuretanică au calități foarte bune

  • Un tip de spumă este de 5 ori mai dens decât orice alt material izolator de pe piață;
  • Izolațiile termice din spumă se obțin prin simpla ei pulverizare în straturi succesive;
  • Spuma ajunge în orice loc în care vata, polistirenul ori alt material nu poate ajunge;
  • Nu sunt necesare cadre de susținere și nu fac mizerie după aceea, nici nu poluează;
  • Rezistă mai multe decenii față de izolațiile bazate pe alte materiale, practic pe viață;
  • Costurile sunt mai mari, dar facturile la energie scad simțitor și per total ieși pe plus.

Evoluția în izolații este reprezentată cu succes de Isoterm, care din 2017 izolează bine casele și creează mediul pentru o viață bună cu adevărat.

Articol redactat de WhiteAd Media

“Limba moldovenească” va fi înlocuită cu “Limba română” în Republica Moldova

Majoritatea parlamentară de la Chișinău a inițiat un proiect de lege prin care expresia “Limba moldovenească” va fi înlocuită cu “Limba română” în Republica Moldova.

Proiectul a fost înaintat de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care dețin 63 din cele 101 locuri în Parlament. PAS este partidul din care provin șefa statului, Maia Sandu, și liderul Parlamentului, Igor Grosu.

Declarația de Independență a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, preciza că limba acestui nou stat independent este limba română. Ulterior însă, Constituția Republicii Moldova, care este și acum în vigoare, a introdus noțiunea “limba moldovenească”. Această noțiune, “limba moldovenească”, este menționată la Articolul 13 al Constituției Republicii Moldova.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Copiii români pot urma un program gratuit intitulat “Junior Ranger”

0

Copiii români cu vârsta de peste 12 ani pot urma un program gratuit intitulat “Junior Ranger”.

Programul este organizat de Fundația Conservation Carpathia și dorește să implice copiii “într-o serie de activități despre natură, în natură, alături de rangerii fundației, deschizându-le astfel orizontul către o nouă profesie de viitor”, anunță un comunicat de presă transmis de Conservation Carpathia.

Programul „Junior Rangers” este gratuit și se adresează, pentru început, copiilor din Rucăr, Podul Dâmboviței, Dragoslavele, Lerești și Nucșoara. În perspectivă, programul se va extinde și în alte regiuni. Pentru a se înscrie, copiii pot trimite, până la 1 aprilie 2023, o scrisoare sau un scurt video către organizator, în care să se prezinte, să explice de ce este importantă pentru ei natura și de ce și-ar dori să participe la acest program.

Un număr de 40 de copii vor fi selectați pentru a participa la o tabără de cinci zile în care vor învăța noțiunile de bază despre ecosisteme, arii protejate și principalele responsabilități ale unui ranger. În etapa a doua vor merge 10 dintre cei mai implicați și curioși copii. Aceștia vor beneficia de un program de formare continuă prin activități în teren împreună cu rangerii fundației, pe o durată de cinci luni. De asemenea, cei 10 copii vor primi o excursie într-un parc național din țară.

Un “junior ranger” învață ce înseamnă profesia de ranger

Profesia de ranger a fost introdusă în ultimul deceniu în Clasificatorul Ocupațiilor din România. În schimb, această profesie are deja tradiție în parcurile naționale din străinătate.

Rangerul are activități de monitorizare și de protejare a biodiversității și a valorilor naturale din aria în care-și desfășoară activitatea. Un ranger verifică respectarea legislației și a regulamentului ariei naturale, are activități de ghidaj și de informare a turiștilor, activități de educație. Rangerul face și monitorizare a faunei și inventariere a florei, fiind un suport pentru echipele de cercetare. Rangerul colaborează cu localnicii precum și cu autoritățile care pot interveni în caz de urgențe.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Părinți și copii în epoca postumană

Pentru naivii zilei de azi și de mâine e tot mai fascinant să privească cum pică ideile din cer. Ce altceva să mai pice în ziua de azi? Cu toate că ni se spune de mici că nu cade nimic din cer. Astăzi vedem și noi, că nici fulgii de nea nu mai acoperă pământul prea des. Și atunci, cum tot nu mai cade mare lucru din cer suntem invitați să privim picajul ideilor direct în capul nostru.

Propagandiștii naivității publice nu mai prididesc să ne convingă să lăsăm să ne pice în cap ideea, ca apoi  să fim bucuroși că avem ceva pe umeri și că știm direcția de mers, ferm convinși că unde nu-i cap umplut cu idei noi, vai de picioare.

