Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Virus coronat opus

Eugen Șerbănescu Actualizat: 19.03.2020 - 10:18
Eugen Șerbănescu

Invazia nebuloasă și insuficient evaluată a Covidului a furnizat multora, aflați în impas, căi cu fațadă respectabilă de continuare a luptei politice, dar și alibiuri ale propriilor perversități politicianiste.

Share

Covidul umple vidul.  Vidul moral auto-inutil-justificativ care ne înconjoară și ne sufocă.  Groapa de potențial în care ne aflam înainte de pandemie capătă dintr-o dată un sens. Sensul supraviețuirii și, mai ales, al mitologiei aferente. Virusarea transfrontalieră omoară oameni,  desocializează comunități, închide granițe, compromite proiecte și planuri, suspendă visuri sine die. Prăbușește burse, falimentează companii, dar interzice și plimbările mână-n mână prin parcuri. Macron trage  o nouă frontieră umană, frontiera Schengen.  Parcă era vorba doar de mărfuri, nu și de oameni. Sau e totuna?  Pare că e tot ce poate fi mai rău.  Dar, vorba ecleziastului, să nu i se dea omului tot răul pe care poate să-l ducă!  

Hulit și repudiat pe toate canalele, are hidosul coronavirus și o față „umană”?  Avea nevoie omenirea de o asemenea lovitură venită din senin spre a se opri o clipă și a se privi în oglindă?  Poate că da.  Văzând cum țările cu ștaif consumă în bulimie împreună, dar preferă să se salveze separat, ne dăm seama deodată că globalizarea a cam scăpat de sub control și că există limite ale propriei capacități umane de fariseică sociabilitate ce n-ar trebui depășite. 

Paradoxal, coronavirusul ne readuce în băierile identităților noastre primordiale: nu mai suntem atât europeni, cât - din nou - francezi, italieni, englezi, olandezi, români etc. Covidul ne arată vidul de coerență în care - de la o limită de coordonare încolo - Uniunea Europeană n-are cum să nu intre, volens-noles. 

Urmând exemplul perfidului Albion, care a hotărât - dincolo de Canalul Mânecii - să lase virusul să-și facă de cap pentru ca apoi să-l bage în șomaj tehnic,  Olanda - dincoace de Canalul Mânecii – alege și ea tot o soluție de imunitate colectivă.  Se va vedea cine o va băga pe mânecă până la sfârșit, dar cert este că, spre deosebire de britanici care, popor de navigatori, și-au luat lumea în cap, olandezii au rămas pe continent și, imunizați prin supra-infestare, vor transfera boala pe spinarea motoriștilor franco-germani imunizați prin protejare.  Rezultatul va fi că virusul va exulta, iar Uniunea Europeană va leșina la fiecare sezon.  

Pănă una-alta, cămașa fiind mai aproape de corp, să ne reîntoarcem în spațiul natal. Invazia nebuloasă și insuficient evaluată a Covidului a furnizat multora, aflați în impas, căi cu fațadă respectabilă de continuare a luptei politice, dar și alibiuri ale propriilor perversități politicianiste.  Dacă a fost blat între PNL și PSD pe tema alegerilor anticipate (mai precis, între Iohannis și Ciolacu, intermediat, desigur, de prieteni comuni), el era cât pe ce să eșueze la vedere, întrucât unii parlamentari PSD s-a dovedit că n-aveau niciun chef să piardă – de dragul obligațiilor oculte ale președintelui interimar - mălaiul parlamentarismului autohton, atâta cât mai e de ciugulit până la alegerile la termen.  Confruntat cu pericolul ca guvernul Cîțu să treacă – când el fusese nominalizat tocmai ca să nu treacă -, dl Iohannis  a dat, în ultima clipă, ordinul depunerii mandatului.  

Dl Cîțu a luat în propria cârcă precaritatea gestului (de bătaie de joc, și la adresa Parlamentului, și a Curții Constituționale, și chiar a opiniei publice), dar - pentru  a-l exonera pe deplin pe președinte - a intrat în scenă însuși locvacele Rareș Bogdan. „E absolut inadmisibil să te joci și să faci jocuri politice în astfel de momente. Este inadmisibil! Dovedește lipsă totală, totală de înțelegere a fenomenului politic și de patriotism.  Dacă ei vor să își bată joc de cariera lor, să își bată joc de ei, dar nu de o țară, nu de un partid! Partidul Național Liberal nu merită să i se întâmple așa ceva. Ce face Florin Cîțu în momentul ăsta este o bătaie de joc la adresa PNL”, a declarat Rareș Bogdan, ritos nevoie mare, în cadrul unei ediții speciale a știrilor Digi FM.  

