Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Unde era Naţionala României dacă sistemul VAR exista în ultimii 15 ani?

Florin Budescu Actualizat: 01.07.2019 - 22:24
Florin Budescu

Joi, 27 iunie, România a fost învinsă de Germania, cu 4-2, în semifinalele Euro U21.

Share

De la Weltmeisterschaft-ul din 1974, cu ultimele zvâcniri ulterioare de fotbal-spectacol de la Rudi Voeller şi Klaus Allofs, Germania a devenit o echipă tăbloasă, lipsită de imaginaţie, cu jucători antrenaţi pentru haltere, înalţi de peste 1,85 m.

Sunt departe de tot vremurile lui Sepp Mayer, Franz Beckenbauer, Uli Hoenes, Günter Netzer, Wolfgang Overath, Jürgen Grabowski, Gerd Müller, Bernd Hölzenbein sau Paul Breitner, care făceau fotbal-spectacol. Ceea ce e mai trist este ce am aflat recent că face marele Beckenbauer.

Puiu Iordănescu povestea recent că, la amicalul din 11 septembrie 2007, de pe Stadionul Giuleşti, la 4-1 pentru România, Beckenbauer a coborât din tribună şi a trecut prin spatele lui, spunându-i: „Langsam! Langsam!”. Adică: „Lăsaţi-o mai moale!”.

Revenind la meciul de joi, de la U21, la 2-1 pentru România, în minutul 50, Ianis Hagi ar fi făcut un fault în careu, la Dahoud. Genul de fază litigioasă la care arbitrul a decis în toate meciurile din grupe consultarea sistemului video numit VAR.

Nu vom şti niciodată cu exactitate dacă atunci au fost mai multe obstrucţii sau/şi faulturi făcute de Ianis, sau una/unul singur, în afara careului, în interiorul lui, dacă a fost o singură infracţiune sportivă, începută în afara careului şi terminată în interiorul acestuia, sau ce s-a petrecut atunci.

Iar ni s-a pus mâna în piept şi ni s-a spus: „Până aici e drumul tău!”. Arbitrul a decis, ca înainte de apariţia sistemului VAR, să dea penalty, fără să încerce, de bună-credinţă, să afle exact ce s-a petrecut pe teren. Nemţii au înscris şi aşa s-a scris soarta unui meci. Restul sunt speculaţii contrafactuale. Putem presupune doar că, dacă n-ar fi primit gol, România U21 s-ar fi calificat. Sau nu.

Evident, factorul căldură a jucat un rol important, dar nu ştim dacă, pe fondul unei alte stări psihologice, jucătorii noştri, obosiţi, cu o zi mai puţin timp de refacere la dispoziţie decât germanii, ar fi rezistat la fotbalul călos al decatloniştilor germani sau nu.

Cert e că în grupă România a primit cu VAR, de mai multe ori, decizii corecte, în avantajul ei, în câteva faze litigioase. În meciul România–Croaţia (4-1), în minutul 10, Benković a făcut henţ în careu, a fost consultat sistemul VAR şi s-a dat penalty. A fost 1-0 pentru România, printr-un gol înscris de George Puşcaş.

În minutul 90+3, la 3-1 pentru România U21, Adrian Tabarcea Petre a deviat decisiv o minge centrată pe colțul scurt, s-a dictat inițial ofsaid, dar VAR a stabilit că nu a fost: 4-1.

În meciul România–Anglia (4-2), în minutul 31, România a reuşit să înscrie, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid la Puşcaş. Ofsaidul a fost suficient de evident pentru a nu fi nevoie de intervenţia VAR. Era evident că a fost o decizie fair.

În minutul 70, Gray a încercat să trimită mingea în careu, aceasta a fost oprită de Manea, cu mâna, însă arbitrul a considerat că jocul poate continua. VAR a confirmat decizia sa. În ultimul meci din grupă însă, România–Franţa (0-0), în minutul 17, Alex Cicâldău a cerut lovitură de la 11 metri. Centralul nu a consultat VAR-ul şi scorul a rămas alb.

A fost primul moment de inversare a logicii imparţialităţii, pentru România. Trebuia să se califice Franţa? Greu de spus, cert e că lucrurile nu sunt în regulă. E în regulă dacă se aplică principiul „Fiat justitia et pereat mundus”, mai ales că din fotbal, un sport, un joc, nu moare nimeni. Tot aşa s-a întâmplat, cum am explicat la început, şi în meciul din semifinale, cu Germania.