Cum ajungem să credem că ideile pică din cer? Foarte simplu. Prin acești influenceri care diseminează în societate sintagme și lozinci pe post de indicatoare sociale ale umanității. Aceste idei reprezintă o păcăleală demnă de zmeiele copilăriei, care erau confecționate și ridicate de la sol, ca apoi, dacă erau și abil mânuite, să planeze mult și bine deasupra tuturor. De la prea mult privit în sus uitai de tine și începeai să crezi că zmeul a coborât de la un alt etaj atmosferic doar pentru a fi văzut mai bine de cei de jos. Așa se întâmplă și cu aceste idei – zmeu lansate de jos, care apoi planează deasupra capetelor noastre ce întâi le privesc cu o holbare umilă, iar apoi devin preaplecate în fața lor de parcă ar fi niște farfurii zburătoare.

Venind în actualitate, ca să ținem pasul cu progresul,  am putea vorbi nu doar de baloane spion, ci și de baloane idei care se sparg în capul nostru. Apoi intră în scenă iluminații planetari care sunt purtătorii de cuvânt a ideilor ce strălucesc pe firmament. Sintagmele propagandistice sunt puse în circulație de celebrele repere fabricate. Numaidecât, un scriitor din Levant îndrăgind vânătoarea de premii a sunat din corn începutul epocii postumane. Probabil după un examen optic în oglindă a decretat: ”Trăim într-o epocă postumană”. Așa-zișii mari intelectuali umaniști servesc elita anti-umană care și-a propus suprarobotul și nu supraomul. Apoi tot ei deplâng lacunele educaționale și culturale din minunata lume nouă.

Darwinismul social este susținut de elitele progresiste prin diminuarea procesului educațional. Copiii nu mai fac diferența între bine și rău.  Sunt stimulați să pășească cu dezinvoltura unor eliberați de normă și noimă pe tărâmul viciilor. Din păcate ei nu știu că un viciu naşte alt viciu, iar sclavia dată de alcool, droguri, tutun, poate naşte dependenţe față de anumite persoane, stări, conjuncturi negative. O slăbiciune o cheamă pe cealaltă într-un cerc vicios. Voinţa e grav afectată în aşa fel, încât slăbiciunea în faţa unei situaţii, lipsa de decizii, îşi pot avea resortul în fumat de exemplu, iar viciatul să nu fie conştient de asta. Astfel că rămâne la nivelul ruletei rusești ce se va alege de capul fiecăruia: prostituție, droguri, toate în numele societății deschise spre libertăți primare.

Accentul pus pe lejeritatea educațională a copiilor și adolescenților are în spate strategia manipulatoare de a impune noul în societate. Părinții sau bunicii din generațiile mai vechi sunt împiedicați să-și pună o amprentă puternică asupra noilor generații. În felul acesta se creează contextul nestânjenit în care cei tineri preiau și asimilează fără discernământ toate noile forme tehnologice și culturale. Așa cum un copil mic învață mai ușor o limbă străină, tot așa și noii apăruți în lume învață fără dezvăț, probabil, noile coduri subculturale.

Petre Țuțea spunea că ești împlinit uman prin copii doar dacă ei sunt niște urmași spirituali, nu simpli organizatori de parastase și pomeni după moartea ta. Din păcate, mulți părinți de astăzi și de mâine vor fi privați de această împlinire, căzuți ca victime parenting-ului cu blândețe care a făcut deja ceva ravagii în rândul a vreo două generații din Occident și continuă și pe meleagurile noastre. Reduși la statutul de sponsori fără autoritate morală și intelectuală și iluzionați de gândul că dacă s-au făcut preș în fața copiilor, aceștia nu-i vor uita la bătrânețe, părinții vor căuta mai târziu, prea târziu, să le explice psihologii, noii inchizitori sociali, cum îi numea Cioran, ce și cum au greșit.

Însă acești părinți biologici și mai puțin spirituali, nu vor scăpa de ce le e frică cel mai mult, judecata ingrată a copilului, iar pe deasupra vor avea și pe conștiință aruncarea în lume a unor indivizi dezumanizați care au crescut fără valorile moralei creștine și în afara idealurilor clasice ale umanității. 

Generațiile crescute cu asprime s-au răzvrătit la tinerețe, dar apoi și-au înțeles menirea de urmași. Pentru psihologia de astăzi nu mai există disciplină și devotament doar sensibilitate psihică la tot pasul, în numele căreia trebuie sacrificat totul. În schimb pe adulți îi consiliază să-și învingă limitele și fricile chiar cu prețul vieții. Așa ajung unii să moară înotând în ape înghețate sau să alerge cu perseverență printre maidanezi până la sorocul final.

Trăim într-o lume smintită, anti-umană, a influențelor extreme și contradictorii, în care înțelepciunea și echilibrul valorilor tradiționale par a fi rămas unicul scut.

P.S.:

 ”O mie de ani de războaie au întărit Occidentul; o sută de ani de “psihologie” l-au adus la marginea prăpastiei.” – Emil Cioran

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!