Frumoasă diversiune mediatică:  pe de o parte, ni se inculcă sentimentul că dl Rareș Bogdan ar fi o “voce independentă”,  care se ia de piept cu oricine, chiar, implicit, și cu Cotrocenii;  pe de alta, se abate atenția publicului de la dl Iohannis însuși, căci domnia sa și nimeni altcineva îl nominalizase pe Cîțu - pe față, de ochii Curții Constituționale, iar pe ascuns, în logica anticipatelor, în scopul clar de a nu trece prin Parlament.  Către cine se abate atenția?  Către dl Cîțu însuși, care pasămite ar fi luat-o razna, fiind “inadmisibil să facă jocuri politice în asemenea momente”.  Cea mai bună dovadă că așa au stat lucrurile este faptul că împricinatul nu a pățit nimic, nu a fost sancționat în niciun fel pentru “bătaia de joc” la adresa țării și a partidului, el regăsindu-se din nou, bine mersi, ministru de Finanțe în guvernul actual, Orban 3. Mascarada era astfel acoperită.

În acel moment de cumpănă, în care nimeni nu prea mai avea pe unde să scoată cămașa, a explodat Covidul (sensibil, după cum apare, la tribulațiile scenei politice românești), care i-a salvat pe toți. Deși trântit anterior prin moțiune, dl Orban a fost redesemnat cât ai zice pește, Avocatul poporului și CCR n-au mai avut timp să zică nimic, iar dl Ciolacu a întors-o imediat, invocând interesul național și necesitatea unui guvern stabil, votându-l copleșitor exact pe cel pe care jurase că nu-l va mai vota niciodată. Bătutul palmei a fost atât de clar și de deplin, încât partida Iohannis - PNL nu a avut absolut nicio emoție la investire (ceea ce ne întărește încă o dată suspiciunea existenței blatului anterior, eșuat în prima fază, dar iată, în sfârșit, “onorat”.)  Numai așa se explică radiografia votului:  grupul PNL - 42 voturi din 113 membri (prezenţă: 37%); grupul PSD - 172 voturi din 202 membri (prezenţă: 85%). Numai coronavirusul știe - și poate încă două trei-persoane cu însărcinîri speciale - cum se face că cel mai mare partid de Opoziție a votat investirea guvernului în proporție dublă față de însuși partidul guvernamental. Probabil că liberalii n-au fost “resetați”. S-au comportat ca și cum guvernul trebuia să cadă (cum fusese consemnul inițial), iar nu să treacă (cum s-a schimbat calimera după intrarea în scenă a Covidului).

Starea de urgență s-a instituit și apele s-au liniștit. Ce va urma?  Cine câștigă și cine pierde? 

Câștigă – până la un punct - partida Iohannis-PNL. Cu cât se prelungește criza, cu atât e în folosul PNL. Toate nereușitele guvernării  se vor pune pe seama virusologiei și astfel liberalii se vor menține pe o anumită linie de plutire ca rating electoral. Ne aducem aminte cum guvernarea Băsescu-Boc a tăiat salariile cu 25 la sută și n-a pățit nimic. Petrov e și acum belfer europarlamentar.  Ne mai aducem aminte cum PSD a mărit pensiile și drept urmare a pierdut alegerile. 

Bâlbâielile ante-Cîțu vor fi așadar date uitării, pentru că - în fața unei catastrofe majore - micile catastrofe sunt șterse automat din mentalul public. Covidul a picat la țanc și pentru furnizarea alibiului neplății celor 40 la sută la pensii de la 1 septembrie.  Cine mai poate avea asemenea pretenții absurde?  Să zicem mersi că scăpăm cu viață! 

În general, se va strânge cureaua pe toate planurile și nimeni nu va zice nici pâs: Covidul e de vină! Prinde orbul, scoate-i ochii!  Dacă însă – din cauza contractării economiei - rata șomajului va crește considerabil, atunci lucrurile se complică și guvernanții vor fi ținuți responsabili electoral pentru proasta gestionare economică a crizei.  În plus, față de depunerile și retragerile repetate de mandate, PNL n-ar trebui să uite pățania PSD-ului, care și-a dat jos trei prim-miniștri și pe urmă se întreba de unde i s-a tras căderea în abis.

De partea cealaltă, și PSD câștigă. Nu mai e nevoie să achieseze la comedia alegerilor anticipate – când oricum ar fi pierdut substanțial.  Deci câștigă timp.  Pentru ei, e valabilă reciproca: cu cât criza e mai scurtă, cu atât PNL – obligat să iasă la joc, adică să guverneze în timp normal, fără “umbrela” Covidului – se va eroda drastic. Pe de altă parte, PSD continuă să aibă mari probleme organizatorice de rezolvat. Am spus-o și o repetăm: Ciolacu nu este marea schimbare de care are nevoie formațiunea. Cu Manda și Tudose alături, formează o echipă pierzătoare sută la sută în fața electoratului. Când acest partid își va alege un lider altul decât organizatorul congresului va avea o șansă.

Paradoxal, dar și USR are de câștigat de pe urma coronavirusului.  Foarte mulți suporteri liberali, dezamăgiți de fonfleurile orbaniste, se vor reîntoarce cu fața la USR. Decizia de a nu intra la guvernare, iată, aduce acum dividende.  Dacă alegerile locale se țin la termen și Nicușor Dan câștigă, atunci Barna e pe făraș și, cu parizianul în frunte, partidul s-ar putea să aibă victorii multe.  

Până la urmă, virusul îi trezește pe toți din pumni.  Mai rămâne să se trezească și poporul.

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...