Arbitrul de centru a decis, cu de la sine putere, că nu e nevoie de VAR şi ştie el cum a fost treaba. Astfel de faze litigioase au apărut, de altfel, cu toptanul în istoria meciurilor Naţionalei noastre şi a echipelor noastre de club.

Exemplele abundă de zeci de ani. Voi da aici numai unul: în vara anului 2003, la meciul decisiv din preliminariile Campionatului European din anul 2004, Norvegia–România, la scorul de 1-0 pentru România, în minutul 95, slovacul Lubos Michel a dictat un penalty fabulatoriu, la un presupus henţ al lui Cristi Chivu, despre care ulterior norvegianul John Carew, adversarul direct al lui Cristi în acea fază, a declarat public că românul nu l-a făcut. Deci: unde era Naţionala României în ultimii 15 ani dacă se introducea sistemul VAR?

Am crezut că introducerea VAR va rezolva aceste faze litigioase care efectiv sunt interpretate subiectiv şi duc la suspiciuni de corupţie şi meciuri cu rezultat aranjat. Nu este doar cazul României. Ei bine, mai e mult până atunci, pentru că sistemul trebuie perfecţionat, astfel ca arbitrul să nu mai aibă posibilitatea să manipuleze rezultatul.

De exemplu, să nu mai poată să nu supună atenţiei VAR o fază. În prezent, el poate decide, la o fază litigioasă, să nu consulte acest sistem, adică să procedeze ca înainte de apariţia sa. Să luăm cel mai bun exemplu comparativ, după părerea mea.

În rugby şi cricket, de mulţi ani, sistemul Video Assistant Referee pune lucrurile la punct cu acurateţe. Arbitrii de rugby au dispoziţii clare despre cum să lucreze cu jucătorii, pe teren. Fiecare fază litigioasă, oriunde are loc, lângă buturi, la linia de trei-sferturi sau la mijlocul terenului, e analizată cu VAR, fără discriminare. Meciul se opreşte şi se analizează faza.

Nu arbitrul decide ce fază litigioasă e analizată cu VAR. După fiecare infracţiune sportivă (nu numai după cele supervizate de asistentul video), arbitrul cheamă căpitanii celor două echipe şi le explică în amănunt de ce s-a decis ce s-a decis, care a fost infracţiunea şi cum se justifică penalizarea. „Ai făcut un înainte, pasând mingea sub un unghi de aproximativ 15 grade dincolo de locul unde erai tu pe teren”. Simplu, amănunţit, cu acurateţe. Fără putinţă de tăgadă. Incontestabil. Lipsa dubiului.

Jucătorii de rugby nu au voie să vorbească decât între ei, nu şi cu arbitrul, în afară de cei doi căpitani de echipă, care îi cer permisiunea acestuia dacă vor să discute ceva cu el. Permisiunea poate fi acordată sau nu. Arbitrul are microfon cu cască. Tot ce spune el pe teren se aude în transmisiunea sportivă, ca să nu te trezeşti că te uiţi la un Don Quijote ce dă din mâini ca o moară de vânt şi nu pricepi ce Dumnezeu doreşte.

Ar fi cazul ca aceste reguli să fie implementate rapid şi în fotbal. Până atunci, ne rezervăm dreptul să credem că Hagi Senior a fost eliminat pe nedrept, la ultimul său meci pentru Naţională, când a fost faultat şi nu a simulat nimic. Că un anumit gol, înscris de Dorinel Munteanu, după ce mingea a lovit bara, a sărit în poartă, dincolo de linia de fund, şi a revenit în teren, a fost valabil.

Că mingea aceea incredibilă, din timpul meciului România–Ungaria, de la Bucureşti, din 22 septembrie 1981, cu Dudu Georgescu plutind un cap peste toţi fundaşii maghiari, a fost în poartă şi arbitrul Linemayr ne-a nedreptăţit. Că sutele de faulturi de scoatere din joc a fotbalistului român, tehnic, nesancţionate de arbitru în zeci de ani, au fost metode de a ciupi o echipă mai valoroasă, în timp ce adversarul la ananghie primea în ultimul sfert de oră, cu regularitate de ceasornic, lovituri libere directe decisive comandate.

Şi multe, multe altele...

Comentarii

loading...