Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Termofalimentul Bucureştiului

Florin Budescu Actualizat: 12.11.2019 - 13:43
Florin Budescu

Am publicat ieri un articol despre situaţia-limită în care este termoficarea bucureşteană. Voi relua întâi sintetic conţinutul acestuia.

Share

La începutul zilei de luni, aveam în Bucureşti două societăţi în situaţii diferite. Una, Elcen (care produce agentul termic, în mari electrocentrale de tip vechi, cu randament scăzut), se afla în insolvenţă.

Alta, Radet, care preia aburul de cogenerare şi, folosind apă de transport, încălzeşte casele bucureştenilor conectaţi la sistemul de termoficare centralizată, se afla în faliment.

Acest faliment era însă stabilit în primă instanţă. Curtea de Apel București a decis luni, printr-o sentință definitivă, că Radet intră în faliment. Cu o oră înainte de decizia instanței, primarul general Gabriela Firea a dat asigurări că bucureștenii vor avea apă caldă și căldură.

„Indiferent de sentința de astăzi, bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. (...) O eventuală lichidare a Radet nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica”, a spus Firea.

Legată indisolubil de Radet, Elcen e condamnată la faliment şi se va îndrepta în continuare spre acesta, destul de lent însă. Falimentul definitiv al Radet va obliga noua administraţie a Bucureştiului, din a doua parte a anului viitor, să edifice un sistem de termoficare delocalizat, fără actualele pierderi, cred eu.

Ceea ce trebuie să înţelegem din această poveste sulfuroasă, indiferent cum se va termina ea în câţiva ani (din punctul de vedere al sentinţei definitive, anunţate ieri), este că trendul lucrurilor strigă la noi de prea multă vreme, comunicându-ne un fapt simplu: „Aşa nu se mai poate!”.

Situaţia era foarte proastă şi trendul era evident încă din anul 2016. Gabriela Firea spune că a preluat situaţia de la precedenta administraţie. Aşa este, dar nici nu a făcut ce trebuia ca să salvgardeze lucrurile din timp. Îl întrebam în anul 2016, pe regretatul expert în Energetică Tudor Popescu, cum stau lucrurile. Răspunsul acestuia era edificator:

„Totul e pe prăbuşire. Elcen se prăbuşeşte din punct de vedere material. Au fost nişte întâlniri, cum a fost cea de luni (n.r.: 12 septembrie 2016), împreună cu nişte reprezentanţi de la Guvern, ca să-l mai păcălească pe Cioloş, să le mai dea nişte bani, ca să-şi întreţină agonia.

În continuare, Radet nu are bani nici să-şi facă întreţinerea, nici nimic, pentru că are poprire totală pe conturi şi pierde întreaga posibilitate de a se reface, pentru că Elcen preia juridic toţi banii. Face din când în când câte o excepţie, când e ziua de salariu, numai în limita fondului de salarii”.

Ce s-a mai întâmplat de atunci? Primăria Generală aplicase pentru a reface un sfert din cei 4.000 km de reţea de conducte din Bucureşti, pe bani europeni, din POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare). Banii aceştia, 176 de milioane de euro, nu au fost accesaţi. Cred că motivul e că banii europeni nu pot fi fraudaţi.

Ce fac conductele, în Bucureşti? Aburul tehnologic produs de CET-uri e transportat prin conducte, până în case, cu apă de transport pompată în sistemul urban de ţevi.

"Legată indisolubil de Radet, Elcen e condamnată la faliment şi se va îndrepta în continuare spre acesta, destul de lent însă."

Din cauza lungimii imense a reţelei de ţevi şi a lipsei întreţinerii ei, conductele au început de mult timp să se fisureze. O cantitate tot mai mare de apă de transport se duce în pământul Capitalei şi trebuie înlocuită cu apă pompată în cantităţi tot mai mari.

Cred că înlocuirea ţevilor vechi cu altele noi ar duce la scăderea pierderilor, dar nu la dispariţia lor. Chiar şi un sistem bucureştean de conducte complet noi nu duce pierderile la cota zero, ci doar le micşorează.

