Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Trianonul. Context. Consecinţe (l)

Marius Ghilezan 03.06.2020 - 07:54
Marius Ghilezan

Ungaria plânge. România sărbătoreşte. Mâine, 4 iunie 2020, aniversăm recunoaşterea Marii Uniri de către puterile învingătoare în primul război mondial.

Share

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între statele biruitoare și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat cu statul de învins.

Dar cum s-a ajuns la un asemenea triumf diplomatic? Voi încerca să lămuresc, pe parcursul a două episoade, pentru că istoria trebuie să ne ţină loc de permanenţă, mai ales acum, când prezentul ne pune în inferioritate.

Prin Tratatul de la Trianon, statele succesoare sau vecine fostului Imperiu Austro-Ungar au dobândit, cu semnătura tuturor delegaţilor, 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populaţie, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari, contrar celor susţinute azi de guvernul de la Budapesta.

 

 

Nu există muzeu în Ungaria care să nu aibă ghizi, buni vorbitori de limbi străine, în stare să prezinte convingători povestea Ţării Mamă. Ei aşa vorbesc despre fostul teritoriu.

Puţină lume ştie că statul maghiarilor de “forţă conducătoare”  a fost de scurtă durată. Doar 51 de ani au avut “coparticipaţiune” la dregătoria Imperiului. Budapesta împărţea puterea cu Viena. În rest, a avut regim de vasalitate.

Trianonul consfinţea moartea unui imperiu dispărut demult

Tratatul de la Trianon a consfinţit sfârşitul regatului Sfântului Ştefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács şi divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman şi  Sfântul Imperiu Roman, devenit ulterior Austria.

Întâmplările istorice trebuie judecate în contest. Ungaria devenise după înfrângerea Puterilor Centrale din primul război mondial primul stat comunist din lume, chiar înainte de formarea U.R.S.S.

La începutul lui martie 1919, imediat după ce V.I. Lenin a convocat revoluţionarii socialişti din întreaga lume, s-a format Internaţionala Comunistă. Punând un comunist de paie (fost cărămidar) la preşedinţia republicii, Béla Kun, ministrul de externe, a fondat Republica Sovietică Ungaria (Magyarországi Tanácsköztársaság) sau Republica Ungară a Sfaturilor. Avea ambiţia să conducă primul stat bolşevic din lume.

Ungurii şi-au proclamat primul stat comunist din lume

Puterea lui n-a durat prea mult. După cum se ştie trecuse deja un an de la divizarea unilaterală a Imperiului Bicefal. Popoarele din fostul imperiu luptau pentru autodeterminare. Guvernul lui Kun nu avea cum să convingă pe nimeni. Ungurii făcuseră deja greşeala de-a nu-l rechema în ţară pe regele Carol al lV-lea.

 

La 4 august 1919, armata regală română ocupa Budapesta. Defilarea opincarilor, cum se mai menţionează în documentele maghiare, a lăsat impresii adânci. Practic, Regatul Român a eliberat Ungaria de comunismul lui Béla Kun. Acesta a fugit şi a fost arestat în Austria.

 Vocile lumii:

“În grupul domnului Take Ionescu se află părintele Lucaciu şi poetul Goga. Cel dintâi a fost aici şi organizează acum în Roma regimentele formate din ardeleni. Poetul Goga trăieşte în „Hotel des Deux Mondes”, pe Avenue de l’Opéra, într-o grandomanie politică de neînţeles. Suntem în Paris de peste o lună, dar până acum nu ne-a onorat cu vizita. L-am întâlnit la câteva mese, dar a refuzat orice conlucrare cu noi.  Într-o scrisoare către Vaida din 20 februarie şi-a dat demisia din delegaţia noastră, în care zice că îşi va da demisia şi din Consiliul Dirigent. De la prietenii lui ştiu că pe el îl muncesc gânduri mari. El se crede marele regenerator al neamului românesc, care, conform cuvintelor sale, „este în Ardeal condus de oameni făr de talent!” –scrisoarea trimisă acasă de Caius Brediceanu, membru al Delegaţiei române de la Paris.

Take Ionescu a vrut să facă negoţ cu premierul sârb Nikola Pašić

După retragera armatei române, la 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fost comandant al marinei imperiului Austro-Ungar, preia puterea la Budapesta. La 1 martie 1920, Adunarea Naţională a Ungariei restabileşte Regatul Ungariei, dar hotărăşte să nu-l recheme din exil pe Carol al IV-lea al Ungariei, ci îl alege pe Horthy ca regent. Horthy instituie „teroarea albă” împotriva comuniştilor şi-şi instituie puterea dictatorială.

În vara anului 1919, ca urmare a rezultatului Conferinţei de Pace de la Paris, Banatul s-a divizat în două. O parte s-a alipit Serbiei, odată cu croaţii şi muntenegrenii, iar cealaltă, cu Timişoara, Reşiţa, Oraviţa, Regatului Român.

Ungaria era praf din punct de vedere al diplomaţiei europene. Nu avea niciun aliat. Era o enclavă de tiranie. De despotism crud şi cavernos.

Cum a sedus Leoaica Tigrul?

Conferinţa de Pace de la Paris a aşezat la masa dialogului şi al negocierilor teritoriale pe toţi şefii de state şi de executiv din primul război mondial, mai puţin Rusia, aflată în plin război civil.

Preşedintele Conferinţei a fost proclamat delegatul Franţei, ţară gazdă : Georges Clemenceau, tigrul.

Şeful delegaţiei române a fost primul ministru Ion I. C. Brătianu.

Discuţiile trenau.

Un mare patriot, liberalul nu a suportat ca România să nu beneficieze de tot pachetul dorit. Take Ionescu şi specialiştii se plimbau cu hărţile. Şi tot negociau. Marele lup liberal, probabil, că s-a prins de negoţul hoţomănesc dintre premierul sârb Nikola Pašić Pasic şi Take Ionescu (un ciubuc consistent pentru român). Concluziile nu erau trase. Pierdeam teren şi asta nu-i convenea. Delegaţia României. întâmpina multe greutăţi. La fel ca şi alte ţări mici, fusese trecută în categoria statelor cu interese limitate şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. A fugit acasă. A cerut o audienţă privată la Regele Ferdinand. I-a prezentat contextul şi posibil trădarea, neconsemnată de documentele vremii. Probabil că într-o altă audienţă, de data asta privată, a lămurit-o pe Regina Maria să ia calea Parisului deîndată. Nu mâine. Atunci.

Regina s-a urcat în Orient Expres. A trecut prin Ungaria, Austria, Elveţia.

În Ţara Cantoanelor a avut revelaţia de a invita în trenul regal o serie de jurnalişti de la marile publicaţii franceze. Când a sosit la Paris, coborârea ei de pe scările vagonului a fost un triumf.

Dar cum a fost?

 

Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand, a decis să plece la Paris pentru a susţine cauza României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occidentală.

S-a cazat la Ritz!

Legenda spune că i-ar fi trimis lui Georges Clemenceau, primul-ministru al Franței de atunci, poreclit tigrul, un bilet pe care ar fi scris: “de când o regină invită la cină un prim ministru?", semnat Leoaica.” Şi, toate s-ar fi ispăşit, în acea noapte. A doua zi, pe 7 martie 1919, a fost primită oficial de către preşedintele Franţei. Ce a mai reuşit leoaica pentru poporul său de adopţie, în episodul următor.

Nu rataţi povestea!  

 

Comentarii

loading...