Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Uniunea faustică a Europei

R. Daniel Kelemen Actualizat: 01.08.2020 - 10:59
R. Daniel Kelemen

În ziua de marți a săptămânii trecute, liderii UE s-au pus de acord cu privire la un proiect de redresare economică în urma pandemiei, care reprezintă un pas înainte istoric pentru integrarea europeană.

Share

În ziua de marți a săptămânii trecute, liderii UE s-au pus de acord cu privire la un proiect de redresare economică în urma pandemiei, care reprezintă un pas înainte istoric pentru integrarea europeană. Până vineri, acoliții prim-ministrului autocratic al Ungariei, Viktor Orban, au închis cel mai mare site de știri rămas încă independent în Ungaria. Momentul ales nu a fost o coincidență. Eurofilii au dreptate să laude acest acord major, însă ar trebui să-i recunoască și dedesubturile întunecate. În timp ce acordul includea un limbaj vag despre planurile de a condiționa fondurile UE de respectarea statului de drept, principalul său mesaj către autocrați și autocrați aspiranți a fost că UE va continua să le ofere miliarde sub formă de subvenții. Acordul a condus la o Uniune Europeană mult mai integrată, însă este una care găzduiește în continuare regimurile autoritare hibride.

 

Înaintea summitului, au existat discuții despre crearea unei legături explicite între fondul de redresare „Noua Generație UE” din noul buget UE și un sistem de „condiționalitate a statului de drept”, care ar autoriza UE să suspende finanțarea statelor cu „deficiențe generalizate” în ceea ce privește statul de drept. Însă textul final al acordului pur și simplu amână această situație, menționând că „un regim de condiționalitate pentru protejarea bugetului și a Noii Generații UE va fi introdus” la un anumit moment în viitor. Ca să fim sinceri, acordul a creat cel puțin posibilitatea de acțiune: Consiliul a petrecut ultimii doi ani blocând o propunere legislativă a Comisiei pentru un mecanism de condiționalitate a statului de drept, iar acordul a indicat că liderii își vor da acceptul cel puțin pentru o versiune mai diluată a acesteia. Însă rămâne de văzut dacă UE va introduce de fapt un asemenea sistem.

 

Nimeni nu ar trebui să fie surprins că negocierile pentru buget nu au condus la introducerea unui nou mecanism de condiționare a primirii de fonduri UE de respectul pentru valorile sale. A existat o presiune politică imensă pentru a se ajunge rapid la un acord, însă acesta trebuia să aibă unanimitate în Consiliul European. Guvernul autocratic din Ungaria și guvernul din ce în ce mai autoritar din Polonia ar fi dat un vot de veto oricărui plan pe care l-ar fi considerat că poate duce la suspendarea fondurilor de la UE.

 

În sens mai larg, ar fi nedrept să vedem pachetul de redresare economică în urma pandemiei ca pe un nou pact faustic cu autocrații preferați ai UE deoarece adevărul este că UE le-a înmânat acestora spiritul său democratic cu mult timp în urmă. Adevăratele eșecuri ale liderilor UE în apărarea statului de drept nu s-au produs la summitul de săptămâna trecută, ci în ultimii ani, atunci când au refuzat în mod repetat să apere presupusele valori democratice ale UE.

 

Într-un fel, întreaga dezbatere de săptămâna trecută oferă un exemplu pentru ceea ce Profesorul Laurent Pech a numit „ciclul de creare al instrumentului” de stat de drept al UE, în care UE își apără eșecul de a răspunde la regresul democratic al statelor membre, cu argumentul fals că îi lipsesc instrumentele adecvate și cu propunerile de introducere a unor instrumente noi.

 

Adevărul este că UE are numeroase instrumente la dispoziția sa, însă din anumite considerente politice, pur și simplu refuză să le utilizeze la adevărata lor valoare. După cum Israel Butler, Kim Scheppele și cu mine am susținut anterior, Comisia Europeană are deja autoritatea, conform reglementărilor UE pentru fonduri structurale, de a suspenda fondurile anumitor state membre pe baza unor argumente de stat de drept. De asemenea, Comisia ar putea să folosească mai mult instrumentele sale standard de aplicare a legii (cum ar fi procedurile de infringement) pentru a apăra valorile democratice.

 

Pasivitatea Comisiei nu ar trebui să ne surprindă, având în vedere că președintele său, Ursula von der Leyen, a depins de voturile de la partidele aflate la putere în Polonia și în Ungaria pentru a ajunge președinte și că, în calitate de politician german CDU, ea este membră în același partid european (Partidul Popular European – PPE) ca Orban. Atunci când și-a început mandatul, aceasta a promis să aplaneze confruntările politice cu regimurile din Polonia și Ungaria, iar de atunci a urmărit o politică de conciliere.

 

Eșecurile liderilor naționali din Consiliul European de a apăra democrația sunt și mai grave. Mulți apologeți susțin că Consiliul este paralizat de faptul că sancțiunile prevăzute în Articolul 7 necesită un vot unanim al celorlalte state membre și că Polonia și Ungaria au promis să dea un vot de veto sancțiunilor primite de una dintre ele. Există un sâmbure de adevăr în această poveste, chiar dacă poate exista o modalitate de a le împiedica pe cele două state să se apere una pe cealaltă de sancțiuni. Însă adevăratele probleme din Consiliu sunt mult mai adânci. În primul rând, există un sentiment puternic de considerație între liderii Consiliului atunci când vine vorba despre presupuse afaceri politice interne. În al doilea rând, celelalte state, care au și ele propriile probleme cu kleptocrația sau regresul democratic, înțeleg că orice instrument folosit împotriva Ungariei sau Poloniei poate fi folosit într-o zi și împotriva lor, așa că se opun oricărei acțiuni. În sfârșit, unele state susțin Ungaria sau Polonia din motive de partizanat. După cum a fost menționat mai sus, partidul Fidesz al lui Orban rămâne un membru al PPE, iar CDU al cancelarului german Angela Merkel a fost un jucător crucial în apărarea acestuia.

 

Eroziunea statului de drept și a democrației în Ungaria și în Polonia nu este vina Uniunii Europene, iar în cele din urmă maghiarii și polonezii vor fi cei de care va depinde restaurarea democrațiilor liberale funcționale. Însă finanțarea UE este crucială pentru susținerea acestor regimuri, iar noul pachet de redresare promite să mențină acest flux financiar.

 

Lupta nu s-a încheiat, iar apărătorii statului de drept din Parlamentul European promit că vor întări condiționalitatea statului de drept din acord. Dar chiar dacă este introdus acest nou instrument, el s-ar putea să rămână neutilizat, împreună cu toate celelalte instrumente neutilizate ale UE. În cele din urmă, liderii UE vor folosi setul amplu de instrumente al UE pentru a apăra democrația și statul de drept, doar dacă mai mulți dintre ei vor decide că este în interesul lor să facă acest lucru sau dacă vor decide că este obligația lor morală. Până atunci, „echilibrul autoritar” al UE va rezista.

 

R. Daniel Kelemen este Profesor de Științe Politice și Drept și deținător al Catedrei Jean Monnet pe Politicile Uniunii Europene la Universitatea Rutgers

 

Comentarii

loading...