Şi cu scurgeri zero de apă, există transfer de căldură prin ţevi, de la ieşirea aburului tehnologic din CET-uri, până la mine în apartament, ce se constituie în pierderi. Oricât de bine e izolată conducta, apa de transport tot ajunge mai rece la destinaţie, în caloriferul meu.

Care e soluţia? Răspunsul meu e simplu: chiar dacă pierderile prin scurgerea apei de transport în sol, prin conductele fisurate, au fost anulate complet, pierderile prin transfer de căldură se păstrează.

Randamentul transportului căldurii la destinaţie e cu atât mai scăzut, cu cât destinaţia e mai departe de sursa aburului tehnologic produs. Dacă, de la CET Vest de exemplu, aburul tehnologic pleacă la 113 grade Celsius, la mine în casă, când afară sunt minus cinci grade Celsius, pe Pitulicii, colţ cu Dezrobirii, colţ cu Uverturii, temperatura apei în calorifer va fi de 70 de grade Celsius. 43 de grade Celsius pierdere calorică!

Enorm. Sunt bani aruncaţi cu nonşalanţă pe gârla Dâmboviţei. Cum rezolvi problema? Să ne amintim că lumea a intrat de mai mulţi ani în era eforturilor pentru creşterea eficienţei energetice.

E la mintea cocoşului că, dacă blestemata asta de conductă nouă, veche, fisurată, nefisurată este cea prin care se produc pierderile, în edificarea altui sistem de termoficare, trebuie să se proiecteze eliminându-se (ori măcar scurtându-se, pe cât posibil, conducta de transport).

Vizavi de blocul în care stau, există un cvartal cu patru blocuri în dreptunghi. În interiorul cvartalului e o termocentrală. Locatarii din cele patru blocuri ar plăti mai puţin pe căldură dacă aceasta ar fi produsă în termocentrala independentă dintre aceste blocuri, pentru că nu ar mai suporta şi costul pierderilor de transport.

Dar mai depinde şi cu ce funcţionează această termocentrală de cvartal. În primul rând, trendul preţului hidrocarburilor este şi va fi crescător. În al doilea rând, UE are ca obiectiv decarbonizarea completă, la orizontul anului 2050. Ni se pare departe? Sunt numai încă 30 de ani, exact câţi au trecut de la Revoluţie.

Cum facem decarbonizarea aceasta? Avem, în locuri pe care nu vrem niciodată să ni le imaginăm (gropile de gunoi), munţi de deşeuri organice, care se adună exact de la noi. Aceştia pot dispărea prin folosire, anume prin transformarea lor în pelete organice, ce sunt combustibil cu emisii de CO2 zero. Am rezolvat şi această problemă, nu?

Pare simplu, dar nu este. Aceste gropi de gunoi sunt în sine o miză financiară enormă. Din valorificarea gunoiului, se fac bani grei. În spatele afaceriştilor de la aceste gropi de gunoi se spune că ar fi mafia italiană, şi nu numai. Compatrioţii noştri din Zăbrăuţi ştiu exact la ce ne referim.

Când Bucureştiul, fără Radet şi Elcen, azi pe moarte, se va încălzi cu pelete organice, energie hidroelectrică, eoliană, solară şi geotermală, iar gropile de gunoi vor fi ecologizate, infectitudinea de acum, de la Glina de exemplu, fiind istorie, vom trăi într-un oraş mai curat, iar Primăria Capitalei va avea la dispoziţie fonduri financiare imense, ce nu se vor mai duce pe subvenţia la termoficarea perdantă muncipală de astăzi.

Totul e ca responsabilii sistemului să lucreze cu mănuşi, pentru că termoficarea e o bombă socială. Asta înseamnă că de la vechiul la noul sistem trebuie trecut treptat, pentru că altfel iese un scandal cât Bucureştiul.

Comentarii

loading...