Săptămâna aceasta marchează mijlocul lunii iulie, iar ceasul ticăe pentru liderii politici din Europa. Aceștia sunt hotărâți să găsească un acord până la sfârșitul acestei luni cu privire la bugetul UE pentru următorii șapte ani și un fond de recuperare care să răspundă crizei COVID-19. În această săptămână a fost convocată o reuniune specială, in persona, a Consiliului European, cu majuscule, în loc să se relaxeze de vară, angajându-se în medieri pentru a încerca să găsească consens pentru o înțelegere. Posibilitatea unei a doua întâlniri la sfârșitul acestei luni este, de asemenea, publicată, iar unii șefi de stat implicați își amână chiar și planurile de nuntă pentru a lucra la acord.
Miza este mare. În Consiliul UE, ultima propunere a președintelui Charles Michel este un buget UE de puțin peste 1 000 de miliarde de euro pe șapte ani, Comisia Europeană fiind abilitată să împrumute până la 750 de miliarde de euro pentru fondul de recuperare. Dar rămân o serie de puncte critice. Unul dintre acestea este opinia fermă a Olandei că deciziile de guvernare cu privire la fondul de recuperare trebuie luate în unanimitate. În al doilea rând, există provocarea tridimensională a modului despre cum să se asigure că, atunci când cheltuim banii contribuabililor europeni la acest nivel, prioritățile identice ale unei recuperări ecologice și respectarea statului de drept în UE sunt împinse simultan. Cu state precum Ungaria și Polonia – care abia mișcă pe agenda verde și pe sistemul bazat pe reguli al UE – care urmează să se descurce relativ bine din alocările fondului de recuperare, se ridică îngrijorări cu privire la modul în care pot fi convinși să joace mingea în viitorul.
Așadar, obținerea unui acord convenit la Consiliul European special din această săptămână va fi departe de a fi ușor. Acest lucru este valabil mai ales în lumina unui sondaj transmis de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), la sfârșitul primăverii 2020, care a constatat diferențe semnificative în pozițiile naționale cu privire la modul de gestionare a recuperării, care sunt modelate de experiențele lor diferite de corona criza de până acum.
Într-un sondaj efectuat pe 11.000 de persoane, care acoperă nouă state membre ale UE, ce includ două treimi din populația și PIB-ul UE, am găsit sprijin mare pentru împărțirea sarcinilor financiare în țările care ar fi probabil beneficiari net ai unui fond de recuperare, dar fără un astfel de apetit sau majoritate, în statele membre care contribuie net. Chiar și în Franța, care a încercat să pună capăt divizării frugale nord / sud, doar 47 la sută dintre respondenți susțin împărțirea sarcinilor financiare. În timp ce, în Germania, aceasta scade la 43%, iar în Suedia și Danemarca, la 30% și, respectiv, 24%.
Conducerea greșită a acestui moment de către liderii europeni, care să permită sudului și nordului UE să se abate, este un risc ridicat. Datele sondajului ECFR arată clar că experiența lor diversă în ceea ce privește COVID-19 conduce diferite părți ale populației UE spre concluzii diferite. Acest sprijin acordat Italiei din partea instituțiilor UE a fost lent la începutul crizei și este bine documentat, iar cercetarea noastră subliniază acest lucru. Cu 58%, Italia este țara care a raportat cea mai mare agravare a percepțiilor instituțiilor UE printre țările pe care le-am acoperit. Cu toate acestea, și în Spania și Franța, există niveluri îngrijorătoare de dezamăgire, de 50%, respectiv 41%. Sensul tot mai mare de deziluzie față de UE, observat în politica italiană în ultimii ani, poate fi un adept al lucrurilor care vor veni în sudul Europei, dacă răspunsul UE nu este clar pentru alegători. De asemenea, poate permite altor actori externi să intervină și să exploateze această derivă în creștere. Diplomația de mască a Chinei, de exemplu, a fost concentrată în mare parte la periferia UE, unde se înfățișează mai puțin un „rival sistemic” și mai mult ca o alternativă la sprijinul european.
Dar veștile bune pentru diplomații UE care au stat la dispoziție ore în șir pentru a găsi un acord în cadrul reuniunii Consiliului din această săptămână este că publicul european vede un rol clar pentru cooperarea europeană. Sondajul nostru arată că europenii sunt puternic în favoarea unei Uniuni Europene care modelează ordinea internațională care va veni după criza corona – 63% dintre europeni consideră că criza a arătat nevoia unei mai mari cooperări europene și când am întrebat cum ar trebui Europa să se schimbe după criză, cel mai mare răspuns, de 52%, a fost că UE ar trebui să ofere un răspuns mai coordonat la amenințările și provocările globale. Natura globală a pandemiei a adus, de asemenea, alegătorilor importanța economiilor de scară ca reacție la crize. În Germania și Franța, în special, au fost înregistrate creșteri puternice ale sprijinului pentru întreprinderi încurajate pentru a readuce producția în Europa: peste 50%, în ambele state membre, pe materiale medicale, și în jur de 40% pentru livrări medicale.
Datele noastre arată că UE are oportunitatea de a intensifica și de a lua o acțiune decisivă, cu sprijinul cetățenilor săi. Creșterea constantă a populismului în Europa, ale cărei începuturi pot fi urmărite de răspunsul lung și întortocheat al UE la criza financiară din 2008, ar trebui să avertizeze împotriva unei ocoliri ulterioare ale adevărului. Astăzi, europenii vor să vadă modalități practice prin care UE îi poate ajuta să-și modeleze viitorul pe linii despre care ei spun că ar conta, și vor aștepta ca liderii lor, săptămâna aceasta, să le susțină interesele, ca europeni, înaintea oricărui punctaj.
Susi Dennison este director al „Programului European de Putere” din Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR)
