20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăOp & EdOpiniiZornăitul banilor, din spatele Gaudeamus

Zornăitul banilor, din spatele Gaudeamus

Miza nu este una chiar mică, în jurul acestor spații de cazare organizându-se, an după an, adevărate afaceri ilegale, în care au fost și sunt în continuare implicați de la studenți, organizații ale acestora, administratori, până la conducerea multor unități de învățământ superior de stat.

Sumele care se învârt în aceste, teoretic, mici afaceri, ajung să fie chiar impresionante.

Dacă unii au ajuns să-și ridice case din meditații, din vânzarea unor locuri în cămin banii intră mult mai rapid.

În plus, nu trebuie uitat că aceste instituții superioare de stat au și cămine de protocol, locuri ce ar trebui să fie rezervate profesorilor străini, angajaților universităților etc., unde, în mod tradițional s-au desfășurat reale afaceri, unele mult în afara legii, cu femei prestatoare de servicii nelegalizate în România și trafic de multe alte lucruri.

Sunt numeroase cazuri de care ne amintim, unele care ne-au rămas în memorie, din nefericire, din cauza unui deznodământ tragic.

Anul acesta însă, pandemia mondială de coronavirus a schimbă regulile jocului.

Legal, universitățile nu vor mai putea să suplimenteze paturi în camere și să așeze studenții (teoretic, doar studenții) “unii peste alții”.

Nu ne așteptăm însă ca băieții deștepți din universități să cedeze așa ușor.

Sumele învârtite ar putea să ajungă chiar mai sus, având în vedere că locurile vor fi reduse semnificativ.

Iată însă că și în această perioadă deosebită, în unele universități se mai practică metoda clasică de a lua bani de chirie studenților, când nu se țin cursuri și când nu stă nimeni în cameră (practică obișnuită în lunile de vară) pentru a garanta deținerea unui loc în cămin din toamnă, la startul noului an academic.

Cu alte cuvinte, deja s-a dat start la aranjamente, deoarece băieții cu state vechi în universități știu că înțeleptul își face vara sanie și iarna căruță.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...
Ultima oră
Pe aceeași temă